vineri, 27 august 2010

STRADA SPERANTEI



Astazi m-am plimbat foarte mult. Am tot alergat pe strazi, de nebuna. Cautam Strada Sperantei, credeam ca mai exista. In toata cautarea acea haotica, am dat numai de strazi cu nume ciudate Stada Tristetii Care Nu Mai Dispare, Strada Dezamagirii, Strada Dracului. La un moment dat am dat de Strada Zambetului, dar nu stiu cum am reusit, ca iar m-am ratacit si nici strada aia nu am mai gasit-o. Nu prea am intalnit oameni azi, era cam pustiu orasul...de ce oare? Sesiunea e de vina, toti se izoleaza. Hm.... Mai aveam un reper , Strada Fericirii. Intr-un final am intalnit un om si l-am intrebat daca stie cum sa ajung la Strada Fericirii. S-a uitat mirat la mine, a afisat un zambet de superioritate si apoi mi-a zis pe un ton calm si sec: "Strada asta nu exista, o cauti degeaba!". Mi se parea ciudat. Apoi, l-am intrebat de Strada Sperantei. Mi-a dat niste indicatii destul de confuze, cica trebuie sa trec pe langa Strada Plangerii, iar la colt cu Strada Luminii si a Tristetii e strada ce o caut. I-am multumit si am plecat in cautarea ei.
Ok, problema mea e ca nu gasesc acea strada si am cautat-o cu disperare, ma poate ajuta cineva cu informatii?

Dar dacă mâine va fi sfârşitul lumii...?



Şi dacă mâine ar fi sfârşitul lumii, ce ai face? Ai regreta clipele pe care le-ai pierdut nepăsându-ţi deloc de ceilalţi, de tine? Ai privi spre mare pentru ultima dată? Ţi-ai cere iertare în genunchi de la cei pe care i-ai rănit? Sau i-ai spune celui pe care îl iubeşti „Te-am iubit dintotdeauna şi te voi iubi pentru totdeauna”? Vei înălţa o rugăciune pentru sufletul tău? Vei mulţumi tuturor celor pe care i-ai putut numi prieteni adevăraţi? Sau te vei ruga pentru o ultimă ploaie, pentru o ultimă picătură de ploaie care să te curăţe de tot ceea ce este necurat în tine, o picătură a ploii sfinte? Sau îţi va fi teamă de necunoscut, teamă de sfârşit, teamă de ce va urma? Sau vei fi vesel? Vesel, pentru că toate necazurile s-ar termina, vesel pentru că orice sfârşit înseamnă doar un nou început? Şi dacă mâine ar fi sfârşitul lumii, ce ai face?! Şi dacă mâine ar fi sfârşitul lumii, şi s-ar amâna? Dacă ţi s-ar mai da un termen, de încă 2 săptămâni? Cum ţi-ai petrece aceste două săptămâni? Ai fi alături de cei alături de care nu ai avut curajul de a fi, deşi ai vrut, până acum? I-ai ajuta pe cei pe care nu ai vrut să-i ajuţi până acum, deşi ai putut? Te-ai gândi la ceilalţi mai mult decât la tine? Sau ai fi altruist? Sau ai face tot răul pe care nu ai avut curaj să-l faci până acum? I-ai omorî pe toţi cei pe care-i urăşti? Sau ai pune un hotărât capăt urii, tristeţii şi judecării? Cum ai trăi tu, omule, aceste două săptămâni, acest ultim traseu al vieţii? L-ai trăi tu aşa cum ar fi trebuit trăită viaţa în întregime, sau ai irosi chiar şi acest final? Gândeşte-te, căci mai ai timp. Dar dacă, totuşi, mâine va fi sfârşitul lumii...?