DESPRE MAMA

Când tu aveai 1 an ea te hranea si te îmbaia. I-ai multumit plângând toata noaptea.
Când tu aveai 2 ani ea te-a învatat sa mergi. I-ai multumit fugind când ea te chema.
Când tu aveai 3 ani ea îti pregatea toata mâncarea cu dragoste. I-ai multumit strâmbând din nas
Când tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate. I-ai multumit colorând masa din sufragerie.
Când tu aveai 5 ani te-a îmbracat pentru vacanta. I-ai multumit sarind în prima balta.
Când tu aveai 6 ani te-a dus la scoala. I-ai multumit strigând “NU VREAU SA MERGG”
Când tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge. I-ai multumit aruncând-o în fereastra vecinilor.
Când tu aveai 8 ani ti-a dat o înghetata. I-ai multumit scapând-o în poala.
Când tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de chitara. I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.
Când tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal, la gimnastica, la dansuri, de la o zi de nastere la alta. I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata înapoi.
Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema. I-ai multumit cerându-i sa stea în alt rând.
Când tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV. I-ai multumit asteptând sa iasa din casa.
Când tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi. I-ai multumit spunându-i ca nu are gusturi.
Când tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara. I-ai multumit uitând sa-i scrii macar o scrisoare.
Când tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o îmbratisare, I-ai multumit stând în camera ta cu usa încuiata.
Când tu aveai 16 ani te-a învatat sa-i conduci masina. I-ai multumit luându-i-o de câte ori puteai.
Când tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important. I-ai multumit stând la telefon toata noaptea.
Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului. I-ai multumit stând la petrecere pâna în zori.
Când tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea si i-ai dat în schimb indiferenta,
Când tu aveai 20 de ani te-a întrebat daca te întâlnesti cu cineva. I-ai multumit spunând-o “Nu-i treaba ta!”
Când tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariera pentru viitorul tau. I-ai multumit spunând-o “Nu vreau sa fiu ca tine !”
Când tu aveai 22 de ani te îmbratisa la absolvirea facultatii. I-ai multumit întrebând-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.
Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament. I-ai multumit spunându-le prietenilor ca era urâta.
Când tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica/logodnicul si te-a întrebat de planurile de viitor. I-ai multumit spunându-i printre dinti : “Maaaaami, te rog” !
Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti platesti nunta si a plâns si ti-a spus cât de mult te iubea. I-ai multumit mutându-te în cealalta parte a tarii.
Când tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil. I-ai multumit spunându-i “Lucrurile sunt diferite acum”
Când tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude. I-ai multumit spunându-i ca esti ocupat (a).
Când tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea. I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.
Si apoi, într-o zi, ea a murit în tacere. SI tot ce nu ai facut vreodata s-a întors lovind ca traznetul în INIMA ta.

TE CAUT...

Stii ca...am pornit in cautarea ta?
Te caut in fiecare secunda,minut,ora,zi,saptamana,luna si an.
Si cand ies...te caut in fiecare persoana care-mi vorbeste sau nu,care ma priveste sau nu.
In fiecare persoana cunoscuta mie sau nu, incerc sa gasesc un detaliu care sa te reprezinte.
Te caut cu privirea,cu gandul...Uneori te caut si cu privirea si cu gandul.
Iti caut privirea la o persoana si restul din ce te-ar putea reprezenta la alte persoane.
In cantecele care au ecouri in mintea mea incerc sa gasesc tonalitatile glasului tau si starile tale.
Iti caut exprimarile sentimentelor tale in fiecare fraza sau vers care-mi capteaza atentia.
Incerc sa-ti ghicesc prezenta in fiecare fior ce ma ia.
Si incerc sa iau de la fiecare in parte defecte si calitati pentru a ti le atribui tie.
Iti caut un exterior si un interior.
Iti caut reflectia in oglinda,n-o vad.
Te caut in mintea mea, te gasesc in imaginatie, acolo sigur esti. Esti sub forma de puzzle.
Esti un joc al inchipuirilor mele, o farsa a imaginatiei mele.
Stii ca..te caut? N-ai de unde sa stii pentru ca nu esti o persoana reala, si daca ai fi persoana reala tot nu ai avea de unde sa stii ca te caut.
Nu existi, iar m-am lasat amagita de propria-mi imaginatie.
Voi continua cautarea ta oricum
De cate ori am spus ca ma las de sportul asta de a imi inchipui persoane, de atatea ori nu m-am putut abtine sa nu o fac.
Si inca continui cu jocul asta al imaginatiei.
Voi cauta mereu persoane care nu exista.
Asta e jocul imaginatiei, cautarea unor persoane imperfecte cu calitati si defecte perfecte.

openmind


Zilele trec... si noptile trec...
Si eu te caut…
In toate chipurile
ce se perinda prin fata mea,
printre fapturile
care-mi intretaie drumul…
Te caut…

Minutele trec… si secundele trec...
Si eu te caut…
Si nicaieri nu-ti zaresc chipul
si nicaieri nu-ti recunosc faptura
Si te tot caut…

Si iernile trec…
Sie primaverile trec…
Sie eu te caut…
Pe drumuri pline de nea,
si sub copaci infloriti,
printre fructele coapte,
si-n zumzetul albinelor,
in lemnul cioplit
si-n piatra statornica
si nepasatoare…
In fiecare lucru,
atins de mina ta,
in fiecare silueta
asemanatoare…
Te caut…

TRISTA

Astazi am avut o seara trista...pentru ca m-am uitat in jur si nu am vazut pe nimeni...desi era multa lume in jurul meu...eu tot nu am vazut pe nimeni,nu am vazut pe nimeni care sa fie pentru mine,care sa ma inteleaga catusi de putin...nu cred ca m-am simtit vreodata mai singura ca in seara asta cand am privit de la distanta toata forfota infernala care ma inconjura.Si recunosc m-am simtit invinsa oarecum...pentru ca am vazut ca sunt singura si a fost mai dureros decat o bine meritata mama de bataie.
Si in ultima faza...mi-am dorit sa fiu imbratisata...si nu orice fel de imbratisare prefacuta si plina ochi de falsitate...ci mi-am dorit o imbratisare sincera,care sa ma pacaleasca macar o clipa ca sunt in siguranta si ca nimic rau nu mi se va intampla vreodata...mi-as fi dorit acel gen de imbratisare din toata inima de la care-ti trosnesc coastele.Pentru asa o imbratisare merita durerea.Si apoi mi-am dat seama cat de demna de mila am devenit...nici macar o imbratisare sincera nu mai am de unde lua...
Mai exista oameni buni?Sunt aproape convinsa ca nu...poate doar cineva care a trait intr-o pestera...si nu a simtit rautatea lumii vreodata.Am privit in urma...si mi-am amintit cum obisnuiam sa fiu inainte...cu vreo doi-trei ani in urma...si cum sunt acum.Am fost un om bun...nu am dusmanit,nu am urat pe nimeni,am iubit cu usurinta si am crezut cu tarie in cuvantul cuiva.Azi,nu mi-a mai ramas nimic din toate astea.Azi,mi-am dat seama ca nu pot spune despre altii ca sunt oameni rai...pentru ca si eu am devenit intr-o oarecare masura asa.Nu cred ca un om bun poate rezista pe lumea asta...fara sa fie schimbat...fara sa i se amarasca inima.Din cauza oamenilor rai,oamenii buni nu mai exista.Din cauza lor o persoana deschisa isi inchide sufletul.Din cauza lor o persoana care a fost buna sta tot timpul in defensiva.Cand prea multa lume iti calca inima in picioare...nu prea iti mai vine sa o lasi nimanui...Cand prea multa lume rea isi bate joc de ea...nu mai poti fii un om deschis.Nu mai poti fi o persoana calda...si devii din ce in ce mai rece.Parca odata cu trecerea timpului...an de an devenim tot mai rai si mai rai si mai rai si ...nu stiu unde or sa duca toate astea.Amaraciunea asta ne omora sufletele.Tare imi doresc sa mai spun din suflet "Am incredere in tine"...sa imi pot sprijini capul pe umarul cuiva...sa ma odihnesc...sa fiu sprijinita...sa nu mai cad niciodata...sa ma prinda intotdeauna...sa nu-mi dea drumul niciodata...si as incheia totul cu o fraza pe care imi doresc sa o spun uneori cu glas tare...dar habar n-am de ce n-o fac "Te rog mult sa ai grija de mine.Eu nu mai pot".

CLIPA

Pot sta în scaunul comod şi cald să mă gândesc la orice vor ochii minţii mele să vadă. Îmi pot permite luxul de a sta liniştit să-mi ascult respiraţia, pot să rup tăcerea prin urlete de bucurie, pot citi, pot chiar scrie, îmi pot lăsa urechile şi trupul să simtă muzica şi dacă chiar doresc îmi pot permite să mă plictisesc… pentru că este după -masa mea, este după-masa mea liniştită… şi sunt atât de libera încât aleg ce vreau să fac în aceste clipe.
E cel puţin la fel de multă libertate într-un nou început. Azi e noul tău început, şi e atât de liber cât îţi poţi dori tu să fie. E doar începutul unei continuări. Îmi vine să urlu de bucurie doar când scriu cuvintele acestea. Îţi dai seama!?! Nu e nimic înaintea începutului. Tot ce există e ce e. Nu ai nici o greşeală de corectat, nici un strop de istorie care să-ţi afecteze prezentul cu vinovăţie. E începutul, netulburat de orice altceva. Eşti la acel prim pas al drumului (mult mai greu ca ultimul)… încă nu există nici un bagaj pe care să-l fi luat cu tine, să-l fi cărat prea mult timp fără să-ţi trebuiască şi să descoperi dezamăgirea faptului că trebuie să-l laşi unde eşti şi să mergi mai departe, încă nu e nici un efort în mijlocul căruia să te fi jertfit şi în final să observi că nici un picur din sudoarea ta nu a atins obiectivul pentru care ai luptat. Eşti încă cu harta pe picioare. Fă-ţi drumul frumos înainte de a porni, apoi ţine-te de planul ce l-ai făcut.
Stai în faţa apei calme şi neatinse, nu e nici măcar unda trecerii unui vas, eşti doar tu şi ceea ce-ţi propui să faci din drumul tău. Atinge-ţi valul. Fi furtuna echilibrată a prezentului tău. Mişcă toată marea de ceea ce eşti, şi fii ceea ce ar uimi prezentul prin prezenţa sa.
E noul tău început azi. Poţi să fii mai mult decât ai fost oricând altcândva până acum, fie că ai atins înălţimi uimitoare în trecut, ori ai avut doar curajul de a visa la zbor. Nu e nimic ce să te înspăimânte azi, nimic de ce să îşi fie frică. Eşti tu cu toate şansele tale, bucură-te de ele!

Nu prea am nimic...

Nu prea mai am nimic...Inchid ochii si ma cuibaresc sub plapuma la caldura, iarna asta e friguroasa si ma face si pe mine sa inghet...sau eu fac iarna sa inghete cu raceala mea? Cine dintre noi e mai rece? Eu sau Ea? Inchid ochii, incerc sa ma cufund in lumea viselor, acolo e singurul loc unde imi pot topi lumea cu caldura, aici nu imi ramane decat sa fiu o craiasa a zapezii. Si ma cufund usor, tacuta in lumea viselor mele. In vise sunt o stea ce straluceste pe cerul intunecat,eu ii dau lumina, sunt cea mai frumoasa dintre toate, sunt cea dintai stea de pe cer. Acelasi vis se repeta in fiecare seara,aproape ca am ajuns sa imi doresc sa ajung mai repede in pat, sa ma pot intoarce in lumea stelelor mele, sa revin regina stelelor. Nu cred in nimic, nu mai vreau nimic, nu mai simt nimic, raceala anotimpului ma acapareaza cu totul. Hai totusi sa incerc sa zambesc, dar cui sa ii zambesc?
Nu mai stiu sa ma bucur de viata, de ce am , de cei din jurul meu, nu vreau decat sa ma intorc in al meu cer, sa imi fiu a mea stea, sa reusesc sa stralucesc o viata, sa fiu tot ceea ce candva mi-am dorit. Intr-o zi...
Pulbere si praf de stele se imprastie pe aleea pe care merg, drumul meu este impodobit cu stele care mai de care mai stralucitoare, toate imi soptesc ca ma asteapta sus pe cer, sa stralucesc alaturi de ele, sa le simt simtirea.Oare tu imi simti mie simtirea? Sau eu sunt doara adierea rece ce iti trece pe langa tample in acele zile fioroase in care eviti sa iesi din casa? Eu nu mai vreau sa fiu o adiere, ci o stea, sa fiu vizibila,luminoasa, calda, intangibila. Am sa iau acel praf si am sa imi acopar trupul cu el...stelele ma vor imbraca.Apoi am sa zbor fara sa ma uit inapoi, am sa ma duc langa Luceafar sa imi traiesc destinul.

NU SEMAN CU NIMENI

Nu seman nimanui ! De multe ori ne spunem asta din dorinta de a parea ca suntem unici in tot ceea ce facem . Fara sa ne dam seama ne adancim in minciuni , care ne fac numai rau... Vrand , nevrand ne cream o lume doar a noastra , o lume plina de farmec, de fericire ... o lume de vis care sigur nu seamana cu realitatea , in care ne cufundam cuprinsi de farmec , atunci cand lucrurile nu sunt cum vrem ...
Dar,totusi, nu seman nimanui!Sunt unica prin tot...Atunci cand rad,atunci cand plang;chipul meu desi e pierdut prin arhiva timpului si este slefuit de trecerea anilor si oceanul de sentimente e unic.Cineva imi spune ca ii par cunoscuta...Oare sa ma mai fi vazut pe undeva?Dar nu...In singuratatea in care ma aflu mi-a fost alaturi din totdeauna râul adânc si învolburat, care zace în sufletul meu şi nu îmi oferă scăpare,care mă chinuie cu întrebari fără răspuns...Aceasta stare launtrica nu trebuie sa o afle nimeni...De ce ar afla-o ? Oricum nimanui nu-i pasa... De ce i-ar pasa ? Oricum eu nu contez...
Un cantec mut trezeste-n ochii mei tulburi amintiri; un cantec mut ma-ndeamna sa ma trezesc din visul in care traiesc . Frumosul , cuvintele dulci , sperantele , visele nu sunt pentru mine... si-au gasit deja stapan ... Mie mi-au ramas doar lacrimile , suferinta deznadejdea , deziluziile pe care le-am adoptat fara sa vreau...Am fost obligata...de mine! Doi in unul... ! Poate suna ciudat , sau chiar haios , dar nu este asa ! Aceasta sunt eu ...! Personalitatea mea se aseamana cu contrastul dintre alb si negru , dintre bine si rau , inger si demon , viata si moarte ...; e o personalitate care ma innebuneste , ma face sa fiu nesigura ...mai nesigura decat deja sunt... Vocea ratiunii se afla intr-un permanent conflict cu chemarea sufletului , desi inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.
Aceasta stare ambigua a mea , felul cum vorbesc , cum traiesc , cum sufar ma fac sa fiu unica . Fiecare om e unic prin felul lui de a fi !
Îmi aparţin doar mie , nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui , nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?

Iertat să fii de mine , eu , cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat ...

Mariana Eftimie Kabbout

NINGE

Ninge fulgerat la ceas târziu de Decembrie...de Sebastian Stoica

Ninge tremurat, ca o poezie de dragoste, ninge peste case, peste oameni, peste suflete, peste necazuri, peste griji... Cu fiecare fulg ce-mi cade pe faţă simt mângâierea suavă a unui sărut, de parca bunul Dumenzeu ar răspândi peste lume petale de iubire. Ninge cald şi blând şi aş vrea să-mi pot îmbrăca sufletul cu albeaţa imaculată şi pură a zăpezii, într-o încercare disperată de a mă spala de toata mizeria, toate păcatele, toate greşelile şi faptele rele care mă intinează.

Ninge într-un Decembrie greu şi mă simt liniştit sub această primă nea, ninge voios şi sprinţar, parcă mii de roiuri de fluturi albi s-au pornit într-un zbor al împăcării şi iertării. Ce altceva poate fi Decembrie decât o lună a împăcării, a iertării, a bucuriei şi a sărbătorilor? O lună a purificării, prin postul sufletesc şi trupesc pe care religia ne sfătuieşte, cu minunate intenţii, să-l urmăm. Ce este postul dacă nu o probă, o încercare a spiritului şi trupului? O îngenunchiere a tendinţelor, a dorinţelor şi a pornirilor în faţa iubirii de semeni, dăruirii de sine şi bucuriei de a-l mângâia pe cel îndurerat? Ce altceva este Decembrie, dacă nu luna bucuriei pentru copii noştrii - suflete de lumină, albe şi pure ca şi strălucirea zăpezii? Cât de mult îmi doresc să mai pot crede în Moş Crăciun, în zâne şi balaurul cu şapte capete, în Făt Frumos şi Baba Cloanţa... Într-un zâmbet şi o lacrimă de copil descoperi uneori toată frumuseţea vieţii, tot sensul şi rostul de a exista pe acest pământ.

Ninge pierdut, parcul e troienit cu flori de mărgean şi, un pescăruş stingher şi uimit îşi strigă cu disperare tovarăşii, ca un semn, ca o chemare de a se bucura şi ei de frumuseţea naturii. Totul este lângă noi, totul este in jurul nostru, proaspăt, adevărat şi nespus de minunat. Trebuie doar să avem ochi să vedem iar sufletele să ne fie deschise la iubire şi afectivitate. Răcoarea dulce a zăpezii trebuie să provoace fierbinţeală în suflet, trebuie să determine nevoia de a schimba ceea ce este rău cu ce este bun, de a curăţa praful, negura şi ceaţa ce pluteşte uneori în sufletele noastre şi de a ne primeni pentru noul an, mai bun şi mai bogat decât cel ce a fost.

Ninge cu pânze de borangic şi tare-mi vine să-mi iau de mână iubitul şi să alergăm, desculţi şi râzând în hohote, prin valurile ei de mătase. Să ne prăvălim în îmbrăţişarea ei de catifea şi să ne lăsăm îngropaţi şi pierduţi, ca nişte veritabili oameni de zapadă. Iar peste noapte, puterea sărutului să ne trezească la viaţă iar inimile să ne bată din nou a dragoste...

Ninge în fuioare de argint şi bradul verde, mirosind puternic a piscuri de munte, a singuratate şi a veşnicie, ne aştepată cuminte în casă, spre a-l primeni în haine de sărbătoare: globuleţe, beteală, bomboane, luminiţe, steluţe şi, sub ramurile tinere, se vor odihni ocrotite cadourile, frumos împachetate, cu un aer de mister şi de îndoială, cu arome de bucurie şi mulţumire sufletească, cu lacrimi de fericire la colţul pleoapelor...

Ninge jucăuş şi Mântuitorul nostru se naşte din nou, ca un semn al veşniciei şi eternităţii, veste adusă cu caldură şi tremur în glas de colindătorii ce ne cheamă la fereastra îngheţată şi împodobită cu flori de cristal. Bujori roşii le ard în obraji, ochii le strălucesc a înălţare şi binecuvantare iar sufletele le dansează într-o minunată horă a bucuriei. Sunt colindătorii, sunt vestitorii, sunt cei care ne aduc sărbătoarea Crăciunului în casă...

Ninge... Închideţi ochii pentru o clipă şi lăsaţi ninsoarea să vă cuprindă, simtiţi cum creşteţi şi vă purificaţi odată cu ea, priviţi lumea cu ochii sufletului, lăsaţi mintea şi raţiunea să se mai odihnească puţin, daţi-le o vacanţă, lăsaţi-le să zburde, să se bucure şi ele de sărbători şi deschideţi-vă inima a bucurie şi colind divin.

Ce altceva este Crăciunul dacă nu bucurie şi colind divin?...

LA MULŢI ANI !