tag:blogger.com,1999:blog-84269185190226036062024-03-12T21:14:22.527-07:00ARIPI DE INGERIUitam de multe ori de noi, de interiorul nostru, pentru ca trebuie sa ne rezolvam problemele imperative ale familiei, ale serviciului, ale corpului nostru, chiar si pe cele ale celorlalti, fara sa ne gandim ca, de fapt, cel mai mult trebuie sa ne ingrijim de adevaratul "eu", cel pe care nu-l vedem imbracat in fustita sau in palton, ci pe care il simtim vibrand in noi si care nu ne lasa niciodata de izbeliste atunci cand ii cerem solutii.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.comBlogger214125tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-50170254313118288562022-05-07T10:52:00.003-07:002022-05-07T10:52:49.047-07:00DorMie îmi e dor de mine. Îmi e dor de modul cum mă luptam pentru fiecare lucru ce părea să merite. Îmi e dor de libertatea mea, de senzația oferită de independență. Am devenit mai moale, cu timpul, și am lăsat oamenii să îmi fure, puțin câte puțin, libertatea.
Mi-e dor de zâmbetul meu din perioada când nu cunoscusem decât lacrimile de fericire. De momentele lipsite de orice urmă de nor.Imi e dor de nopțile când nu puteam să dorm fiindcă așteptam să vină acel „mâine”, așteptam să fiu iarăși fericită.
Mi-e dor să alerg desculță prin bălțile ploilor de vară. Și să mă bucur de asta ca un copil, fără să mai am nevoie să mă gândesc la ce va fi după aceea.
Îmi e dor de mine, cu relele mele. Îmi e dor să fac lucruri negândite, ca apoi să mă enervez pentru asta. Îmi e tare dor de momentele când oamenii mă priveau strâmb, dar eu puteam să râmân dreaptă.
Îmi e dor să fiu eu. Eu cea veche....danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-46060257935548891792022-05-07T10:51:00.003-07:002022-05-07T10:51:24.638-07:00MomenteSunt momente în care singurătatea devine confortabilă, fiindcă oferă şansa de a ne asculta gândurile. Şi de a ne judeca singuri faptele, fără ca alţii să se amestece.
Sunt clipe când tot ce ne dorim este un moment de linişte. Nu fiindcă ne place singurătatea. Ci pentru că am obosit să facem pe plac tuturor.
În anumite zile, ne retragem în sufletul nostru şi nu mai răspundem chemărilor din jur. Fiindcă am învăţat că atunci când îţi deschizi prea mult şi prea des sufletul, vei fi rănit.
Clipele când ne bucurăm de propria companie nu înseamnă că am devenit singuratici. Doar că am descoperit ce bine este să fii împăcat cu tine însuţi.
Pentru cei care se vor supăra şi se vor îndepărta, nu avem de ce să ne pierdem liniştea. Înseamnă că nu pot să înţeleagă. Şi, în acest caz, e mai bine să plece. Ne va fi mai bine şi nouă şi lor.
Aşa că nu trebuie să ne îngrijorăm dacă nu mai simţim nevoia de companie uneori. Fiindcă, anumite lucruri şi momente, sunt făcute pentru a nu fi împărţite!danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-72946198299178795372022-05-07T10:49:00.000-07:002022-05-07T10:49:06.213-07:00Nu am știut niciodatăNu am știut niciodată să pozez sub diferite măști: nu mi-a ieșit falsa modestie care prinde atât de bine; nu am reușit să fiu omul lingușitor, dimpotrivă, am preferat mereu varianta fără „photoshop” a lucrurilor-chiar dacă pentru asta am avut de pierdut.
Nu am știut niciodată să-mi ofer cu rezervă sentimentele. Chiar dacă timpul și diferiți oameni m-au învățat că risc atunci când mă implic prea mult. Pentru că eu nu pot face lucrurile doar pe jumătate.
Nu am știut niciodată când trebuie să-mi deschid sufletul și când trebuie să păstrez distanța; de cele mai multe ori, doar le-am încurcat. Și așa am oferit prea mult unora care nu meritau nimic, dar am ridicat barierele cât mai sus în fața unor oameni care erau doar sinceri.
Nu am știut niciodată să accept un „nu” ca soluție. Am strâns din dinți până am descoperit că exista și „da” și că, dacă alții spun nu, eu sigur pot să spun da. Și asta contează.
Nu știu să fiu altfel decât directă, deschisă și închisă, expansivă sau foarte melancolică, copil și adult responsabil. Asta sunt și mama alta nu mai face. Îmi place să cred că nu mă amestec în treburile altora și că știu, măcar atât, să fiu o persoană de încredere. Restul…e istorie.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-73080361416219352562022-05-07T10:46:00.003-07:002022-05-07T10:46:53.099-07:00Acceptă-mă doar așa cum sunt euPort o lume în suflet, am adesea multe întrebări ascunse în spatele zâmbetului, și, uneori, chiar dacă pare că mă descurc și că merg înainte, îmi calc pe inimă cu fiecare pas.
Da, asta sunt eu: o femeie între altele, un zâmbet și doi ochi care mai mult ascund decât să dezvăluie taine.
Sunt o purtătoare de speranțe adânc înrădăcinate, și nu renunț ușor.
Sunt o femeie, deci mă conduce inima. Și calc adesea urmele pe care mi le trasează, fiindcă am obosit să fiu doar pragmatică.
Sunt eu, cu nori și curcubee, cu zâmbete și tristeți greu de explicat; știu multe chiar dacă alegi să nu îmi spui, simt multe, chiar și când te încăpățânezi să te porți prostește, văd destule chiar dacă îmi stingi lumina. Pentru că sunt, pentru că pot…
Și nu mă întreba de ce…Acceptă-mă doar așa cum sunt eu…danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-90955758291098911112020-05-18T00:51:00.003-07:002020-05-18T00:51:22.053-07:00Te-ai nascut cu aripi !!Te-ai nascut cu aripi !!! De ce preferi atunci, sa te tarai prin viata ? Rumi
Prima data cand am citit acest citat, am ramas blocata si cred ca pret de cateva secunde am meditat la insemnatatea lui. Tind sa-i dau dreptate, dar numai eu stiu cat efort si cata vointa presupune acest lucru. E usor sa spui , de ce te tarasti si nu zbori , dar e atat de greu atunci cand realmente doresti asta. Cine nu ar vrea sa zboare ? Cine nu ar vrea sa aiba un zbor lin si fara probleme ? Chestia este ca, indiferent cat de mult ne-am dori sa nu ne pese, ne pasa. Ne pasa de probleme, de persoane, de sentimente, de situatii dificile si ne ingrijoram aproape din orice. Incercam totusi sa ne mentinem la suprafata, sa continuam drumul chiar daca o facem taras. Cred ca de fiecare data cand reusesc sa rezolv o situatie dificila, sau sa depasesc o problema, imi spun cu voce tare, imi poruncesc de fapt sa nu mai pun atat de repede la suflet, sa ma las in voia sortii, in voia lui Dumnezeu, si totusi o comit. Ma ingrijorez, ma framant, si obosesc efectiv incercand sa caut o iesire. Poate ca sunt un caz pierdut, sau poate ca oricat de mult am incerca sa nu mai luam asupra noastra tot acest bagaj, plecam la drum cu el. Cu toate ca ne ingreuneaza zborul. Cu toate ca ne darama. Poate ca nu pot sa fiu altfel, dar nu pot sa nu ma intreb daca exista altfel de oameni. Oameni pe care grijile si problemele zilnice nu-i apasa, oameni care plutesc undeva deasupra tuturor acestor necazuri si reusesc sa zboare lin , spre orizont.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-84210202628587065092020-05-16T03:33:00.002-07:002020-05-16T03:33:41.011-07:00Sunt zile în care mă privesc insistent, îmi caut zâmbetul din trecut, îmi caut privirea caldă cu care obișnuiam să ies în lume… mai caut încă copilul de altădată și-l compar cu femeia de acum. Cât a trebuit să merg, să alerg, să cad, să trag aer în piept și să o iau din nou de la capăt. Numai așa mi-am demonstrat că pot, că trebuie să merg mai departe. Mi-a trebuit timp, și-am avut atâta timp încât nu știu ce m-a adus până aici, când am ajuns, când m-am oprit, când m-am hotărât să devin o luptătoare. Pentru că viața e o luptă. O luptă frumoasă cu pierderi, cu urcușuri și coborâșuri, cu furtuni de gânduri, cu oameni care vin și pleacă. Unii îți invadează viața cu bucurii, alții vin și-ți bat în suflet cu reproșuri, cu vorbe, fac răni și pleacă mai departe lăsându-te pe tine să le porți durerea nepăsării lor. E o luptă aparte cu necunoscutul, cu viitorul, cu lucrurile care te fascinează, pentru care ajungi să trăiești. E un amalgam de culori vii întrepătruns de umbre.
Am învățat în timp că părerile oamenilor nu ne fac să devenim mai buni, nu contează dacă aruncă în noi cu pietre, dacă ne privesc cu nepăsare. Contează doar ceea ce reflectă oglinzile acelea ascunse în noi. Numai ele ne pot arăta cine suntem cu adevărat. Numai ele reflectă adevăratele noastre trăiri. Căci uneori suntem doar umbre în lume, căci nu putem lăsa la vedere toate ascunzișurile sufletului nostru, nu jucăm la scenă deschisă toate rolurile, multe dintre ele se desfășoară în spatele cortinei și rămân acolo departe de ochii curioși ai spectatorilor.
Mi-am dat seama că am nevoie mai mult să caut în mine, să mă privesc, să mă analizez, să accept ceea ce sunt: să mă admir, să mă cert, să vreau să mă depășesc.
Numai oglinzile sufletului sunt parcă vii și ele exprimă imaginea reală a tot ceea ce suntem noi. Acolo zac temeri, neliniști, incertitudini, dezamăgiri, iubiri pierdute, cuvinte nerostite, așteptări zadarnice, fericiri care ne-au zdruncinat încheieturile sufletului și tot ele scot la iveală slăbiciuni ascunse în noi sau forțe nici măcar de noi cunoscute.
Oglinzile sufletului meu s-au spart de multe ori, am zăcut mult în cioburile lor, alteori mi-aș fi dorit să să le pot sparge chiar eu, să nu pot vedea ceea ce nu vreau să văd, ceea ce nu aș fi vrut niciodată să fiu. Ele îmi arată zilnic unde să șlefuiesc părți din mine, ele îmi amintesc că am în jurul meu oameni minunați fără de care n-aș putea să trăiesc și tot ele îmi arată cât de frumoasă sunt când nu am sufletul greu.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-4550910573377893082020-05-08T01:26:00.003-07:002020-05-08T01:26:37.458-07:00Dacă ai putea, omule, ce ai schimba?Cu toţii, cred că avem undeva, în colţul nostru lucruri pe care dacă am putea, le-am schimba. (sau poate nu)
Tu, dacă ai putea schimba ceva, ce ai schimba?
Ai fi lângă aceeaşi oameni ori ai păşi pe alt drum?
Ai spune aceleaşi cuvinte, ori ai alege să taci?
Ai alerga după oameni, sau i-ai lăsa să păşască încet, dar sigur în sufletul tău?
Ai fi acelaşi om naiv? Ai lua aceleaşi decizii?
Ai crede şi ai oferi la fel sau ai fi mai cumpătat?
Dacă ai putea, omule, ce ai schimba?
Ai mai încerca să schimbi oamenii, ori te-ai schimba în primul rând pe tine?
Ai lupta pentru ce-ţi face sufletul să tresalte fericit, ori te-ai mulţumi cu ce ai?
Ce ai face? Ai schimba ceva ori ai crede că aşa a fost să fie? Că nimic nu e întâmplător, că toate au o precizie a lor şi toate se întâmplă cu un motiv? Ce ai crede?danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-53828272468376338662020-05-08T01:25:00.002-07:002020-05-08T01:25:15.142-07:00Sunt multe lucruri pe care inca mi le doresc insa daca ar fi sa-mi adun sufletul si sa aleg cateva lucruri importante as spune ca imi doresc in primul rand sa fiu sanatoasa, sa ma bucur mai mult de momentele petrecute cu cei dragi, sa opresc gandurile nedefinite din mintea mea, sa fiu mai atenta la greselile pe care le tot repet, sa renunt la cele „n” temeri si sa-mi duc planurile pana la capat, nimic sa nu-mi mai ramana neterminat. Si apoi as mai vrea sa mai ies putin din visare si din lumea pe care mi-o imaginam si lucrurile la care speram si sa-mi construiesc un nou univers cu realitatea care ma inconjoara. Caci nu mai e timp de pierdut, nimic nu poate sa mai fie risipit: familie, prieteni, sentimente, recunostinta, activitati in aer liber, loialitate si sprijin. Daca e ceva ce am invatat in ultima vreme ar fi faptul ca planurile sunt greu de respectat, ca totul este imprevizibil si ca totul vine natural fara sa fie fortat. Asta nu exclude insa „munca” noastra de a deveni cea mai buna varianta a noastra.
Let it be what will be!danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-12445464122682886162020-04-18T04:31:00.003-07:002020-04-18T04:31:41.994-07:00Sunt unicaSunt unica, la fel ca tine. Sunt unica pentru că sunt inconfundabila, sunt excepționala. Şi tu eşti unic, ai exact aceleaşi trăsături pe care le am şi eu. Eşti inconfundabil, excepțional, singurul de felul tău, ca om. Eu nu am cum să fiu tu, pentru că eu sunt eu, singurul de felul meu. Tu nu ai cum să fii eu pentru că tu eşti tu, singurul de felul tău, nu există un exemplar identic.
Am un singur cap, două urechi, doi ochi, un singur nas, o gură, două mâini şi două picioare. Exact la fel ca tine. Am un singur cap, dar gândesc diferit; cântăresc lucrurile cu propria unitate de măsură. Gândesc diferit pentru că aud diferit; percep sunetele şi muzica aşa cum nu o face nimeni altul. Aud diferit pentru că văd diferit şi miros diferit; atenția mea este atrasă doar de lucrurile pe care eu le consider importante. Simt anumite arome pe care alţi oameni nu le simt. Gesticulez diferit şi merg sau alerg diferit. Ţi-am zis că sunt unica, la fel ca tine.
Am o singura inima, doi plămâni, doi rinichi, un singur ficat, un singur stomac şi o singură splină. Dar iubesc diferit şi dezvolt sentimente diferite faţă de restul. Inspir diferit şi expir diferit, cu o cadență diferită. Deşi ficat ai şi tu, eu ţin mai mult sau mai puţin ca alţii la băutură. Eu mă satur cu mult mai repede şi sunt mai pofticioasa ca alţii. Obosesc uneori cu mult mai repede ca ceilalţi, dar alteori am o rezistență uimitoare. De ce? Pentru că sunt unica, la fel ca tine.
La fel ca tine, eu combin diferit miliardele de posibilităţi şi interpretez diferit combinațiile pe care mintea mea le realizează. Este posibil ca în anumite privinţe să gândim la fel. Adică în acelaşi sens, dar niciodată identic. Este posibil să ascultăm amandoi aceeaşi muzică şi să ne placă amândurora. Dar din motive diferite. Putem să servim acelaşi fel de mâncare şi să deducem că ne place, dar pentru fiecare va avea gust diferit, miros diferit. Ne învârtim în aceleași cercuri dar avem prieteni diferiți.
Sunt inconfundabila, sunt excepționala, sunt singura de felul meu, la fel ca tine.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-1822571577069741592020-04-10T03:56:00.003-07:002020-04-10T03:56:09.807-07:00Tu simți ...?Tu simți ...?
Ai simțit vreodată că ți se prelinge sufletul câte un pic, picătură cu picătură pe bucăți albe de hârtie , luând forma unor semne abstracte numite de oameni litere ? Ai simțit vreodată că Dumnezeu te privește cu blândețea unui tată și îți îndreaptă cu multă răbdare toate literele fâstâcite , toate greșelile de exprimare ale sufletului tău făcute pe foile vremii ? Eu am simțit. Am impresia uneori că visez cu ochii deschiși , că nu aparțin acestei lumi nebune în goana ei după sufletu-i pierdut. Și de aceea probabil , duc mâna la ochi și mă frec . Să văd dacă e real totul sau dacă doar este un vis urât din care trebuie să mă trezesc . Dar e real . Și tot eu îmi spun că nu-i nimic, pentru că Dumnezeu mă iubește și îmi este de ajuns. Simt aceasta . Tu simți ?danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-12956899980688586382020-04-10T03:52:00.000-07:002020-04-10T03:52:19.090-07:00Lucrurile simple care aduc fericireaO melodie veche de care am uitat cât îmi plăcea cândva, imaginea unui copil mic si jucăuş în iarba, mirosul proaspăt al dimineţii, gustul ciocolatei preferate…mistere ce se petrec în sufletul meu cu emoţii de plăcere. Am încetat să mă plâng de neajunsuri. Adevărata fericire nu mi-o aduce o pereche de pantofi în valoare de câteva salarii.Savurez, oricând, plimbările prin ploaie şi după ploaie. Poftesc des la gustări dulci…gustul copilăriei. Mă scald în visuri copilăreşti şi simt că aşa va fi întotdeauna. Sufletul meu are realitatea sa…de copil.
Mă mulţumesc cu putin, cu puţinul acela care îmi umple inima…esenţialul. Sunt fericită atunci când mă dedic lucrurilor mici cu măreţie. Sunt fericită când întâlnesc oameni buni. Oamenii buni strălucesc cu zâmbetul. Ei sunt cei mai frumoşi oameni. Frumuseţea vieţii stă în a dărui cu sufletul…şi cu un zâmbet alături.
Fiecare anotimp, în parte, mă face fericită. Ador mirosul şi culoarea pământului, toamna. Ador mirosul verde al primăverii. Ador mirosul valurilor mării şi arşiţa soarelui, vara. Ador mirosul alb şi rece de iarnă şi ceea ce se petrece în sufletul meu de sărbători.
Fericirea nu ţi-o poate lua nimeni. Şi nici să ţi-o dea. Fericirea porneşte din tine şi e a ta. Mai ştim să dăruim sufletului nostru emoţii depline? Mai ştim să simţim intens? Mai ştim să dăruim recunoştinţă, fapte bune, compasiune, zâmbete sincere şi curate, îmbrăţişări calde? Mulţi dintre noi trăiesc în ziua de ieri sau preocupaţi cu ziua de mâine. Şi uităm să fim prezenţi în viaţa noastră. Mai ştim să petrecem timp de calitate alături de persoane dragi?
Lucrurile simple care aduc fericirea nu se caută, ele se simt, sunt tot timpul în jurul nostru. Fericirea nu o vei avea dacă nu ştii să primeşti detaliile la modul intens...danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-58559525102079277622020-04-10T03:51:00.001-07:002020-04-10T03:51:04.184-07:00"Nu judeca
Zâmbetul
Pe care nu-l găsești
În oameni.
Nu toate inimile
Au învățat să împartă
La timp.
Mai bine
Descarcă tu
Bucuria
În ochii care
Nu o mai cunosc.
Nu judeca
Păcatul
Pe care crezi că-l vezi
În oameni.
Nu toate sufletele
Au învățat să trăiască
La fel.
Mai bine
Dăruiește tu
Exemplul
În mințile care
Nu îl mai așteaptă.
Nu judeca
Iubirea
Pe care nu o înțelegi
În oameni.
Nu toate inimile
Au învățat să iubească
La fel.
Mai bine
Iubește tu
Frumos
Sufletele care
Nu mai știu să simtă.
Mai bine fii tu
Ceea ce vrei să vezi
În oameni."danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-55724831150044061552020-03-20T05:06:00.002-07:002020-03-20T05:06:09.715-07:00Adevarata fericireO melodie veche de care am uitat cât îmi plăcea cândva, imaginea unui copil jucăuş în stradă, mirosul proaspăt al dimineţii, gustul ciocolatei preferate…mistere ce se petrec în sufletul meu cu emoţii de plăcere. Am încetat să mă plâng de neajunsuri. Adevărata fericire nu mi-o aduce o pereche de pantofi în valoare de câteva salarii. Adevarata fericire am găsit-o atunci când mi-am cumpărat, singură, flori de grădină de la o băbuţă din piaţă…fericire copilarească. Găsesc fericire într-o carte, mă enervez când nu găsesc dulciuri în casă. Savurez, oricând, plimbările prin ploaie şi după ploaie. Poftesc des la gustul laptelui dulce şi la gustări dulci…gustul copilăriei. Mă scald în visuri copilăreşti şi simt că aşa va fi întotdeauna. Sufletul meu are realitatea sa…de copil.
Mă mulţumesc cu putin, cu puţinul acela care îmi umple inima…esenţialul. Sunt fericită atunci când mă dedic lucrurilor mici cu măreţie. Sunt fericită când întâlnesc oameni buni. Oamenii buni strălucesc cu zâmbetul. Ei sunt cei mai frumoşi oameni. Frumuseţea vieţii stă în a dărui cu sufletul…şi cu un zâmbet alături.
Fiecare anotimp, în parte, mă face fericită. Ador mirosul şi culoarea pământului, toamna. Ador mirosul verde al primăverii. Ador mirosul valurilor mării şi arşiţa soarelui, vara. Ador mirosul alb şi rece de iarnă şi ceea ce se petrece în sufletul meu de sărbători.
Fericirea nu ţi-o poate lua nimeni. Şi nici să ţi-o dea. Fericirea porneşte din tine şi e a ta. Mai ştim să dăruim sufletului nostru emoţii depline? Mai ştim să simţim intens? Mai ştim să dăruim recunoştinţă, fapte bune, compasiune, zâmbete sincere şi curate, îmbrăţişări calde? Mulţi dintre noi trăiesc în ziua de ieri sau preocupaţi cu ziua de mâine. Şi uităm să fim prezenţi în viaţa noastră. Mai ştim să petrecem timp alături de persoane dragi?
Lucrurile simple care aduc fericirea nu se caută, ele se simt, sunt tot timpul în jurul nostru. Fericirea nu o vei avea dacă nu ştii să primeşti detaliile la modul intens...
danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-59529341617097219232020-03-20T05:01:00.001-07:002020-03-20T05:01:01.324-07:00Nesimtirea e un virus redutabil, cu instalare rapida si efecte demolatoare. Ea se instaleaza in aproapele anonim, dar ii afecteaza pe cei din jur. Nesimtitul devine pe zi ce trece o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit, in tren , la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in magazin sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult , fara agenda si fara orizont.
Trăind în cercul nostru strâmt norocul ne petrece... Sau poate vom avea un moment de revelație pentru a înțelege la modul ideal rostul existenței noastre pe acest pământ. Învățând nu doar să apreciem, ci și să practicăm gesturi care depășesc sfera “normalității“ noastre. “Experiment“ ce se poate finaliza cu recuperarea semnificației și a valorilor ce presupun conviețuirea cu adevărat ca OAMENI…danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-37024554440498448952020-03-20T04:59:00.006-07:002020-03-20T04:59:55.896-07:00Daca as avea puterea sa imi schimb viata...Daca as avea puterea sa imi schimb viata...As incerca sa ma fac pe MINE fericita, sa lupt pentru MINE, sa indeplinesc visele MELE, sa traiesc viata MEA, sa ma gandesc la MINE, sa ma intreb pe MINE daca ma simt bine, ce vise, ce dorinte, ce planuri am, ce vreau sa fac maine, la ce film vreau sa ma uit, ce muzica vreau sa ascult, cat de tare vreau sa alerg, cat de incet vreau sa vorbesc, cand vreau sa dorm, cum vreau sa ma simt si ce aleg sa fac in fiecare zi.Acum imi dau seama, ca pentru toate astea… nu trebuie sa astept o minune. Pentru ca eu sunt minunea! Eu pot muta muntii din loc si pot fi tot ceea ce mi-am dorit vreodata. E nevoie sa-mi exersez vointa, ambitia si curajul. Oricat de greu ar fi, stiu ca voi reusi.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-59321898021715445042020-03-20T04:59:00.002-07:002020-03-20T04:59:22.065-07:00Sunt o luptătoareSunt o luptătoare, îmi zic. De când mă ştiu mă trezesc dimineaţa. Mi-aş dori că măcar două zile pe săptămâna să mă pot trezi când vreau eu. Să stau leneşă ca o pisică moale şi gri cuibărită în aşternutul cald şi visând la nimic. Sunt o luptătoare leneşă, îmi spun şi îmi privesc mutra în oglindă, cearcănele, părul ciufulit şi buzele palide, mă gândesc că, de fapt, nu am scopuri deosebite în viaţă, nu sunt carieristă şi nu voi lua vreodată un Nobel, nici măcar unul pentru cea-mai-bună-mamă-din-lume. Nu mă pot lăuda decat cu faptul c-am suportat durerile naşterii. Sunt miliarde de femei care au trăit acelaşi lucru. Nu sunt deosebită cu nimic. Tot ce fac este mediocru şi destul de limitat. Poate că aş fi excelat într-un domeniu, habar nu am. Nu m-am străduit şi puţin probabil să o fac în viitor. Uneori sunt crunt dezamăgită de mine. Dar nu fac nimic pentru a ieşi din cercul acestei dezamăgiri. Cred că îmi merit condiţia. Sunt o luptătoare care n-a deprins încă gustul victoriei, care urăşte competiţiile, căreia îi place să lucreze singură, o luptătoare ciudată care se uită cu admiraţie la cei sclipitori şi obsedaţi de muncă, care se străduiesc o viaţă crezând că vor realiza ceva măreţ. Unii chiar reuşesc şi mă uit la ei cu veneraţie aproape, dar pe mine mă interesează preţul acestor reuşite, la sfârşit, când aduni şi scazi tot, vreau să ştiu ce rămâne, cu ce te alegi din voluptatea succeselor şi-a zilelor nesfârşite, vreau să ştiu cât merită să lupţi, pentru ce şi dacă asta te face fericit în final, dacă te vei uita la tine şi te vei simţi special, bun, deştept şi corect şi dacă vei fi iubit...danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-13312166775202209562020-03-16T04:31:00.002-07:002020-03-16T04:31:49.366-07:00Mi-as dori…Mi-as dori… sa pot zbura. Sa ating cu mainile portile cerului si sa le intredeschid.
Mi-as dori… sa aflu ce poate sa fie dincolo de lacatele ce pecetluiesc cararile norilor.
Mi-as dori… sa pot tine Lumea in brate… si s-o strang la piept ca pe o minge. Apoi sa o arunc spre soare pentru a o prinde iar, mai plina de caldura si lumina ca oricand.
Mi-as dori… sa cred ca toate basmele sunt reale, ca moartea nu este decat o gluma, ca bolile sunt doar niste farse de pitici pusi mereu pe sotii.
Mi-as dori… sa nu mai existe durere…
Mi-as dori… sa nu mai existe Timp; mi-as dori sa moara toate ceasornicele si toate clepsidrele care ne masoara destramarea.
Mi-as dori… ca secundele sa fie flori de cires, orele sa fie stropi de ploaie, zilele sa fie pasari albe iar noptile sa fie fluturi cu aripi albastre.
Mi-as dori… sa nu simt ce repede zboara timpul…
Mi-as dori… sa fie mai putini oameni care sa creada ca binele lor e neaparat si binele tuturor.
Mi-as dori… ce nu isi doresc si altii…
Mi-as dori… un trandafir galben, auriu… cu tot soarele in el!
Mi-as dori… sa nu ma mai doara sufletul.
Mi-as dori… sa ating o stea.
Mi-as dori… sa pot da timpul inapoi, sa pot recupera tot ceea ce am pierdut si nu am stiut sa apreciez!
Mi-as dori… o seara linistita, fara nici o pala de vant, de frig… fara nici un gand sa-mi calce linistea. Fara nici o idee sa sopteasca in decor.
Mi-as dori… sa pot cumpara macar o sticluta de 30ml cu esenta de parfum de fericire.
Mi-as dori… sa dorm o saptamana.
Mi-as dori… multa sanatate pentru cine mi-este drag.
Mi-as dori… sa mi se dezghete sufletul.
Mi-as dori… sa nu-mi mai fac planuri…
Mi-as dori… sa am rabdare.
Mi-as dori… un pestisor de aur care sa-mi indeplineasca 3 dorinte…
Mi-as dori… sa fiu invizibila!
Mi-as dori… sa le ofer inima mea tuturor celor care nu au asa ceva…
Mi-as dori… un univers intreg de sinceritate… (un munte nu ajunge nici
macar la 2 persoane..).
Mi-as dori… sa dispar.
Mi-as dori… sa detin secretul luminitei de la capatul tunelului.
Mi-as dori… sa-mi indeplinesc fantezia!
Mi-as dori… sa cunosc tainele adancurilor!
Mi-as dori… un moment de tandrete… si sa nu se mai sfarseasca!
Mi-as dori… o schimbare!
Mi-as dori… sa fiu vazuta exact asa cum sunt!
Mi-as dori… sa fiu aceeasi mereu.
Mi-as dori… sa curga lacrimile mele doar de bucurie!
Mi-as dori… sa fiu copil din nou.
Mi-as dori… sa imi revina pofta de viata!
Mi-as dori… sa vad bucurie si liniste sufleteasca la unele persoane…
Mi-as dori… sa desenez inimile noastre in culori calde. (…)
Mi-as dori… sa pot zbura dincolo de nori… sa pot visa in culori!
Mi-as dori… sa privesc gandul in ochi.
Mi-as dori… sa am oaza mea de liniste!
Mi-as dori… putina seninatate.
Mi-as dori… sa am aripi!
Mi-as dori… sa ajung mai repede, acolo departe!
Mi-as dori… sa nu existe amintiri… doar brate deschise!
Mi-as dori… sa iti doresti sa ne dorim tot timpul cate ceva!
Mi-as dori… cateva minute sa stau intinsa pe iarba, sa privesc cerul si nimic mai mult!danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-76453036500519845602020-03-16T04:30:00.001-07:002020-03-16T04:30:44.572-07:00Am crezut mereu în lume, în vise, în speranţe, în bunătate şi am încercat să acaparez prin toate aceste lucruri răul ce există în jurul meu. Nu ştiu dacă am greşit când am crezut în orice gest, în orice privire caldă, că m-am agăţat de cel mai banal zâmbet şi de cel mai mediocru cuvânt spus probabil la întâmplare. Am rămas dezamăgită şi am suferit nu doar o singură dată din cauza acestei naivităţi "impuse"mie însumi din simplă concepţie că aş putea să schimb lumea în mai bine. Nu regret nimic din tot ce am făcut, din tot ce am crezut pentru că au fost şi sunt convingerile mele pe care nu le voi schimba pentru lume. Poate uneori cei din jur cred că sunt diferită pentru că ştiu să simt, să mă bucur, să iubesc, să cred că oricât de maturi am fi copilul din noi nu trebuie uitat niciodată pentru că face parte din farmecul vieţii. Îi da culoare şi o scapă de acea monotonie pe care toţi încearcă să o evite însă puţini reuşesc. Nu sunt probabil aşa cum ceilalţi şi-ar dori să fiu, sunt doar aşa cum vreau eu. Nu impun nimănui convingerile mele şi nu tind să judec pe ceilalţi.
Am crezut mereu în noi începuturi pe care le privesc că fiind mereu mai bune decât cele care s-au încheiat. Am învăţat să lupt pentru ceea ce vreau până când simt că lupt de fapt cu imposibilul şi şi atunci încă mai încerc să salvez ceva din tot ce s-a pierdut. Am crezut mereu că viaţa te dezamăgeşte ca să te facă mai puternic, să te înveţe să lupţi, să câştigi dar şi şi pierzi, să plângi că mai apoi să te bucuri mai mult că zâmbeşti.În viaţă nu totul se rezumă la formalităţi, la banalităţi, la lucruri obişnuite considerându-se astfel că lucrurile ieşite din comun sunt astfel pentru cei mai puţin educaţi, maturizaţi, formaţi. Nu suntem roboţi, astfel încât uneori principiile pot fi încălcate într-o măsură a bunului simt. Nu caut perfectul, dar aranjez totul atât cât să îmi pară mie că totul e perfect. Iubesc viaţa, soarele, ploaia, marea, vântul, spontaneitatea, culorile toamnei şi căldura verii, florile de primăvară şi albul zăpezii.
Am crezut mereu că totul are o rezolvare şi că toate lucrurile se întâmplă pe neaşteptate. Am învăţat să mă ridic de jos de fiecare dată şi să-i privesc zâmbind pe cei care au crezut că sunt o învinsă.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-31300876984940295672020-03-10T08:38:00.001-07:002020-03-10T08:38:20.880-07:00Cred ca viata e o balanța si din acest motiv am învățat sa trăiesc din momente, din clipe, nu din zile sau luni. Am învățat sa trăiesc din momente pentru ca acel moment este o certitudine. Restul…sunt doar incertitudini, iar viata are un mod foarte ciudat de a ne arata cand anumite momente devin certitudine. Sa încerci sa aștepți pana sa te schimbi e doar o pierdere de timp. Te pierzi pe tine, acel om care ești acum. Iubeste viata asa cum e ea! Si învață sa te iubești pe tine, pentru ca intr-un final ești tot ce ai!
danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-90508341654042431812020-03-10T08:37:00.003-07:002020-03-10T08:37:35.232-07:00Cine suntem
Unul din lucrurile frumoase la care ne supune viaţa este să aflăm cine suntem. Ce purtăm cu noi şi de ce suntem capabili. Pentru că doar acceptând cine suntem putem evolua. Iar eu cu mult timp în urmă am descoperit că sunt un om care ştie să dea cele mai bune sfaturi, dar când e vorba de viaţa lui e mai mereu pe butuci. Că aparent cel mai simplu cuvânt îmi lasă răni, şi deşi ştiu că nu ar trebui, mă afectează cuvintele la fel de mult ca faptele. Am descoperit că viaţa mea se învârte în jurul oamenilor pe care-i iubesc, că dacă ei sunt bine eu zâmbesc, că aş face orice pentru a le aduce un zâmbet pe buze. Că în faţa lumii eu sunt încă un copil, asta pentru că eu refuz să le arăt deseori ce port în suflet. Mi-e mai simplu să-i fac să zâmbească, mi-e bine ştiindu-i bine. Am descoperit în mine un om care ştie să aibă grijă de alţii dar care uită deseori de el. Am descoperit că sunt o carte deschisă, chiar dacă asta mi-a provocat probleme. Am descoperit că nu pot să adorm dacă sunt certată cu oamenii sufletului meu. Am descoperit în mine un om pe cât de simplu pe atât de complex. Am descoperit că am al naibii de multe defecte, dar niciodată nimeni nu m-a judecat pentru ele. Tot eu sunt cel mai aprig judecător al meu. Am descoperit în mine un om puternic deşi uneori sunt doar în faţa lumii. Că am o ambiţie de fier, dacă îmi propun ceva. Că sunt dureros de sinceră, uneori uitând să fiu diplomată. Am descoperit în mine un om credul….un om ce-şi doreşte să vadă doar frumosul în jur. Un om ce vrea să vadă bunătate în orice om, refuzând uneori să vadă oamenii aşa cum sunt. Un om care nu poate să zâmbescă dacă vede oameni trişti chiar dacă-i cunosc de o zi, de o lună, de un an, pentru mine este la fel. Am descoperit şi totuşi mai am multe de descoperit….danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-8256903287314437492020-03-05T03:05:00.001-08:002020-03-05T03:05:06.379-08:00Am nevoie de speranță. De speranța că toate lucrurile care nu mi-au ieșit își vor găsi rezolvarea și se vor așeza cu timpul.
Am nevoie de credință. Poate o să mă opresc la un moment dat din fuga mea nebună prin viață și o să îmi fac timp să vorbesc puțin și cu Dumnezeu.
Am nevoie de răbdare. Răbdare să las timpul să-și facă treaba și poate să găsească el soluții în locul meu.
Am nevoie de curaj. Curaj să mă lupt cu necunoscutul și cu temerile mele.
Am nevoie de pace. Simt nevoia să fiu împăcată cu mine însămi.
Am nevoie de pasiune. Trebuie să ies din amorțeala în care am intrat.
Am nevoie de vindecare. Am nevoie de înțelegere. Am nevoie de putere.
Am nevoie de mine.
Iustina T.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-23379247327644936032020-03-05T03:02:00.003-08:002020-03-05T03:02:21.691-08:00Mereu mi-a placut Mereu mi-a placut sa stau sa observ cum unele lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample.
Mi-a placut sa ma uit in urma mea si a deciziilor luate si sa observ unde m-au dus ele si cum m-au format ca om.
Mereu am crezut in destin si in ceea ce este scris sa se intample, dar in acelasi timp am crezut si in continuare cred in faptul ca fiecare hotarare si pas pe care il facem ne duce intr-o directie sau alta. Si astfel, ne putem modifica singuri traseul vietii.
Mi-a placut mereu sa cred in coincidente, in acele momente sau situatii care pareau ireale, dar care aveau loc tocmai cand nu te asteptai. Si iti lasau in suflet un sentiment placut, ca acel lucru sau intamplare trebuia sa fie atunci, acolo, in acel moment din viata ta. Te simti astfel, omul potrivit la locul potrivit.
Am crezut intotdeauna, de asemenea, in intuitie. In a mea intuitie.. am crezut cu tarie ca ceea ce imi spune e atat de adevarat incat nu poate fi altfel, incat daca lucrurile stau altfel decat cum imi dicteaza ea, inseamna ca lumea e cu susul in jos si ca in acel moment, ceva s-a intamplat in univers daca EA a dat gres.
Da, cred ca destinul ti-l faci tu, dar in acelasi timp cred ca depinde si de o forta suprema care te pune in anumite situatii mai mult sau mai putin impevizibile, situatii in care trebuie sa alegi intre doua sau mai multe variante, sa alegi stanga sau dreapta, bine sau rau, daca sa mergi inainte si cand anume sa te opresti.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-64947067786279338802020-03-05T02:56:00.003-08:002020-03-05T02:56:57.896-08:00Fericirea este o alegereCe regretam cel mai mult? Pare atat de simplu sa traiesti viata, pentru ca merita traita, dar oare stim s-o traim? Alegerile noastre de cele mai multe ori sunt pentru ceilalti. Uitam sa ne urmam visele, sau cel putin o parte din ele. Le amanam unul cate unul sau le abandonam neputinciosi. Ne trezim plini de neimpliniri cand uneori e prea tarziu. Prea mult timp pierdut pentru lucruri marunte, prea putin timp petrecut cu noi si cei dragi, cu viata insasi. Luptam pentru lucruri si valori fara valoare cand ceea ce conteaza cu adevarat este doar sufletul nostru. Trecem sub tacere ceea ce simtim de teama sa nu ranim sau sa fim raniti. Ne dorim liniste, echilibru pana cand sufletul nostru fredoneaza doar simfonii mute de dor si iubire. Cine sa-l inteleaga cand nimeni nu-l aude? Avem atat de multe de facut si atat de putin timp, incat uitam de noi, de oameni. Ne este dor de ei cand nu-i mai avem si atunci regretele sunt prea tarzii. Mimam fericirea si ii mintim pe ceilalti ca suntem fericiti, uitand de fapt ca ne inselam doar pe noi. De teama schimbarii uitam sa fim fericiti pur, inocent, gresind omeneste. Fericirea este o alegere...danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-23761553272448492892020-03-04T04:45:00.003-08:002020-03-04T04:45:34.555-08:00Cuburi de gheațăUitându-mă ieri la furtunul mașinii de spălat ce se zbenguia energic în timp ce scotea apa murdară din cuvă,m-am minunat. Apoi m-am oprit la ușa acestei minunății ce ne face viața mai ușoară și am privit curios câteva secunde înăuntru. Rufele ce se găseau acolo erau întoarse cu susul în jos,apoi reveneau la poziția inițială , apoi iar cu susul în jos și tot așa. Clăbucii de detergent insistau asupra fiecărui centimetru pătrat al hainelor.
Privind mai atent,am realizat că erau rufele negre,iar apa ce se evacua rapid era de un albastru foarte închis,teribil de apropiat de negru, fapt ce mi-a arătat că rufele se decolorau în tot acest timp în care erau spălate. Apoi m-a lovit!
La fel se întâmplă și cu noi. Societatea actuală ne decolorează de orice nuanță care ne face unici, de orice umbră de culoare și de lucrurile ce ne definesc personalitatea. De când suntem copii și până la vârsta maturității, ușor, ușor, fără ca noi să ne dăm seama, suntem modelați asemenea unei plastiline cu care te joci și faci din dânsa ce vrei fără ca ea să aibă vreun cuvânt de spus.
Haine la fel, telefoane la fel, coafuri la fel, siluete la fel, melodii la fel…Standarde impuse toate de o societate bolnăvicioasă…Standarde respectate de majoritate cu toate că nu se suprapun perfect cu dorințele lor…
Când am devenit așa de banali, așa de mediocri și atât de la fel? Când ne-am pierdut culorile, farmecul și personalitatea?
În curând vom ajunge toți gri, iar din sfere,cilindrii,elipse sau piramide ne vom transforma toți în cuburi..cuburi de gheață.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8426918519022603606.post-22688462287988167622020-03-04T04:39:00.004-08:002020-03-04T04:39:22.368-08:00StopStop. De multe ori mi-am dorit sa am un buton pe care sa il apas atunci cand simt ca un lucru nu e ok, ca ceva nu merge sau pur si simplu nu inteleg ce se intampla in jur.
Sa apas Stop si sa se opreasca tot in jur, sa am timp sa ma uit la fiecare detaliu, om, lucru din viata mea, sa il analizez si sa pot trage o concluzie.
Sa pun Stop lucrurilor care imi fac viata mai dificila (chiar daca uneori eu singura fac acele lucruri), sa pun Stop oamenilor care ma ranesc sau care imi strica ziua doar pentru placerea lor personala.
Rewind. Sa apas butonul de Rewind in primul rand pentru a retrai clipele care m-au facut sa zambesc cu adevarat, pentru a retrai acele sentimente care ma fac sa ma simt vie. Sa apas Rewind pentru a intelege lucrurile care ar trebui intelese atunci pe moment, nu dupa ceva timp.
Rewind pentru a face (doar) uneori altfel lucrurile, pentru a gandi si a actiona diferit, pentru a lua alta decizie si pentru a vedea alt rezultat.
Restart my life. Nu stiu daca e vorba de schimbarile din viata mea, care vad ca sunt la tot pasul sau daca e vorba de anumite greseli care abia acum sunt observate si simt ca nu mai pot fi remediate si impreuna cu ele, anumite consecinte care trebuie suportate.
Dar, DA, as vrea un buton pe care sa il pot apasa si sa imi dea sansa de a face din nou totul, poate cu alta gandire, alte sentimente, cu alte greseli si alte consecinte.
Stiu, sunt naiva si viata ar fi prea simpla atunci si nu am mai avea de ce sa invatam din greseli si nu ne-am mai maturiza, suportand ceea ce singuri am creat.
Dar asta nu inseamna ca nu imi doresc acest lucru.danielahopehttp://www.blogger.com/profile/01244910880331533560noreply@blogger.com0