duminică, 28 august 2011

FEMINITATEA


Privesc in jur. Feminitatea a devenit pentru multe dintre noi aproape un defect. Feminitatea inseamna pentru ele slabiciune. Nu inteleg cei din jur ca iti poti lua singura destinul in maini, ca poti avea o cariera (chiar de succes), ca poti fi autoritara, ca poti face mici activitati (altadata apanajul barbatilor), ramanand totusi femeie. E atat de bine sa fii tu insati...
Fiecare dintre noi este o expresie individuală a Eternului Feminin care există dintotdeauna. De aici vin toate: farmecul, graţia, puritatea, spontaneitatea, dăruirea.
Cu timpul, pastrarea feminitatii a devenit o exasperare, un cod rigid al aparentelor si comportamentului definit prin "lucruri care trebuie facute" si "lucruri care nu trebuie facute", care de cele mai multe ori veneau impotriva a ceea ce simtim."
De ce este demodat sa te inrosesti pana in varful urechilor de placere sau de sfiiciune, sa ai gesturi neobisnuite prin delicatetea si simplitatea lor, sa vrei afectiune, sa ceri protectie unui barbat sau sa o accepti cand acesta ti-o ofera ?
Feminitatea azi e surghiunita din motive care mai de care mai ciudate. E maltratata. E indepartata. Femeile vor sa fie puternice, vor sa actioneze galagios, brutal, vor sa conduca, vor sa demonstreze ...
Insa ce nu pot sa inteleg e de ce femeile nu-si mai doresc sa redevina femei.

Ce mult timp a trecut de când nu am mai scris.... Nu pot să spun că vremurile acelea zbuciumate când scrisul îmi era un leac pentru lipsa de încredere în mine, pentru durerea chinuită a unei conștiințe nemulțumite de sine erau vremuri mai bune decât cele de acum, care sunt mai cumpătate (nici pe departe atât cât mi-aș dori), mai realiste (nici pe departe atât cât mi-aș dori), și în care o anumită maturitate, mă face să ma simt mai puțin descurajata și deprimata în momentele mele mai negre, dar nici nu sunt aceste vremuri prezente mai frumoase decât cele care au trecut.
M-am schimbat un pic - cu siguranță. Încerc să îmi dau seama de ce nu am mai scris în acest timp. Nu am avut timp - acesta e răspunsul oficial. Și într-un fel e și cel adevărat, căci în ultimul timp am fost prinsa într-un maraton inconștient de a-mi demonstra mie că sunt puternica și că pot face lucruri extraordinare (extraordinare din punctul de vedere al societății), încât adevărul că ”nu mi-am făcut timp”, privit dintr-o anumită perspectivă, a putut fi foarte usor confundat cu ”nu am avut timp”.

Dar e mai mult de atât. Se poate să nu mai fi avut idei. Se poate că m-am maturizat și mi-am dat seama că e greu să schimbi lumea.
Recunosc că mi-e ciudă fiindcă n-am mai scris şi am avut alte preocupări cu care n-am ajuns niciunde într-un final. Nu e prima oară când se întâmplă să absentez câteva luni, doar că de data asta fost diferit: inspiraţia şi atenţia s-au îndreptat către altceva, însă nu pentru totdeauna.
Dar totuși, oare de ce nu am mai scris de atâta timp?