Tumori cerebrale datorate folosirii telefoanelor mobile

Folosirea curentă a telefonului mobil implică un risc de trei ori mai mare de a face o tumoare cerebrală şi un risc de patru ori mai mare de a avea boli grave ale urechii. Experţii au prevăzut că numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale va creşte de cel puţin 10 ori în următoarea decadă, dând naştere unei veritabile „epidemii” de tumori cerebrale. În loc să se facă ceva pentru a ne proteja de acest pericol, suntem în continuare asaltaţi de superoferte ale companiilor de telefonie mobilă, care oferă sute sau mii de minute de convorbire la preţuri promoţionale, inclusiv abonamente speciale pentru copii şi tineri ce caută să îi „stimuleze” pe aceştia să vorbească cât mai mult la telefon.

În ultimii ani, a crescut dramatic numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale (de altfel, a crescut numărul persoanelor afectate de toate formele de cancer, precum şi de autism şi alte boli foarte grave). Printre motivele care stau la baza acestei situaţii îngijorătoare este poluarea electromagnetică, undele radio şi microundele în care suntem practic continuu „îmbăiaţi” şi mai ales telefonia mobilă. Copiii sunt foarte afectaţi de aceste radiaţii. Unele statistici neoficiale arată că tumorile cerebrale au devenit cauza nr. 1 a mortalităţii copiilor în SUA şi Australia şi aceasta deoarece foarte mulţi copii folosesc telefoane mobile.

Diferite studii medicale serioase au căutat să semnaleze pericolul folosirii telefoanelor mobile. În mod consecvent, ele au fost muşamalizate sau minimalizate. Mass-media corporatistă preferă să protejeze interesele marilor corporaţii decât sănătatea populaţiei. În loc să se publice adevărul despre efectele dezastruoase ale telefoniei mobile asupra sănătăţii, suntem asiguraţi că acestea nu prezintă niciun pericol. De câte ori răzbesc în presă cazuri zguduitoare sau studii despre efectele cancerigene ale folosirii telefoanelor mobile, apar şi unii „medici” plătiţi de aceste corporaţii care susţin, nici mai mult nici mai puţin, decât că telefoanele mobile nu ne pot face niciun rău!

Poate nu ştiaţi că la începutul secolului trecut, prin anii ‘20, când studiile medicale începuseră să dovedească faptul că fumatul creşte riscul de cancer pulmonar, companiile producătoare de tutun susţineau cu încăpăţânare contrariul. În reclamele la ţigări apăreau deseori imaginile unor medici care îi asigurau pe fumători că nu există nici cel mai mic pericol să se îmbolnăvească de cancer pulmonar şi că, din contră, fumatul este foarte bun pentru sănătate! În cele din urmă, deoarece a devenit evidentă incidenţa crescută a cancerului pulmonar la fumători, au dispărut acest gen de reclame. În prezent, aşa cum ştim, producătorii de tutun sunt obligaţi să afişeze pe pachetele de ţigări avertismente privind efectele nocive ale fumatului.

Acest exemplu şocant ar trebui să ne dea tuturor de gândit de câte ori mai auzim pe cineva care încearcă să ne convingă că nu există niciun fel de pericol să folosim telefoane mobile. Şi nu este singurul exemplu! În secolul trecut se folosea deseori în comerţul de încălţăminte un aparat cu raze X pentru picioare, denumit fluoroscop (foto). Ideea era de a stabili mărimea cea mai adecvată de pantofi pe baza osaturii picioarelor. Acum, când ştim că razele X sunt foarte periculoase şi cancerigene, pare de necrezut faptul că aceste aparate au fost folosite extensiv timp de peste trei decenii, doar dintr-o comoditate – practic, un moft. În anii ’50 medicii au început să avertizeze privind pericolul acestor aparate, dar ele au fost folosite în continuare. A fost nevoie de un caz evident extrem de grav – un model căruia i-a fost amputat un picior – pentru ca aceste aparate să fie scoase din uz.

Telefonia mobilă ne afectează tuturor sănătatea, chiar şi celor care nu au telefoane mobile. Turnurile şi antenele care au o putere foarte mare emit radiaţii electromagnetice. Nu există niciun fel de legislaţie care să interzică amplasarea acestora pe blocuri, lângă şcoli sau spitale. Anumite stări proaste precum dureri de cap, ameţeli, oboseală, tulburări ale vederii şi auzului, datorate radiaţiilor electromagnetice, pot să ne afecteze chiar şi în această clipă, dar să nu ştim care este adevăratul motiv. Toate aceste efecte sunt desigur mult amplificate dacă vorbiţi mult la telefon, dar este bine să ştiţi că ele apar chiar şi dacă folosiţi un „hands-free” sau dacă vă ţineţi telefonul aproape de trup (în buzunar, atârnat la gât, pe birou, lângă capul patului etc.). În cazul copiilor, deoarece oasele craniene sunt mult mai fragile până la vârsta de 14 ani, efectele sunt devastatoare.

Enrico Grani, un australian care este pe moarte din cauza unei tumori cerebrale pe care este convins că a făcut-o pentru că vorbea foarte mult la telefonul mobil, militează pentru a aduce la cunoştinţa cât mai multor oameni pericolele la care se expun zi de zi, de bunăvoie, numai pentru că li se pare că telefonul este inofesiv şi pentru că le-a devenit indispensabil. El consideră că marile corporaţii de telefonie mobilă ar trebui acuzate de genocid şi crime cu premeditare. El mai consideră şi că obişnuitele campanii publicitare ale companiilor de telefonie mobilă, care oferă avantaje şi multe convorbiri gratuite în primele luni de abonament, sunt asemenea tacticii vânzătorilor de droguri care deseori oferă primele doze pe gratis, contând pe dependenţa care va apare ulterior.

ATENTIE

Oamenii de stiinta americani sustin ca paracetamolul si cofeina combinate pot genera probleme serioase la nivelul ficatului. Paracetamolul este un medicament ce trebuie administrat cu precautie deoarece orice cantitate luata in plus, poate produce un rau ireparabil.
Cercetatorii americani doresc sa limiteze numarul de tablete de paracetamol pe care oamenii il pot cumpara din farmacii. Medicii avertizeaza ca amestecul dintre cafea si substanta activa din paracetamol creaza o toxina care afecteaza grav ficatul si poate provoca moartea.

Este chiar mai grava insa asocierea paracetamolului cu substanta din cafea decat cu alcoolul! Pana in prezent se credea ca substanta cofeina are capacitatea de a accentua calitatile paracetamolului, diminuand mai rapid durerea.

Supradoza cu Paracetamol este o problema in Marea Britanie, unde 40% din toate supradozele cu medicamente sunt cu acest medicament. Anual se inregistreaza 100 de morti si transplanturi de ficat.

Iulia Petrescu

CE FEL DE VIATA?

Se spune ca in fiecare zi trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu. De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate de pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul !

In fiecare zi trebuie sa bei doi litri de apa (si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti l-a luat ca sa le bei ). In fiecare zi trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea "L. Cassei Defensis", care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure si nu poti alerga dupa caine, colectezi toti microbii aruncati in aer de fiecare stranut din lumea asta si nu mai cumperi paine pentru ca pune multa lume mana pe ea. In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin negru, pentru acelas lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era(parca pentru cosuri...sau pentru par stralucitor...sau trebuia sa ma spal la cap cu ea Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza. Ai facut totul ca la carte si specialistii stiu mai bine.

In fiecare zi trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie sa mananci intre 4-6 feluri zilnic, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura. Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore. Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre, dintii, dupa banana, dintii, dupa mar, dintii...si tot asa, fara sa uiti sa folosesti firul dentar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax...(Mai bine umple cada si pune muzica, pentru ca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru).

Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21. Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, 3 ore zilnic ne uitam la televizor. Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi in pas alergator cel putin o jumatate de ora (adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers). Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta .

Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia.

Ah !, trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia. Asta ia timp; si nici nu mai vorbim daca este sex tantric !!! (cu respect iti amintesc: dupa fiecare mancare, trebuie sa-ti perii dintii !). De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe,vase, si nu mai zic daca ai caine, sau alt animal... Copiii??? In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic.

Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa. In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor(tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii. Si parintii !!! Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie). Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine schimbati. Bine ca deja suntem adulti si nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi. Uuuf!!! Dar daca iti raman 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe caretrebuie sa-i uzi ca pe plante), in timp ce iei o lingurita de vitamine praf, care face foarte bine...

Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent.

Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti...

In loc de argumente am sa va spun ca, nu eu, ci criticii si cei foarte specializati pe domeniu, admit ca de ceva vreme incoace filmul american, productiile hollywoodiene promoveaza diva de 40 de ani. Femeile mature fiind considerate acum cele mai sexy si cele mai de succes aparitii feminine pe marele ecran, in productiile cu mare priza la public. De exemplu: Halle Barry are 41 de ani, Julia Roberts are 40, Nicole Kidman tot 40, Catherine Zeta-Jones are 38, ca sa nu mai vorbim despre Jessica Lange care are deja 57 de ani, despre Melanie Griffith care a implinit 49, si despre Michelle Pfeiffer la deja 50 de ani.

Nu vreau sa fac o comparatie, pentru ca nu acesta este scopul meu, intre divele de mai sus si oricare dintre noi care implineste sau a implinit 40, sau 40 si ceva de ani, vreau doar sa va ofer un argument ca viata poate deveni din ce in ce mai interesanta odata cu cresterea numarului anilor. Merg pe principiul ca daca ele, cele de mai sus, se simt bine la varsta lor, de ce nu ne-am simti bine si noi, in pielea noastra.

Nu vreau sa continui acest material, povestindu-va despre diete, pre sau post menopauza (care, ne place sau nu, este asociata varstei de 40 de ani), nu vreau sa vorbesc despre kilograme in plus, despre par alb, despre riduri, despre osteoporoza, sau probleme cardiovasculare (ultimile doua aspecte, cel putin din punct de vedere statistic, incep sa bata la usa odata cu aniversarea a 40 de ani), nu vreau sa vorbesc despre ochelari si despre probleme articulare, despre riscurile de a dezvolta afectiuni de natura maligna la san sau la aparatul genital, nu, nu vreau sa vorbesc despre toate acestea, pentru ca subiectele sunt cunoscute oricarei femei care citeste un ziar si se uita la televizor.

Vreau sa va provoc si sa va ganditi la lipsa de inhibitii, la beneficiile partenerilor stabili, la bucuriile (si dificultatile de altfel inerente) vietii de familie, la fascinata lume a maternitatii (indiferent daca pruncul abia merge sau daca dati piept, impreuna cu el, cu primele emotii ale examenelor de capacitate sau bacalaureat). Vreau sa va rog, ca in preajma, sau dupa aniversarea de 40 de ani sa va ganditi la cat sunteti de multumite de cariera voastra, la timpul pe care ti-l poti dedica tie insati, la pasiuni, si la fascinata lume interioara a femeii la 40 de ani, trecuta deja prin toate aventurile, implinita, puternica si frumoasa.

Voi, cele de 40 de ani, cum va simtiti?

PRIETENIE ADEVARATA

Zice vorba aia batraneasca: Fereste-ma, Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur! Si nu zice rau deloc.
Prietenii sunt rari. Cunostinte avem cu gramada. Adesea, incurcam categoriile si ne repezim sa trantim "reportul" de la categoria a doua, la prima. Si, culmea, in loc sa castigam, pierdem.
Nu oricine are stofa de bun prieten. Baloturile din stofa asta sunt marfa de contrabanda, iar "blocada"micimii sufletesti (un fel de panza ordinara din care sunt croiti multi..) e greu de spart...
Pe de alta parte, nu oricine stie sa-si faca prieteni. Si, de prea multe ori, in loc sa cautam solutia nefericirilor din viata (printre care si tristetea de a nu avea prieteni) in interiorul nostru, o cautam acolo unde nu-i: in altii. Vedem paiul, dar barna ni se pare un fleac...asteptam intelegere, dragoste, acceptare, rasfat, dar uitam ca orice relatie "is a game of give and take"...Si ne minunam cand "celalalt" (ca-i prieten, ca-i iubit, ca-i partener de afaceri) pleaca sau, mai rau, nici macar nu se opreste pe strada noastra...
Daca ti-ai facut un prieten e ca si cand ai cumparat o floare: e a ta, iti infrumuseteaza casa si viata dar cere in schimb atentie, dragoste si..putin timp. O prietenie trebuie ingrijita ca sa rodeasca. Neglijeaz-o si ea se va "usca".
Viata te invata ca niciodata nu-i prea tarziu sa pierzi sau sa castigi un prieten. Trebuie doar sa-nveti sa recunosti "la pipait" stofa cea buna de panza cu aspect comercial, dar putreda in interior.
Personal, inca ma mai chinui sa invat diferentele. Si, cu toate ca atunci cand o prietenie imi parea ca a trecut demult probele necesare, chiar si pe cea a timpului, ea s-a dovedit a fi un...ciulin, in loc de trandafirul pe care-l vazusem - doar eu, se pare, atata timp-, inca mai visez la prietenia adevarata.
Am multe cunostinte, pentru care, cel mai probabil, figurez in categoria "prieteni": imi plang pe umar, imi destainuie cele mai adanci framantari, stiu ca la mine gasesc "o usa deschisa si o mana intinsa"....dar cand le merge bine, fiecare isi vede de viata lui. Si ma-ndoiesc ca ar intelege ceva din framantarile mele, daca le-as povesti....sau daca m-ar asculta macar (se zice ca toata lumea aude ce spui, dar numai un prieten adevarat ASCULTA).
Nu, nu sunt dezamagita de oameni. Suntem asa cum suntem, iar eu nu-s mai buna decat majoritatea.
Dar visez la acea legatura pe care cineva a definit-o frumos si adevarat: prietenia e o minte in doua trupuri.

Femeia

Hotarat lucru, atunci cand a creat femeia din coasta lui Adam sau nu stiu ce alta materie prima, Dumnezeu s-a gandit ca Eva trebuie sa se diferentieze de primul locuitor al lumii.
Femeia te duce cu gandul la multe lucruri; printre ele n-ar trebui sa se numere totusi bicepsi foarte tari, scuipatul semintelor prin periferia cavitatii bucale, indemnuri auzite indeobste prin tribunele stadioanelor, “gingasia” imprumutata de la aspiratoarele rusesti si multe alte chestii care pun semnul egal intre Mãria si Mãrin. A nu se intelege ca ignor egalitatea dintre Dan si Dana, dar aici vorbim despre Dana (Nãlbaru, in cazul nostru) careia nu-i sade bine cand isi introduce si-si indeasa in diferite locuri (la nivel declarativ) ce nu are, cand traieste cu toata fiinta simularile fotbalistice din Ghencea sau Giulesti si picura patima pe ele, cand pulpele nu i-au fost acoperite niciodata de vreo fusta.Lasand la o parte gramajoara metaforelor ajutatoare voi spune scurt:
Nu imi plac femeile – barbat.
Nu iubesc femeile care vor sa aiba muschi, femeile cu mers de cowboy, femeile care te baga si te scot in si din mamic’ta din cinci in cinci minute, femeile care pozeaza in “tipa dura”, pe cele care nu dau doi bani pe o floare (dar se dau in vant dupa garoafe si gladiole), femeile care iti amintesc atunci cand le strangi in brate de imbratisarea data in scoala generala unui coechipier ce inscria in poarta adversa.
Am inteles ca unele femei vor sa fie proprietarii unui caracter puternic, se tem de asocierea cu gingasia si fragilitatea unui fir de iarba sau ca sub platosa masculinitatii iti ascund anumite complexe. Serios ?!? N-avem oare atatea exemple de femei puternice care au reusit sa ingenuncheze (la propriu si la figurat) barbati puternici, femei care s-au impus fara a uita ca – printr-un moft al naturii – sunt femei ?
Au reusit in fusta, in rochii, machiate discret, alaturi de un partener mereu viabil, farmecul feminin. Un partener pe care multe dintre urmasele Evei il ignora, il ascund fara a incerca sa-l descopere, il schimba cu un “etern masculin” contrafacut, artificial.
Cineva mi-a reprosat odata ca nu sunt destul de maleabil, ca si “femeile - barbat” fac parte din lumea asta, ca trebuie acceptate asa cum sunt. Asa o fi.
Doar ca ar trebui sa fie cel putin neplacut pentru o femeie sa intre in acelasi timp cu un barbat pe usa pe care scrie “Toaleta barbati”, iar barbatul sa nu fie incercat de un cat de mic sentiment de jena.
Imi doresc si va doresc ca imaginea de mai sus sa se constituie in prima si ultima oara (in viata) cand am avut ocazia sa vedem gingasa asortare intre rochia neagra si hidoasa pereche de chilotzi albastri dupa care, imadiat, ma scarpin in cap si va intreb, direct:
- Cum poate o femeie (aparent de bun gust si) cu gusturi in principiu (cel putin) slefuite să vibreze deopotriva la operele lui Vivaldi la poemele lui Esenin si la vaicarelile lui Gutză pline de “intelepciune” dobandita pe cale … hai sa zic, empirica?
Accept combinatiile culinare sãsesti, accept alaturarea (inspirata) a Orchestrei Simfonice din New-York cu cei de la Metallica, imi place cand vechiul se intalneste cu noul fara a irita retina ori timpanul (citeste FARA CASTELE MEDIEVALE SI TAMPLARIE PVC sau COSTUME POPULARE SI ADIDASI!), dar credeti-ma, nu mi-o pot inchipui pe doamna Eugenia Voda, dansand din buric pe masa, pe manele. Spun “nu pot” fara niciun fel de falsitate.
Mai mult, nu inteleg cum unele “dame bine” pot fi incercate de aceleasi trairi in contact cu exprimari culturale (sa le numim generic astfel) diametral opuse, unele izvorate din adancul muntilor Austriei, altele culese de prin colbul satrelor. E un fel de identitate de imprumut, din cale afara de mobila, de flexibila, de fapt nu e nicio identitate, pana la urma. Concluzia-i simpla!
Nu iubesc femeile care joi merg la Filarmonica, iar sambata au febra musculara la abdomen din cauza dansurilor de vineri seara pe cantecele lui Romeo Fantastik, femeile care fac eforturi sa mearga pe tocuri in timp ce viseaza la pantofi sport, femeile care isi coloreaza cameleonic gusturile, nefiind in stare sa spuna “Asta nu-mi place”.
Gresesc ? Se cuvine sa incerc sa ma casatoresc cu un asemenea specimen doar pentru a intelege, cu adevarat ce inseamna progresul, diversitatea si toleranta secolului XXI ?

SUFLET...

Suntem ceea ce gândim, suntem ceea ce simţim... suntem ieri şi vrem un azi, suntem viaţă pentru ani, suntem tot ce căutăm... suntem vis şi vrem dorinţe, suntem valuri şi speranţe... suntem praf şi nu uitam, suntem drepţi dar nu iertăm. Trecători prin această viaţă, purtăm pe umeri un alt viitor. Facem compromisuri, cântărim... alegem. Suntem suma deciziilor noastre şi ne purtăm sentimentele în priviri. Zi de zi trec pe lângă mine oameni. În ochii mei fiecare dintre ei e o poveste. Câteodată mă surprind în privirea lor. Fiecare privire de-a mea scrie încă un rând din povestea lor, a celor care îmi vorbesc fără cuvinte. Mă întreb trecătorule, dacă nu poţi să-mi inţelegi privirea, cum îmi vei putea înţelege cuvintele? Vreau să-mi împart sufletul şi toţi şi fiecare-n parte îmi sunteţi întregul. Vreau să vă arăt cât de frumoase sunt anotimpurile din zâmbetul meu... am să aleg în fiecare zi pe cineva şi, am să-l pictez prin ochii şi sufletul meu... pentru mine.
Uneori oamenii din jurul nostru uită prea repede că avem şi noi un suflet. Ne ştergem de praf şi mergem mai departe. Timpul le vindecă pe toate până la urmă. Ce dacă în loc de suflet avem fâşii ? Poate cuiva o să-i pese într-o zi şi o să lege totul frumos... aproape la fel cum era înainte. Acum legăturile s-au rupt. Dar trebuie să fii acolo. Pentru ei. Pentru că lumea nu se opreşte când ţi se-mprăştie ţie sufletul. Totul este să găseşti în tine puterea de a merge mai departe. Fie şi cu capul plecat, în căutarea fâşiilor care s-au pierdut. Lor trebuie doar să le zâmbeşti, pentru că uneori pur şi simplu nu poţi să spui nimic. Tot ce simţi rămâne în sufletul tău... Oamenii nu ştiu că pentru clipele lor de îndoială, eu m-am târât până la capătul lumii, pentru fiecare lacrimă de-a lor, eu am implorat cerul să le mai dea o şansă, iar atunci, când şi-au plecat privirea, eu am ţinut speranţa în braţe să nu se piardă. Aş vrea să nu-mi pese de nimeni... dar totuşi imi pasă. Noi ne salvăm prin oameni, şi, fireşte, ne pierdem tot prin ei. Fiinţele pe care le-am cunoscut şi care m-au iubit, au fost treptele scării prin care am devenit ceea ce sunt. Fără ele nu aş fi ajuns nicăieri. În fiecare zi, Dumnezeu ne dă Soarele şi, de asemenea, un moment în care avem capacitatea de a schimba tot ceea ce ne face nefericiţi.
coryta

Am meditat mai adinc la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungeste, daca nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scapat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie '89, intrind intr-o alta era.
Iata insa ca avem o alta perspectiva: daca ne-am confruntat cu Rasaritul bolsevic, de data aceasta ne indreptam cu fata catre Occidentul european (care se autodefineste drept "Europa" insasi si care ne invita sa intram in ea, ca si cum noi n-am
fi fost niciodata europeni).
In privinta aceasta, daca trebuie sa fac o paranteza si vreau sa o fac, doresc sa afirm ca noi am fost intotdeauna europeni si ca nu poate fi vorba de o "intrare" a noastra in Europa, ci de regasirea noastra in Europa, sau mai precis de
regasirea Europei in noi.
Ne e greu sa fim tratati ca niste primitivi, cu toata saracia noastra, uitinduse ca daca suntem astazi saraci si inapoiati datorita comunismului, este si prin faptul ca Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred ca Apusul nu are dreptul sa ne umileasca, asa cum a incercat si incearca; fara sa fac politica, trebuie sa subliniez atitudinea tot mai demna a tarii noastre in acest context european.
Nu asteptam spiritualitate din Occident, pentru ca nu o are. Uneori suntem tratati ca niste "balcanici", uitindu-se ca suntem la nordul Dunarii si, ca, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si daca am face? Alexandru Paleologul spune ca, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic rusinos in asta. Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adauga: toata doctrina teologica a lui Toma d'Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar daca este vorba de civilizatie, ar trebui sa ne amintim ca, in jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bai de marmura, in timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de paduchi si riie.
Asadar, daca este vorba de o Europa, si anume de adevarata Europa, noi am avut intodeauna viziunea si trairea ei. Europa este sinteza gindirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europa pe care o recunoastem, dar si cea care ni se refuza. Ni se propune in schimb, o Europa construita eminamente pe economie si politica; nici cea mai mica adiere de cultura, ca de religie nu mai vorbim. Daca aceasta este Europa care ni se imbie, nu avem nevoie de ea!
Mai degraba o invitam sa se indrepte ea catre noi, pentru ca sa se redescopere pe ea insasi; noi nu avem de cersit ci de oferit.
Ce ni se propune? Economicul-piinea. Prin piine ni se cere libertatea. De aici, pretentiile aberante care ni se pun in fata, pentru a fi acceptati in aceasta Europa: homosexualitatea, viciul, avortul, desfriul, sexualitatea, pornografia, adica tot ceea ce poate fi mai rau in viata unei societati, niste rele pe care noi ca popor, in frunte cu biserica si din fericire in frunte cu tineretul nostru crestin
ortodox, le respingem cu toata fermitatea, pentru ca nu vrem ca, cu pretul "intrarii" noastre in Europa sa ne pierdem propria identitate nationala. Asadar: economie, piine, robire. In al doilea rind: "miracolul". Nici pomeneala de vreun miracol in numele lui Dumnezeu, asa cum incerca cel putin, marele inchizitor. Nu, "ci miracolul" zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care fascinati va trebui sa-l acceptam in locul minunilor lui Dumnezeu.
Si in al treilea rind, tot prin economic: puterea si prin putere, autoritatea.
Nu mai este aceea a comunismului, ci a asa-ziselor "Mari puteri", cele indrituite sa hotarasca pentru popoarele mici.
Pentru intrarea in Europa ni se cere sa fim toleranti cu toate cele care ne smulg din credinta noastra.
Verbul "a corupe", in acceptia termenului grecesc, inseamna a altera nu numai prin descompunere ci si prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun, incepind cu New Age si terminind cu tot felul de combinatii intre diferite secte neo-protestante, care alcatuiesc federatii "evanghelice" si "evanghelizatoare", si care cauta sa ne ameteasca prin aceste oferte
foarte comode, seducatoare, deseori toate acestea sunt forme si manifestari ale coruptiei spirituale.
E bine sa stiti ca, pe masura ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun, in mod repetat si staruitor, "toleranta", e bine sa stiti ca toleranta trebuie sa functioneze pina in clipa cind incepe abuzul! Din momentul in care celalalt abuzeaza de toleranta mea, aceasta inceteaza si trebuie sa inceteze.
De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, daca e vorba de "fundamentalism", primul fundamentalist a fost insusi Iisus Hristos: "Inapoia Mea, satano!"

Autor: IPS Bartolomeu Anania
Sursa: http://ortodoxmedia.com/opinie.php?o_id=13

DE VORBA CU SUFLETUL

Suflete, cred in nemurirea ta!Adevarul aceasta mi-a fost revelat de soaptele-ti luminate
nascute din abisurile tale infinite.Ele au strabatut fiecare colt al fiintei, au penetrat in mine
acest adevar.A fost nevoie de timp sa-mi deschid mintea, sa ma golesc de ganduri, sa alung
toate convingerile si credintele straine de mine.A fost nevoie sa-mi topesc macar un colt al
egoului ca sa vad o fasie scrisa de tine cu litere eterne, a fost nevoie de curaj pentru a stoarce o lacrima.

Suflete, am renuntat sa te ingenunghez in fata trupului.Nu aveam ochii copti de a-ti privi grandoarea,nu aveam buze ce puteau rosti in clipe eternitatea-ti, nu aveam nas sa miros aroma calda alizeului ce se rasfrange din sferele tale,nu aveam urechi sa-ti ascult linistea ce storcea o lacrima de splendoare divina, nu aveam maini sa ating eterul magic din aripile-ti frante de nepasare.

Suflete, am gresit prea mult cautandu-te unde nu erai.Te-am cautat la altii, in vorbele lor, in visele lor incasabile.Te-am cautat in file rasfoite de mii de alte maini ratacitoare,neincrezatoare in puterea lor.Te-am cautat in ceruri reci, ce parca isi ascundeau astrul de privirea mea, in ochii inmiresmati ai florilor de mai, in urletul ploii autumnale,in amintirea unor fiinte ce prea repede s-au stins.Pentru ceva timp, credeam ca te-am gasit.Era o sarbatoare indoliata ce o celebram zi si noapte.Vroiam sa te tin in mainile mele, sa te sorb in murdaria gandurilor telurice, sa ma joc cu puterile tale.Vroiam sa ma faci nemuritoare in acest univers.Am crezut ca te tineam in mainile mele si am mers...am mers prin ape cristaline.Pe fiecare zi apa se facea mai mare...iar drumul meu era mai anevoios.Intr-o zi, la apus, mainile mi s-au inecat iar spre surprinderea mea am vazut ce tineam in ele.O pulbere cafenie se risipea in lungul apei curgatoare.Tot drumul am carat...noroi uscat...si nu diamante precum credeam.Ramasesem pentru prima oara goala...iar acest sentiment ma facea sa ma simt umila si inferioara in fata oricarei fiinte a acestui glob.Imi era rusine de natura sa imi privesc chipul in apa
care imi ducea iluziile intr-un taram oceanic indepartat.Imi era teama ca am ramas doar cu nimicul.Am iesit din apa,cand unda ei de racoare si repeziciune imi ajunsese la gat.Parca acel val imi omorase ultimele vorbe, ultimele sperante.Din acea clipa, am stiut ca tot ce este in afara fiintei mele este efemer, se sterge din marea carte a universului iar in urma lor ramane o amintire ce refuza sa vorbeasca.Poate ca tacerea ei s-a nascut in urma surzirii urechiilor noastre de la bocetele infinite.
In noaptea urmatoare, mi-am asternut lacrimile in palme.Sub clar de luna, eram doar eu, raul si poiana.Un planset de copil zacea demult in mine, un planset izvorat din taramuri interioare, virgine.In sinceritatea si inocenta lacrimilor scanteiau lumini jucause ce se ascundeau dupa peretii degetelor.Cristale albastre se ridicau deasupra aurei mele, pornind intr-o drumetie cosmica.Curcubee zamislite din culori nenascute se unduiau peste chipul meu iar irisul hipnotizat incerca sa-si gaseasca culoarea-pereche.Dansul luminilor diafane era acompaniat de simfonia celesta a galaxiilor.O stea cazatoare imi vestea ca...sufletul mi-a inflorit pentru prima data.Luna zambea timid, iar razele ei se unisera cu razelor nascute...din soarele meu.
Imi simteam sufletul ca pe un soare, de o lumina inefabila ce a evadat din carcera.Simteam cum noaptea, raul si poiana graviteaza cu toate elementele lor in jurul luminii interioare.Simteam ca din abisul luminii se apropie cu o viteza inimaginabila...splendoarea iubirii.Iubirea ce am negat-o cu mintea atata vreme, era mai puternica decat orice.In miezul ei se unea viata si moartea.


Inflorirea sufletului este un spectacol pe care numai ingerii il pot trai cu aceeasi intensitate.Poate ca doar ei...si alte suflete ce au inflorit au afinitatea cosmica, magica, astrala in timp ce alte suflete ratacitoare duc povara noroiului uscat in mainile vestejite de neputinta si timp.Intr-o noapte cu luna plina, langa lac vor avea curajul sa planga si sa vada in cristalele lacrimilor lor reflectia diamantului ce il poarta inauntru.

Liniste... va rog nu deranjati. Mi-am inchis sufletul si ochii. Mergeti va rog pe varfuri sa nu ma treziti din somn. Sufletul meu obosit are nevoie de o perioada de liniste. A incetat sa mai spere... nu-i nicio problema pentru ca cei mari numesc asta maturizare. Va rog, daca vreti sa intrati, sa va stergeti la usa pe picioare. Pe presul cel nou sa lasati rautatea, invidia, minciuna si frustrarile. Deschideti usa cu grija ca poate scartie si nu vreau sa ma trezesc. Pasiti cu atentie pe covorul moale intins special pentru a amortiza orice sunet. Aveti voie sa va uitati la mine cum dorm, dar in niciun caz sa nu ma treziti. Puteti sa beti cafeaua ce se gaseste pe masa, trimisa din Italia special pentru aceasta ocazie si sa mancati prajiturelele cu ciocolata. Va rog nu mai faceti firmituri - de o viata va tot primesc si mereu dupa ce ma trezesc trebuie sa strang in urma voastra. De data asta va rog mult sa nu mai lasati urme ale trecerii voastre. E mai simplu pentru toti. Cand iesiti sa aveti grija sa nu lasati fluturii sa zboare afara... i-am adunat de mai bine de 40 de ani si nu as vrea sa ii pierd dintr-o neatentie. Multi au inceput sa imbatraneasca si sa-si piarda din colorit - dar va rog sa intelegeti ca sunt fluturii mei si ii iubesc. Ingerul care ma pazeste e mic... sa nu-l speriati. Vegheaza, atat. Ii cresc aripile si e uneori cam agitat. Sper ca paianjenii multi nu au umplut inca apa vie si mai am o sansa. O sa ma ajute si el de altfel. Nu cred ca o sa vreau sa raman mereu acolo. Poate candva o sa ma intorc. Stiu ca voi plange prin somn - dar e cel mai frumos plans pentru ca o sa ma curete. Ia cu el pleava adunata. Cand se va apropia voi incepe sa rad incet pentru ca stiu ca s-a terminat. De unde stiu toate astea? Pentru ca am mai fost acolo.

Drumul e pe sfarsite...Am uitat de unde am plecat si unde vreau sa ajung... Ochii care m-au condus si s-au uitat din vesnicie la mine se pleaca... golul timpului se-ntinde in fata mea. Stau singura si mirata in fata haului. Imi pare ca toate drumurile duc inauntrul intunericului, in miezul lumii. Destinatia pe care am vrut cu tot dinadinsul s-o evit se afla acum in fata mea... Ce pot face? Un pas inapoi, doi, trei... si acum? Caut usa, caut ochii... se inchid din ce in ce mai mult... Mutenie, Surzenie, Orbire. Caut Adevarul. Am refuzat sa traiesc in realitate. M-am inchis in fata lumii. Fug de valul aruncat de oameni si resping inevitabila realitate, vreau sa traiesc in vesnicul Adevar. Si ce daca ma vor judeca? Si ce daca ma vor exclude? Vor face si ei acelasi lucru cand Ochii se vor deschide spre ei si valul se va cobori greu de pe inima lor... Mi-am strans puterile si-am deschis usa... ma orbeste lumina, ma cuprinde slabiciunea si ma uit inapoi... As fi vrut sa nu fiu nevoita sa fac pasul asta... De ce nu intru in realitate, de ce nu incep si eu sa mimez lupta care se da acolo? Adevarul isi fixeaza ochii spre mine si-mi inflacareaza inima. Indemnul Lui rasuna obsesiv in mintea mea :"Cauta-ma!" Si pornesc... pasul acesta e hotarator... si mai fac unul... si inca... si inca... Stau la mijlocul Caii si lacrimile imi acopera ochii, ma las in bratele Vietii... picioarele-mi tremura, vocea mi se stinge si sufletul meu se elibereaza. Ma poarta peste hau... Intunericul se desfasoara sub mine, nu mai e in mine... acum e despartit de mine... Acum merg pe Cale, sunt in Adevar si toate fibrele sufletului meu sunt inundate de Viata. Traiesc visul cel fara de sfarsit...

...

DOAMNE FERESTE

Fereste-ma Doamne de ispita nemultumirii. Ajuta-ma sa ma bucur de miracolul vietii si de toate miracolele pe care mi le-ai daruit si mi le daruiesti. Fereste-ma Doamne de ispita de a cantari faptele altora cu alta balanta decat cea cu care imi cantaresc faptele mele. Fereste-ma Doamne de ispita fricii de moarte. Adu-mi aminte in fiecare zi ca moartea e darul Tau, pe care trebuie sa-l primesc cand vine. Fereste-ma Doamne de ispita fricii de viata. Adu-mi aminte in fiecare zi ca viata e darul Tau, pe care trebuie sa-l primesc in intregimea lui. Fereste-ma Doamne de ispita cuvintelor frumoase. Da-mi Doamne minte limpede si inima curata pentru ca si cuvintele care imi vin din minte si inima sa fie limpezi si curate. Fereste-ma Doamne de ispita trufiei si de ispita umilintei. Ajuta-ma sa invat de la oameni ce au ei mai bun pentru mine, sa ii invat pe oameni ce am eu mai bun pentru ei, si sa stiu sa aleg. Fereste-ma Doamne de ispita leneviei. Da-mi energie pentru ca sa ma creez pe mine insami, ajuta-ma sa fiu propria mea creatie in continua transformare si perfectionare. Fereste-ma Doamne de ispita lasitatii. Da-mi demnitatea de a-mi cere iertare cand inteleg ca am gresit, da-mi curajul de a-l apara pe cel nedreptatit. Fereste-ma Doamne de ispita dispretului fata de animale. Ajuta-ma sa primesc ceea ce-mi pot oferi ele bun pentru mine, sa le daruiesc ceea ce pot eu oferi bun pentru ele. Fereste-ma Doamne de ispita ideilor preconcepute. Stimuleaza-mi ratiunea si intuitia pentru ca sa accept sau sa resping, sa prelucrez sau sa adaptez oricand orice idee, inclusiv ideea de Dumnezeu.

PUNE-TI O DORINTA

Cine ar putea sa ne impuna sa nu ne realizam visele,sa nu ne indeplinim dorintele la care ne gandim uneori pe furis rusinati ?Si cine poate sa taie cordonul ombilical dintre noi si visele? Fiecare dintre noi planuieste ceva pe ascuns,gandindu-se cu ardoare la ce si-ar dori sa faca peste o zi,peste 1 an,peste 20 de ani,fiecare avem tot soiul de vise pe care ni le naruim nu fiindca n-am dispune de resurse materiale ori fizice ci pur si simplu ca nu stim sa negociem cu noi.Ar trebui sa stim pana unde putem merge cu pofta de viata,cu nesimtirea,cu vointa,cu munca,cu sacrificiul,trebuie sa ne pozitionam corect ambitia in grila existentei si apoi poate ca lucrurile merg de la sine. In ceea ce ma priveste singurul regret pe care il am e ca niciodata nu sunt capabila sa renunt la ceilalti pentru mine,niciodata nu ma mobilizez atunci cand e necesar ci doar atunci cand totul e gratis,cand nu le pasa prea multora de conseciente.In rest,in majoritatea situatiilor in care ar trebui sa demonstrez nu ma pot mobiliza. Nimeni in afara de noi in sta in calea visului,a dorintei.Nimeni in afara de noi nu poate sa duca la capat ceea ce simtim,ceea ce visam,ceea ce vrem sa devenim sau sa facem peste o ora,peste o saptamana,peste un deceniu. Pune-ti o dorinta si roaga-te la tine! Poate peste ani visele ni se vor intalni si ne vor hartui , si ne vor blama,si ne vor acuza.Nu vreau sa ma intalnesc peste ani cu visele mele naruite si sa le explic la o cafea de ce am renuntat. Poate ca mai fac totusi un ultim sacrificiu...desi intotdeauna zicem ultima tigara,ultimul pahar,ultima minciuna....dar dupa asta o sa incerc sa ma tin macar o data de autopromisiunile pe care mi le-am insusit. Ai o secunda sa ti masori visul,sa-l creionezi,sa-l mirosi...ce decizi :il ucizi sau il implinesti? Pune-ti o dorinta si roaga-te la tine!

PRIETENIE ADEVARATA

Trairi duse pe culmile muntilor sau in inima padurilor, sentimente pierdute doar pentru a fi regasite si trandafirul care te inteapa pentru a te face sa intelegi ca aceasta ii este firea, tu sa nu-l judeci doar sa-i admiri frumusetea. Aceastea sunt doar cateva trairi la care prietenia se rezuma. Sa faci doi pasi, sa te trezesti in tarana. Orbit sa vezi cum ti se intinde o mana. Entuziasmat sa te ridici si sa treci peste ale vietii piedici acompaniat de dulcile si armonioasele prietenului predici. In urmatoarele randuri nu voi vorbi despre un oarecare prieten, ci de prietenul ideal, persoana care iti sta aproape chiar si atunci cand o respingi, cea care stie ca iti pare rau cand spui „Pleaca de aici!”. Mergand prin viata ne putem gasi refugiul in tot ce ne inconjoara. Aici eu m-as gandi putin la natura. Aceasta ne ofera multe beneficii fara sa ceara nimic in schimb. Noi oamenii facem ceea ce ne sta in instinct. Sunt multe datile cand gresim fata de ea, asa se intampla si cu prietenia. Dar cel mai important atunci este sa-ti recunosti greseala, sa-ti ceri iertare si sa mergi mai departe alaturi de iertator. Prietenia ideala o gasim in acel ceva care stie sa ne ofere incredere de sine si o cale spre fericire atunci cand suntem inconjurati de suspine. A nu judeca o fiinta e un lucru de seama. Multi dintre noi spunem asta, putini reusim sa ajungem la fapte. Fiecare dintre noi ar trebuie sa stie sa priveasca dincolo de aparente. Aceasta insemna ca persoanele se citesc in suflete nu pe ale lor fete, haine de firma sau zdrente. Stii de ce iti spun de ce este important sa nu judeci? Pentru ca asa te vei impiedica mereu de prejudecati si vei fi inconjurat de temeri de plumb fara sa arati. Asa ai reusit sa distrugi sufletul tau si al persoanei de langa tine. Poate ca initial nu ai nimic, nu te deranjaza fapta pe care ai facut-o, dar cand vei realiza ce s-a intamplat de fapt, sufletul nu-ti va mai zbura spre cerul inalt ci va cadea spre acel rece pamant. Din exterior nu putem observa ce se intampla cu un suflet, gand sau personalitate. Comunicand ne dam seama de adevarul din spatele unor sinistre fapte in aparenta, dar care au indreptatire intr-un suflet plin de hertfa. Ca un exemplu al acestei situatii m-as putea referi la minciuna... Sunt doi prieteni, par a-si impartasi sentimente sincere. Aceasta pana cand unul dintre ei incepe sa ii spuna lucruri neadevarate celuilalt crezand ca asa va fi mai bine si ca acel priten nu va suferi daca i se va ascunde adevarul trist. Cum minciuna are picioare scurte, cel mintit a aflat totul. S-a intristat si a dat cu piciorul acelei prietenii. Era revoltat, se simtea folosit si nedreptatit; nu se gandea la scopul pentru care prietenul lui actionase in acel mod. A realizat scopul, peste catva timp. A incercat sa refaca prietenia mincinosului spunand: „Am realizat de ce m-ai mintit, ai incercat sa aduci perfectiunea in lumea mea defecta, la inceput ai reusit, m-am bucurat, dar pe parcurs ai esuat! M-a durut, dar mi-a trecut, inteleg ca ai avut cele mai bune intentii. Te rog ca de acum inainte sa ne cladim prietenia avand la radacini adevarul! Totul sa se contureze intr-un stejar frumos ramificat, primavara sa simtim cum ne inmuguresc sentimentele sincere de prietenie, vara sa ne bucuram de bogatia si verdeata frunzelor, toamna sa realizam ca anumite sentimente s-au ofilit, dar iarna le-a eliminat. Acum asteptam primavara, renasterea si nasterea unor alte sentimente legate de prietenia noastra ideala.” Asa s-a relegat o prietenie. Poate in acest fel ar trebui sa se construiasca o adevarata prietenie. Sa pornim de la premisa ca sufletul este cel mai important in orice fel de relatie. Iar atunci cand vorbim despre prietenie sa ne infloreasca zambetul pe buze. Sa stim ca prietenia insemna momente vesele, conturarea aripilor unor sentimente ce zboara si bat la usile implinirii viselor acelor persoane care stiu in viata sa nu aiba regrete. Probabil in minte ai intreabrea: „Bun...dar eu cum reusesc sa ajung la perceperea acestor sentimente?”. Eu iti pot spune doar: „Priveste in jurul tau! Acesti oameni astepta oricand o vorba buna de la tine. Incearca sa-i intelegi pe toti! Si ei te vor intelege intr-un anumit moment. Dupa ce vei face asta iti spun sigur ca nu vei avea nici un regret. Deaorece de aici se desprinde infinitatea implinirii. Persoana ta e implinita cu tine si cu gandurile tale. Cei din jur sunt incantati de tine si de sentimentele emanate.” Prietenia este elementul care sta la baza celorlalte relatii. Fara reguli, doar cu bun simt; fara prejudecati doar cu sfaturi utile si fara egoism, doar cu multa compasiune. Sunt doar cativa pasi prin care poti atinge prietenia. Sa nu crezi ca e greu, sa nu pleci niciodata de la aceasta premisa! E greu doar inceputul, adica doar pasul pe care tu il faci catre dorinta. De aici priveste doar in fata, ajuta-l pe cel care sufera; nu ii intoarce spatele, gandeste-te ca intr-o buna zi vei avea si tu nevoie! Acestea sunt doar cateva aspecte pe care am dorit sa le enumar in infinitatea gandurilor legate de acest sentiment placut numit prietenie. Sper ca stejarul sa lase in inimile voastre ghinde iar din fiecare sa creasca o padure infinita de sentimente ale unor pure prietenii... „Adio, dar raman cu tine!”

UNDE SE DUC GANDURILE?

Gandurile (cine are, sa-i traiasca, cine nu....) nu-s de capul lor. Corect, ar zice unii, sunt de capul celui care le-a produs! Aici incepe dezbaterea... Gandul ia nastere in urma unor procese complexe, prea complexe pentru ca o multime din semenii nostri sa le duca pana la capat. Trebuie sa vrei, sa speri, sa crezi. Si-atunci vibratia atator simtiri puternice se transforma-n gand. Cateodata, propriile noastre ganduri ne iau prin surprindere, ne rusineaza chiar, suntem tentati sa le renegam (cum adica? eu, licentiata, cu intretinerea la bloc la zi, cu abonament pe fiecare stagiune la Opera si ma uit cu priviri...licentioase...dupa unul si altul pe strada. Si asta pentru ca, dupa cate se pare, gandurile astea au o viata a lor, se conduc dupa reguli interne proprii, independente de mintea-n care au luat nastere (si bine fac, ca altfel ne-am plictisi groaznic pe lumea asta!). Asa ca poti sa fii si presedintele tarii, ca tot poti sa te-apuci de fluierat femei pe strada, cu doua conditii: 1. sa te fi lovit gandul 2.SPP-ul sa n-aiba nimic impotriva Ei bine, adevarata distractie cu gandurile astea nu-i pana se nasc, ci dupa!(intocmai ca la aia mici: sa-i concepi e o placere, sa-i "gazduiesti" 9 luni e o joaca, dar ce te faci DUPA Din pacate, gandurile nu vin la pachet cu "Manualul de utilizare si intretinere a productiilor mintale", asa ca fiecare se descurca cum poate. In principiu, sunt doua posibilitati de actiune: faci gandul public sau ii dai "reject". Sa "spui ce gandesti" e anevoios si cei care stau bine cu productia de ganduri la hectar stiu acest lucru. Ai nevoie de curaj (mult!), dar si de cineva, tip "AA" (capabil sa te "asculte & accepte&quot. Altfel, e ca si cand n-ai impartasi nimic. Si asa ajungem la a doua optiune, mult mai la-ndemana, mult mai folosita, dar pervers de periculoasa pentru minte si suflet. Un gand se naste ca sa fie spus si spune, la randul lui, ceva despre tine, cel care, constient sau nu, l-ai creat. Desigur ca pe lumea asta sunt ganduri si...ganduri. Ca vecina si-a vopsit parul rosu-"tranta" (cum, nu stiti nuanta, ca prietenul si-a luat o camasa fistichie, ca sefului i-a ramas un bob de mac intre dinti....sunt mostre ale faptului ca puterea noastra de observatie functioneaza si procesele cognitive sunt pe drumul cel bun...dar rezultatul lor e mai bine sa fie trecut sub tacere (mai ales in ultimul exemplu!). Nu face rau nimanui. Si (pe verificate!) pe cat de repede ni s-au itit in minte, pe-atat de repede vor disparea, fara urma, intr-un soi de "masina de spalat" a mintii. Igienic si nepericulos. Dar mai e un alt tip de ganduri....gandurile ADEVARATE. Care se nasc din vise, din dorinte, din sperante. Ingredientele astea se amesteca in malaxorul mintii si "produsul" isi face aparitia, alnecand voios pe circumvolutiuni. De multe ori, fie fiindca e prea intim, fie fiindca n-am gasit persoana tip "AA" (sunt rare), oprim gandul undeva prin gat, inainte sa se izbeasca de coardele vocale. Adica il lasam nerostit. Si-ncepem o fugarire pe cinste, doar-doar l-om prinde, sa-l azvarlim, cu putin dero si-un pic de balsam, la "masina de spalat", sa-i piara izul care ne-a speriat fie si pentru o clipa. Dar gandul e parsiv. Isi gaseste ascunzis prin cotloanele cele mai ascunse ale mintii, ale sufletului, in varful nasului, sub unghie sau in scobitura cotului. Impanzesti corpul cu afise de genul "WANTED", propui recompense substantiale....dar tu nu te poti trada pe tine... La un moment, obosit de atata cautare, te potolesti si-ti zici ca poate ti s-a parut, ca poate nici n-a fost acolo...Si timpul trece...si nu mai auzi nimic de gandul cu pricina ani intregi...doar te mai doare, din cand in cand, aparent fara motiv, in capul pieptului, in dreptul inimii, in scobitura cotului...Si, dupa un timp, cand aproape uitasei de vechea nalucire, revine. In forta. Cu toata puterea adunata in timpul hibernarii prin cotloanele tale. Iti taie respiratia si nu-ti mai lasa alternativa: il spui sau te sufoci. Alegi sa traiesti. Si, de cele mai multe ori, o faci mult mai bine, mai implinit, mai fericit. Dar, smecher mare, un alt gand incearca sa te atraga in cursa nebuna pe circuitul Marelui Premiu al Mintii: "De ce-am tacut atata timp?"

musette

TRAIESTE FRUMOS

Cele mai dificile 3 lucruri în această viaţă sunt: a păstra un secret, a ierta şi a profita de timp.”Benjamin Flanklin

Institutul francez pentru anxietate şi stres, din Paris, a definit 20 de reguli de viaţă, despre care experţii spun că, dacă cineva reuşeşte să asimileze măcar 10, poate avea o viaţă de bună calitate.

UNU LUAŢI o pauză de minimum 5-10 minute la cel mult fiecare 2 ore de muncă. Repetaţi aceste pauze în fiecare zi şi gândiţi-vă la dumneavoastră, analizându-vă comportamentul.

DOI ÎNVĂŢAŢI să SPUNEŢI NU, fără să vă simţiţi vinovat. A vrea să mulţumiţi pe toată lumea, este un consum mult prea mare de energie. TREI PLANIFICAŢI-VĂ ziua, dar păstraţi-vă puţin timp liber şi pentru ceva neprevăzut, conştient fiind că nu totul depinde de d-voastră

PATRU CONCENTRAŢI-VĂ numai şi numai asupra unei sarcini. Cât de repede v-ar lucra creierul, tot veţi obosi dacă veţi încerca să rezolvaţi mai multe probleme în acelaşi timp.

CINCI UITAŢI odată pentru totdeauna că sunteţi indispensabil la muncă, acasă sau în grupul de cunoştinţe. Oricât vă displace, totul funcţionează foarte bine şi fără d-voastră

ŞASE NU VĂ MAI SIMŢIŢI responsabil pentru plăcerile celorlalţi. Nu sunteţi fântâna dorinţelor, şi nici eternul maestru de ceremonii.

ŞAPTE CEREŢI AJUTOR când aveţi nevoie, având grijă să-l cereţi persoanelor potrivite.

OPT SEPARAŢI problemele imaginare de cele reale si eliminaţi-le, pentru că sunt o pierdere de timp şi ocupă un spaţiu mental preţios pentru lucruri mult mai importante.

NOUĂ ÎNCERCAŢI să redescoperiţi plăcerea unor acţiuni zilnice, cum ar fi a dormi, a mânca şi a se plimba, făra a crede că este ceea ce puteţi obţine mai mult de la viaţă.

ZECE EVITAŢI să vă implicaţi în problemele altora, în ceea ce priveşte anxietatea si stresul. Aşteptaţi puţin înainte de a vă întoarce la dialog şi la acţiune. UNSPREZECE FAMILIA D-VOASTRĂ nu este persoana d-voastră, este alături de d-voastră, formează lumea d-voastră, dar nu este propria d-voastră identitate.

DOISPREZECE ÎNŢELEGEŢI că principiile şi convingerile inflexibile pot fi o mare greutate care împiedică mişcarea şi căutarea.

TREISPREZECE E NECESAR să aveţi tot timpul pe cineva căruia să vă puteţi destăinui şi vorbi deschis. Nu foloseşte la nimic dacă persoana este prea departe de d-voastră.

PAISPREZECE ÎNVĂŢAŢI când trebuie să vă sculaţi de la masă, să ieşiţi dintr-o discuţie, sau dintr-o şedinţă.

CINCISPREZECE REFUZAŢI să vi se spună dacă cineva a vorbit urât de d-voastră. Ascultaţi numai ce s-a vorbit bine de d-voastră, cu rezerve şi fără a crede tot.

ŞAISPREZECE A INTRA ÎN COMPETIŢIE la distracţie, la muncă şi în viaţa de cuplu, este ideal pentru cine vrea să fie tot timpul obosit sau să piardă ce-i mai bun în viaţă.

ŞAPTESPREZECE RIGIDITATEA e buna pietrelor, nu şi oamenilor. OPTSPREZECE O oră de PLĂCERE IMENSĂ înlocuieşte trei ore de somn pierdut. Plăcerea reconfortează mult mai mult decât somnul. Din această cauză nu pierdeţi nici o ocazie de distracţie.

NOUĂSPREZECE NU ABANDONA cele mai bune 3 prietene în viaţă. Intuiţia, Naivitatea şi Credinţa.

DOUAZECI ÎNŢELEGEŢI o dată pentru totdeauna şi în concluzie…. ….Dumneavoastra SUNTEŢI CEEA CE VREŢI SĂ FIŢI !. Gândiţi… Reflectaţi… Practicaţi… CUM SĂ VĂ PRELUNGIŢI VIAŢA Eliminaţi din viaţa d-voastră numerele neesenţiale, , vârstă, greutate şi înalţime. Lăsaţi-le în grija medicului, pentru asta îl plătiţi. Menţineţi legături de prietenie sincere şi vesele. Morocănoşii şi invidioşii vă demoralizează. ÎNCERCAŢI să învăţaţi lucruri noi. Învăţaţi mai mult despre calculatoare, manuale, grădinărit, orice. Nu-i permiteţi niciodata creierului să puturoşească. Un creier puturos este locuinţa diavolului. Şi numele acestui diavol este……. Alzheimer.

Bucuraţi-vă de lucrurile simple. Râdeţi cât mai des posibil, cu toată puterea şi timp cât mai îndelungat. Râdeţi până vi se taie respiraţia. Lacrimile sunt naturale. Suferiţi, lamentaţi-vă şi continuaţi. Unica persoană care va fi cu d-voastră toată viaţa, Sunteţi chiar d-voastră. TRĂIŢI cât sunteţi în viaţă! Înconjuraţi-vă de lucruri pe care le iubiţi, familie, animale, muzică, plante, orice. Casa vă este refugiu. Bucuraţi-vă de sănătate: dacă e bună, pastraţi-o aşa. Dacă nu e stabilă, amelioraţi-o. Şi dacă nu stă în puterea d-voastră s-o amelioraţi, căutaţi ajutor. Persoanelor pe care le iubiţi, SPUNEŢI-LE-O cu fiecare ocazie pe care o aveţi.

Eu sunt omul cu o singură aripă

Eu sunt omul cu o singură aripă. Eu nu sunt înger, nu sunt om. Sunt între bine şi rău, frumos si urât, geniu şi legumă, măreţ şi nesemnificativ. Voi nu ştiţi cum e să ai o singură aripă. Nici măcar tu, care te uiţi acum la mine compătimindu-mă. Îngerii râd de mine iar eu ma pierd în râsetele lor fricos şi mândru. Nici nu ştiu de unde vin, poate mama a fost om şi tata inger…sau invers. Dar pentru mine mama şi tata sunt doar definiţii, voi insă, care mă ascultaţi acum, voi aveţi părinţi şi nu sunteţi împovăraţi cu o singură aripă, voi nu aveţi o aripă in plus, nu…voi sunteţi normali. Şi totuşi, ştiţi voi ce rău e să fii normal? Să fii trimis de valul conformităţii în largul celor ce seamănă între ei şi fac totul la unison fără ca măcar unul să fie diferit, în largul dezamăgirii? Eu nu…eu nu pot să fiu ca voi, eu nu voi intra niciodată intr-o lume stearpă cum este a voastră, eu nu-mi pierd timpul cu frivolităţi pentru că aripa mea simte timpul cum trece, cum părăseşte grăbit cu barba atarnându-i pe piept şi cum, bătrân şi bolnav se grabeşte spre linia de sosire pe care ştie că n-o va atinge niciodată. Eu trăiesc aici, între cer şi pământ, aici unde mă vedeţi şi voi, şi îngerii. Îngerii sunt răutăcioşi, pe voi însă vă văd, sunteţi doar curioşi. Aştept aripa mea să se lepede de pene, atunci va rămâne osul meu gol şi voi semăna cu voi. Voi zăcea în agonie lângă o pădure de cuvinte iar pe ochi, pe gură, îmi vor ieşi litere ce se vor aşeza răbdătoare pe cuvinte încoronându-le, metamorfozându-le. Dar să ştiţi că nu-mi e frică deşi ştiu că nu mă va iubi nimeni doar pentru că am o singură aripă. Dar vreau ca aripa mea să vă acopere pe toţi, să fie de ajuns cât vă iubesc eu. Eu mă pot unifica total cu lemnul, fierul, cu carnea vostră, cu voi, eu pot pentru că sunt actor pe scena vieţii, dar nu am sufleur pentru că rolul meu e simplu: sa am până când Demiurgul va hotarî altfel, o singura aripă. Scenariul meu este zugrăvit pe cuvinte anterioare, pe gesturi. Aşa se întamplă şi cu voi, dar nu ştiţi pentru că omul cu o singură aripă vă protejează. Eu pot să zbor cu jumătate de trup în timp ce jumătatea cealalată este condamnată la a se târî. O să ajung în timp ce voi vă veţi trăi vieţile perfecte să dau naştere unei noi lumi, din jumătatea care se va târî va creşte copacul vieţii cum a crescut Yucca din primul preot maya, voi recrea lumea în timp ce partea care poate să zboare va duce vestea veşnicului Demiurg. O parte din mine va simţi cum creşte iarba şi cum îşi infige rădăcinile în corpul meu şi cum întreaga lume va renaşte, cealaltă va simţi cum e să te menţii prin puterea ta proprie să, zbori , să te arunci în gol şi să scrii romane de meditaţie, să aflii cum este să devii desăvârşit, atotputernic. Voi simţi cum veacurile au trecut peste mine iar eu le-am rezistat, le-am fost martor, am trecut pe langa fiecare râzând şi zburând în adânca-mi cugetare. Sunt omul cu o singură aripă, omul care vă protejează.

Frâncu Cătălina - CNI Tudor Vianu

DEMOCRATIE, DULCE NEBUNIE

Dacă facem un calcul simplu, putem constata că România secolului XX a numărat 51 de ani de dictatură şi 49 de democraţie. Victorie la limită, dar semnificativă a dictaturii. Întrebarea viitorului vine de la sine: a scăpat România pentru totdeauna de blestemul dictaturii? Judecând după datele de astăzi, când democraţia pare a se consolida, când România a intrat în aranjamentul democratic al Uniunii Europene şi sub protecţia unei alianţe militare puternice precum NATO, am răspunde repede şi tonic: „Da!“. Nu este însă aşa de sigur. Democraţia românească triumfală în vremea jubileului monarhiei din 1906 nici nu bănuia ce avea să-i aducă viitorul apropiat: răscoala de un an mai târziu, atentatele şi asasinatele politice din anii următori, decăderea parlamentarismului şi a partidelor politice în perioada interbelică, ascensiunea extremei drepte şi a extremei stângi, participarea la Holocaust şi intrarea în negura comunistă. Să nu uităm că după instalarea democraţiei, în 1989, au existat mişcări antisistem foarte serioase. Ultima mineriadă a fost acum mai puţin de zece ani. Partidele populiste cu mesaj nedemocratic deţin o pondere electorală importantă, care variază între 10 şi 20%. Sondajele trădează încă fascinaţie faţă de personalităţi autoritare precum Antonescu sau Ceauşescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali, precum şi faţă de politici autoritare. Resentimentele xenofobe sunt în continuare la cote alarmante şi există oricând posibilitatea izbucnirii unor violenţe cu caracter etnic de amploare, în special care ar putea viza populaţia romă. După tipologia Almond/Verba, cultura politică românească ar intra în categoria dependent-participativă, care este eminamente tranzitorie, instabilă. Mediul participativ este încă slab dezvoltat. La fel sunt instituţiile publice intermediare dintre stat şi cetăţean. Corupţia face în continuare ravagii. Birocraţia nu a căpătat dimensiunea predictibilă, impersonală şi transparentă tipică unei birocraţii performante. Scenariul pozitiv spune că democraţia românească se poate consolida dacă are parte de câteva decenii de stabilitate, răgaz în care s-ar crea mecanisme şi obişnuinţe democratice, instituţii şi partide puternice şi o masă critică de electorat cu o solidă cultură civică. Scenariul negativ spune că acest echilibru fragil poate fi uşor destabilizat de o criză politică sau economică majoră, naţională sau internaţională, de o derivă a electoratului spre un „lider providenţial“, de răspândirea corupţiei şi a altor practici informale sau de schimbarea bruscă a cadrului instituţional internaţional care ne favorizează în prezent. Conform datelor de acum, scenariul cel mai probabil este unul intermediar. România pare să se îndrepte către o democraţie cu defect, de tip sud-american - adică slab instituţionalizată, superficială, neliberală, neparticipativă. Deo-camdată nu par a exista, la un nivel hotărâtor, forţe politice, civice şi sociale care să ne asigure că ne îndreptăm spre un model pur de democraţie consolidată. Trăim un moment prost în ce priveşte conducerea naţiunilor. Marii lideri politici, vizionarii, înţelepţii au fost substituiţi de o generaţie de clovni. Era inevitabil să ajungem aici, din moment ce sistemul de promovare în politică se bazează pe tehnici împrumutate din bâlci: în America, Barack Obama îi face semne obscene lui Hillary Clinton, la noi, lumea e sedusă cu mititei, băuturi până la intrarea în comă alcoolică şi limbaj de birjar. În cele din urmă, nu politicianul trebuie blamat. El pare să fi înţeles regula jocului şi răspunde unor aşteptări. Dar votantul? Cum acceptă oameni în toată firea să-şi pună destinul în mâinile cuiva care, neruşinat, se oferă să-i cumpere cu o plasă de castraveţi şi-un tricou din material sintetic? Ce fel de conştiinţă au zecile de mii de indivizi ce se bulucesc la icrele cu fasole ale lui Vanghelie sau la berea în pahare de carton? Astfel de creaturi iau bacşiş o dată la patru ani, dar sunt înşelate pe tot parcursul mandatului. Trăim un moment prost în ce priveşte conducerea naţiunilor. Marii lideri politici, vizionarii, înţelepţii au fost substituiţi de o generaţie de clovni. Era inevitabil să ajungem aici, din moment ce sistemul de promovare în politică se bazează pe tehnici împrumutate din bâlci: în America, Barack Obama îi face semne obscene lui Hillary Clinton, la noi, lumea e sedusă cu mititei, băuturi până la intrarea în comă alcoolică şi limbaj de birjar. Daca intr-un moment de sinceritate cu noi insine am privi cu luciditate in jur, am recunoaste ca nimic din tot ce ne inconjoara nu are legatura cu democratia, cel putin asa cum este aceasta inteleasa la nivelul opiniei publice. Institutiile statului exista de jure, dar nu exista de facto, autoritatea statului este luata in bataie de joc de oricine se stie destul de puternic sa faca asta, serviciile de ordine si paza sunt inrudite cu clanurile mafiote, iar coruptia si traficul de influenta s-au generalizat la nivelul intregii societati. Toate acestea au fost spuse de nenumarate ori. Toata lumea o stie, dar nimic nu se schimba. In Romania este precum in Evanghelia dupa Pavel: toata lumea vede binele, dar nu face decat raul. Daca ne ridicam la nivelul profetiei si analizei lui Silviu Brucan din urma cu 20 de ani, poate ca nu ar trebui sa ne speriem prea mult de acest prezent sumbru si viitor incert. Ne mai trebuie ani buni pentru a invata sa luptam pentru ceea ce am aflat ca ar trebui sa fie democratia. In Romania, ca nicaieri in alta parte de altfel, democratia nu a venit livrata la pachet cu libertatea, dupa decembrie '89. In Romania exista un ceva anume, specific doar noua se pare, care te pune pe ganduri. Aici, nimic nu se termina niciodata, nimic nu se finalizeaza, nimic nu este definitiv. In Romania, totul este relativ si contextual. Astazi esti nevinovat, maine esti condamnat, pentru ca poimaine sa fii eliberat definitiv. Astazi esti numit, maine demis, iar poimaine anchetat pentru abuz de o zi in serviciu. Nu exista democratii perfecte, asa cum nu exista nici un sistem politic care sa nu includa deficiente de functionare. Insa exista democratii unde procentul coruptiei si al traficului de influenta este mai mare sau mai mic. Exista democratii in care institutiile statului functioneaza mai bine sau mai rau, unde justitia se imparte echitabil intr-o mai mica sau mai mare masura. Din nefericire, Romania face parte din randul tarilor unde toate procentele lucrurilor rele tind spre amxim. La noi, procentul coruptiei si al traficului de influenta este cel mai crescut dintre toate celelalte tari ale Uniunii Europene. Romania este locul in care institutiile statului nu functioneaza aproape deloc, ba chiar tind sa dispara, iar justitia se imparte intr-un mod asemanator haosului cosmic Ceea ce vreau să subliniez este însă că în România clasa politică se îndepărtează de la democraţie si oamenii nu se mai simt reprezentaţi nici de partide în ansamblu, si nici de politicienii individuali, asa cum sunt ei acum. Pur si simplu, clasa politică devine o altă specie, care nu mai e recunoscută de către electorat. Vor trage politicienii concluziile necesare? Dupa cum se comporta in aceste zile, slabe sperante!

Cotidianul-partial .

OBOSIT DE ROMANIA

Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş. Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe. Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricat de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele. Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi. Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele. Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi , dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune. Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar.Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte. Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat. Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste. Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor. Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni. Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fete tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate. Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Ion Ionescu

DRAGOSTEA LUI PATAPIEVICI PENTRU TARA

Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. “ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63) „23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53) „Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 34) „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64) „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64) „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63) „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 49) „Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.“ (Din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56) “Numai violenţa, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (Politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996)

O TARA DE TAMPITI?

Ceausescu ne-a zis sa stam la “locurili” noastre ,
Iliescu ne-a facut GOLANI ,
Basescu ne face TAMPITI…
Ne-am obisnuit sa fim jigniti, calcati in picioare, fara sa ripostam prea mult. Ne cam meritam soarta… ni s-a solicitat mereu sa ne gandim la copii, la ai altora, pt ca la ai nostri nu se gandeste nimeni. Ni se spune ca suntem sector neproductiv. Ce sa producem: sarma, cuie? Macar acum am aflat ca producem ceva: tampiti. Toti se pricep la ce ar trebui sa faca un profesor la catedra dar sunt putini cei care ar dori sa ne ia locul. Multumirea sufleteasca, putina cata e, nu tine de foame. Din nefericire. As oferi cu placere locul meu pentru o luna unui voluntar din minister sau, de ce nu, de la Cotroceni. Ma bucur ca atatia tampiti au reusit sa castige premii, concursuri importante peste hotare! Asta imi mai da o speranta, ca oricare dintre noi, tampitii, daca-si pune in minte, poate deveni presedintele acestei tari! Asa ca tampitei,strangeti randurile si dati un alt presedinte.
Eu nu ma simt tampita, tocmai pentru ca acest tovaras navigator e ca in bancul acela cu tipul care mergea pe contrasens. Tampitul este el. Mie mi-ar placea sa il am si eu in fata, sa il vad ca are tupeul sa imi dea lectii, tocmai ca sa irosesc un scuipat pe fata lui. Atata vreme cat nu stim sa ne alegem conducatorii, e ceea ce ne trebuie. Eu lucrez in invatamant, am creat tampiti, dar de ce sa raman acolo? Nu am bani sa-mi iau casa, nu am bani sa traiesc, iar acest nesimtit ,pe care il platesc din impozitele pe care cu gratie mi le ia statul , are tupeul sa ma faca pe banii mei tampita. Tin sa va anunt, cetetene Basescu, ca fac ceva pe dumneata, stimate umbra de intelectual cu urme de eba si udrea, tin sa va anunt ca sunt incantata de grija paterna pe care o purtati tarii si ca de-abia astept sa proslavesc marirea tarii in pedelismul luminat pe care il veti creste la radacina marii voastre fapturi.
Comunicat rage rrpress
Ieri tov. Traian Basescu, presedintele Republicii bananiere autohtone, presedintele consiliului de ministrii, presedintele consiliului de dezaparare nationala, presedintele consiliului superior al celor cu legaturi la ochi, presedintele comitetului udatorilor cu „wisichi”, prersedintele apararii etc…..a facut o vizita de lucru, insotit de tov. EBA, fica de nadejde si mostenitoarea traditiilor revolutionare ale mult iubitului si stimatului tov. T. Basescu, , pe la o scoala generala, unde a dat pretioase indicatii de progres si civilizatie pentru scoala romaneasca. De mentionat ca iubitul nostru conducator nu a mai vizitat vreun locas de invatamant sau cultura de peste 40 de ani , in bogata-i sa activitate, si nici nepretuita EBA nu a mai trecut pragul vreunei asemenea institutii de peste 15 ani.
Cu dezinvoltura-i caracteristica, mostenita si de EBA, presedintele nostru iubit a glumit cu gazdele ca si atunci cand a calcat pragul scolii, in calitate de elev, nu s-a prea omorat cu invatatura, ca nu prea pretuia dascalii, mai fuma prin WC, ca mai scapa prin cate o bodega, cate o taverna din port, pentru completarea studiilor si pentru a-si cladi cariera pe scoala vietii practice, prin asemenea institutii. De remarcat ca si mostenitoarea EBA a impartasit cu totul o asemenea conceptie despre lume si viata, conceptie pe care unii o numesc filozofie de viata, dar cum iubitul nostru presedinte i se cam face rau cand aude despre filozofie, cultura, invatamant lucru auzit ca s-a mai intamplat unui demnitar, al unui guvern condus de un cancelar al Germaniei, din timpul razboiului. Cum ora este inaintata ne oprim aici cu reportajul, vom reveni cu amanunte in relatarile viitoare.