vineri, 20 martie 2020

Adevarata fericire

O melodie veche de care am uitat cât îmi plăcea cândva, imaginea unui copil jucăuş în stradă, mirosul proaspăt al dimineţii, gustul ciocolatei preferate…mistere ce se petrec în sufletul meu cu emoţii de plăcere. Am încetat să mă plâng de neajunsuri. Adevărata fericire nu mi-o aduce o pereche de pantofi în valoare de câteva salarii. Adevarata fericire am găsit-o atunci când mi-am cumpărat, singură, flori de grădină de la o băbuţă din piaţă…fericire copilarească. Găsesc fericire într-o carte, mă enervez când nu găsesc dulciuri în casă. Savurez, oricând, plimbările prin ploaie şi după ploaie. Poftesc des la gustul laptelui dulce şi la gustări dulci…gustul copilăriei. Mă scald în visuri copilăreşti şi simt că aşa va fi întotdeauna. Sufletul meu are realitatea sa…de copil. Mă mulţumesc cu putin, cu puţinul acela care îmi umple inima…esenţialul. Sunt fericită atunci când mă dedic lucrurilor mici cu măreţie. Sunt fericită când întâlnesc oameni buni. Oamenii buni strălucesc cu zâmbetul. Ei sunt cei mai frumoşi oameni. Frumuseţea vieţii stă în a dărui cu sufletul…şi cu un zâmbet alături. Fiecare anotimp, în parte, mă face fericită. Ador mirosul şi culoarea pământului, toamna. Ador mirosul verde al primăverii. Ador mirosul valurilor mării şi arşiţa soarelui, vara. Ador mirosul alb şi rece de iarnă şi ceea ce se petrece în sufletul meu de sărbători. Fericirea nu ţi-o poate lua nimeni. Şi nici să ţi-o dea. Fericirea porneşte din tine şi e a ta. Mai ştim să dăruim sufletului nostru emoţii depline? Mai ştim să simţim intens? Mai ştim să dăruim recunoştinţă, fapte bune, compasiune, zâmbete sincere şi curate, îmbrăţişări calde? Mulţi dintre noi trăiesc în ziua de ieri sau preocupaţi cu ziua de mâine. Şi uităm să fim prezenţi în viaţa noastră. Mai ştim să petrecem timp alături de persoane dragi? Lucrurile simple care aduc fericirea nu se caută, ele se simt, sunt tot timpul în jurul nostru. Fericirea nu o vei avea dacă nu ştii să primeşti detaliile la modul intens...
Nesimtirea e un virus redutabil, cu instalare rapida si efecte demolatoare. Ea se instaleaza in aproapele anonim, dar ii afecteaza pe cei din jur. Nesimtitul devine pe zi ce trece o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit, in tren , la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in magazin sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult , fara agenda si fara orizont. Trăind în cercul nostru strâmt norocul ne petrece... Sau poate vom avea un moment de revelație pentru a înțelege la modul ideal rostul existenței noastre pe acest pământ. Învățând nu doar să apreciem, ci și să practicăm gesturi care depășesc sfera “normalității“ noastre. “Experiment“ ce se poate finaliza cu recuperarea semnificației și a valorilor ce presupun conviețuirea cu adevărat ca OAMENI…

Daca as avea puterea sa imi schimb viata...

Daca as avea puterea sa imi schimb viata...As incerca sa ma fac pe MINE fericita, sa lupt pentru MINE, sa indeplinesc visele MELE, sa traiesc viata MEA, sa ma gandesc la MINE, sa ma intreb pe MINE daca ma simt bine, ce vise, ce dorinte, ce planuri am, ce vreau sa fac maine, la ce film vreau sa ma uit, ce muzica vreau sa ascult, cat de tare vreau sa alerg, cat de incet vreau sa vorbesc, cand vreau sa dorm, cum vreau sa ma simt si ce aleg sa fac in fiecare zi.Acum imi dau seama, ca pentru toate astea… nu trebuie sa astept o minune. Pentru ca eu sunt minunea! Eu pot muta muntii din loc si pot fi tot ceea ce mi-am dorit vreodata. E nevoie sa-mi exersez vointa, ambitia si curajul. Oricat de greu ar fi, stiu ca voi reusi.

Sunt o luptătoare

Sunt o luptătoare, îmi zic. De când mă ştiu mă trezesc dimineaţa. Mi-aş dori că măcar două zile pe săptămâna să mă pot trezi când vreau eu. Să stau leneşă ca o pisică moale şi gri cuibărită în aşternutul cald şi visând la nimic. Sunt o luptătoare leneşă, îmi spun şi îmi privesc mutra în oglindă, cearcănele, părul ciufulit şi buzele palide, mă gândesc că, de fapt, nu am scopuri deosebite în viaţă, nu sunt carieristă şi nu voi lua vreodată un Nobel, nici măcar unul pentru cea-mai-bună-mamă-din-lume. Nu mă pot lăuda decat cu faptul c-am suportat durerile naşterii. Sunt miliarde de femei care au trăit acelaşi lucru. Nu sunt deosebită cu nimic. Tot ce fac este mediocru şi destul de limitat. Poate că aş fi excelat într-un domeniu, habar nu am. Nu m-am străduit şi puţin probabil să o fac în viitor. Uneori sunt crunt dezamăgită de mine. Dar nu fac nimic pentru a ieşi din cercul acestei dezamăgiri. Cred că îmi merit condiţia. Sunt o luptătoare care n-a deprins încă gustul victoriei, care urăşte competiţiile, căreia îi place să lucreze singură, o luptătoare ciudată care se uită cu admiraţie la cei sclipitori şi obsedaţi de muncă, care se străduiesc o viaţă crezând că vor realiza ceva măreţ. Unii chiar reuşesc şi mă uit la ei cu veneraţie aproape, dar pe mine mă interesează preţul acestor reuşite, la sfârşit, când aduni şi scazi tot, vreau să ştiu ce rămâne, cu ce te alegi din voluptatea succeselor şi-a zilelor nesfârşite, vreau să ştiu cât merită să lupţi, pentru ce şi dacă asta te face fericit în final, dacă te vei uita la tine şi te vei simţi special, bun, deştept şi corect şi dacă vei fi iubit...

luni, 16 martie 2020

Mi-as dori…

Mi-as dori… sa pot zbura. Sa ating cu mainile portile cerului si sa le intredeschid. Mi-as dori… sa aflu ce poate sa fie dincolo de lacatele ce pecetluiesc cararile norilor. Mi-as dori… sa pot tine Lumea in brate… si s-o strang la piept ca pe o minge. Apoi sa o arunc spre soare pentru a o prinde iar, mai plina de caldura si lumina ca oricand. Mi-as dori… sa cred ca toate basmele sunt reale, ca moartea nu este decat o gluma, ca bolile sunt doar niste farse de pitici pusi mereu pe sotii. Mi-as dori… sa nu mai existe durere… Mi-as dori… sa nu mai existe Timp; mi-as dori sa moara toate ceasornicele si toate clepsidrele care ne masoara destramarea. Mi-as dori… ca secundele sa fie flori de cires, orele sa fie stropi de ploaie, zilele sa fie pasari albe iar noptile sa fie fluturi cu aripi albastre. Mi-as dori… sa nu simt ce repede zboara timpul… Mi-as dori… sa fie mai putini oameni care sa creada ca binele lor e neaparat si binele tuturor. Mi-as dori… ce nu isi doresc si altii… Mi-as dori… un trandafir galben, auriu… cu tot soarele in el! Mi-as dori… sa nu ma mai doara sufletul. Mi-as dori… sa ating o stea. Mi-as dori… sa pot da timpul inapoi, sa pot recupera tot ceea ce am pierdut si nu am stiut sa apreciez! Mi-as dori… o seara linistita, fara nici o pala de vant, de frig… fara nici un gand sa-mi calce linistea. Fara nici o idee sa sopteasca in decor. Mi-as dori… sa pot cumpara macar o sticluta de 30ml cu esenta de parfum de fericire. Mi-as dori… sa dorm o saptamana. Mi-as dori… multa sanatate pentru cine mi-este drag. Mi-as dori… sa mi se dezghete sufletul. Mi-as dori… sa nu-mi mai fac planuri… Mi-as dori… sa am rabdare. Mi-as dori… un pestisor de aur care sa-mi indeplineasca 3 dorinte… Mi-as dori… sa fiu invizibila! Mi-as dori… sa le ofer inima mea tuturor celor care nu au asa ceva… Mi-as dori… un univers intreg de sinceritate… (un munte nu ajunge nici macar la 2 persoane..). Mi-as dori… sa dispar. Mi-as dori… sa detin secretul luminitei de la capatul tunelului. Mi-as dori… sa-mi indeplinesc fantezia! Mi-as dori… sa cunosc tainele adancurilor! Mi-as dori… un moment de tandrete… si sa nu se mai sfarseasca! Mi-as dori… o schimbare! Mi-as dori… sa fiu vazuta exact asa cum sunt! Mi-as dori… sa fiu aceeasi mereu. Mi-as dori… sa curga lacrimile mele doar de bucurie! Mi-as dori… sa fiu copil din nou. Mi-as dori… sa imi revina pofta de viata! Mi-as dori… sa vad bucurie si liniste sufleteasca la unele persoane… Mi-as dori… sa desenez inimile noastre in culori calde. (…) Mi-as dori… sa pot zbura dincolo de nori… sa pot visa in culori! Mi-as dori… sa privesc gandul in ochi. Mi-as dori… sa am oaza mea de liniste! Mi-as dori… putina seninatate. Mi-as dori… sa am aripi! Mi-as dori… sa ajung mai repede, acolo departe! Mi-as dori… sa nu existe amintiri… doar brate deschise! Mi-as dori… sa iti doresti sa ne dorim tot timpul cate ceva! Mi-as dori… cateva minute sa stau intinsa pe iarba, sa privesc cerul si nimic mai mult!
Am crezut mereu în lume, în vise, în speranţe, în bunătate şi am încercat să acaparez prin toate aceste lucruri răul ce există în jurul meu. Nu ştiu dacă am greşit când am crezut în orice gest, în orice privire caldă, că m-am agăţat de cel mai banal zâmbet şi de cel mai mediocru cuvânt spus probabil la întâmplare. Am rămas dezamăgită şi am suferit nu doar o singură dată din cauza acestei naivităţi "impuse"mie însumi din simplă concepţie că aş putea să schimb lumea în mai bine. Nu regret nimic din tot ce am făcut, din tot ce am crezut pentru că au fost şi sunt convingerile mele pe care nu le voi schimba pentru lume. Poate uneori cei din jur cred că sunt diferită pentru că ştiu să simt, să mă bucur, să iubesc, să cred că oricât de maturi am fi copilul din noi nu trebuie uitat niciodată pentru că face parte din farmecul vieţii. Îi da culoare şi o scapă de acea monotonie pe care toţi încearcă să o evite însă puţini reuşesc. Nu sunt probabil aşa cum ceilalţi şi-ar dori să fiu, sunt doar aşa cum vreau eu. Nu impun nimănui convingerile mele şi nu tind să judec pe ceilalţi. Am crezut mereu în noi începuturi pe care le privesc că fiind mereu mai bune decât cele care s-au încheiat. Am învăţat să lupt pentru ceea ce vreau până când simt că lupt de fapt cu imposibilul şi şi atunci încă mai încerc să salvez ceva din tot ce s-a pierdut. Am crezut mereu că viaţa te dezamăgeşte ca să te facă mai puternic, să te înveţe să lupţi, să câştigi dar şi şi pierzi, să plângi că mai apoi să te bucuri mai mult că zâmbeşti.În viaţă nu totul se rezumă la formalităţi, la banalităţi, la lucruri obişnuite considerându-se astfel că lucrurile ieşite din comun sunt astfel pentru cei mai puţin educaţi, maturizaţi, formaţi. Nu suntem roboţi, astfel încât uneori principiile pot fi încălcate într-o măsură a bunului simt. Nu caut perfectul, dar aranjez totul atât cât să îmi pară mie că totul e perfect. Iubesc viaţa, soarele, ploaia, marea, vântul, spontaneitatea, culorile toamnei şi căldura verii, florile de primăvară şi albul zăpezii. Am crezut mereu că totul are o rezolvare şi că toate lucrurile se întâmplă pe neaşteptate. Am învăţat să mă ridic de jos de fiecare dată şi să-i privesc zâmbind pe cei care au crezut că sunt o învinsă.

marți, 10 martie 2020

Cred ca viata e o balanța si din acest motiv am învățat sa trăiesc din momente, din clipe, nu din zile sau luni. Am învățat sa trăiesc din momente pentru ca acel moment este o certitudine. Restul…sunt doar incertitudini, iar viata are un mod foarte ciudat de a ne arata cand anumite momente devin certitudine. Sa încerci sa aștepți pana sa te schimbi e doar o pierdere de timp. Te pierzi pe tine, acel om care ești acum. Iubeste viata asa cum e ea! Si învață sa te iubești pe tine, pentru ca intr-un final ești tot ce ai!