duminică, 26 iulie 2015

CERC SI CUB

S-au cunoscut intr-un caiet; ea era pe pagina din stanga, iar el pe pagina din dreapta. Cerc era desenata, ba chiar avea si doua raze care-i luminau chipul ca intr-un zambet. Era perfecta, caci fusese facuta cu compasul si cu un creion negru foarte sigur pe el, care a decis ca ea sa fie un cerc-femeie, fiindca avea atatea calitati subtile... Cand creionul a inceput sa treaca razant pe langa rigla ca sa deseneze cubul, Cerc privea cu rasuflarea taiata la perfectiunea unghiurilor, la multitudinea de laturi, la simetria senzuala si abia astepta sa vada cine e. Cand Cub a fost gata si privirile li s-au intalnit, foile albe au tremurat, caci ei erau mult prea perfecti ca sa se deformeze. Cub, dezmeticit, s-a uitat imprejur si a dat cu ochii de Cerc. O, Doamne, cat era de frumoasa! Ce simplitate si ce desavarsire! Ce perfecta armonie! ... I-a venit asa, fara sa-si poata prelungi vreo latura, sa mangaie rotunjimea, pe dinauntru, pe dinafara... Cand a realizat cat erau de diferiti, Cub s-a intristat, dar nimic din sentimentele lui nu putea fi vazut din afara, poate doar cand vreuna din laturi se inrosea de sfiala. Doar Cerc parea sa dea din raze ca o faptura indragostita, de cate ori era privita... Prima oara cand s-a inchis caietul si s-au trezit lipiti strans unul de altul, fata in fata, li s-a taiat respiratia. Cub a vrut sa o ia in brate, dar Cerc nu stia cum sa-l cuprinda. Nici Cub nu era foarte sigur ca ar fi putut sa-si desfaca laturile, asa, dintr-odata, dar dupa cateva ore petrecute impreuna a stiut ca asta pot invata doar unul de la altul. Cand erau rasfoiti si lasati cu caietul deschis chiar la paginile lor, erau atat de tristi si atat de singuri... Li se facea un dor cumplit si, oricat s-ar fi iubit, stiau ca niciunul dintre ei nu putea inchide caietul, mereu depindea de altcineva ca ei doi sa fie fericiti... Intr-o zi, Cub s-a inspaimantat la gandul ca una dintre foi ar putea fi rupta din caiet, ca sa devina avion, cum i se intamplase unui prieten de-al lui. Habar n-avea ca si Cerc se framanta cu aceleasi ganduri negre, fiind si mai speriata de radiera cu care-i stersesera prima raza... Zile in sir, cand caietul nu se deschidea deloc, erau atat de fericiti in lumea lor, in dragostea lor ce era in pericol doar cand se afla in mainile altora... Cub si Cerc incepusera sa-si faca planuri impreuna. Se gandeau chiar sa renunte la perfectiune si sa se transforme amandoi intr-un banal triunghi. Se rusinau de acest gand, dar erau excitati de ideea ca ar putea sa faca impreuna o latura numai a lor, chiar daca n-ar fi avut nici o linie curba, ca mama, ci doar linii drepte si unghiuri, ca tata. Invatasera sa se imbratiseze, chiar daca, matematic vorbind, parea imposibil. Cerc intra in Cub toata, se pierdea in bratele lui si aveau senzatia ca nimic nu-i mai poate desparti. Intr-o zi, paginile s-au desfacut si creionul mazgalea hartia cu niste desene mici, imperfecte, inghesuite, barfitoare si vulgare. Cub si Cerc au tras o spaima groaznica, dar au scapat de mazgaleala. In schimb, din ziua aceea au trebuit sa suporte rautatile si mizeriile figurilor imperfecte, care radeau de iubirea lor si ii deranjau cu o curiozitate sinistra, voiau sa stie in fiecare moment ce fac, ce-si spun, cum dorm imbratisati, pe ce latura, cum intra Cub in Cerc si Cerc in Cub. Devenisera de nesuportat, pe masura ce Cerc si Cub se iubeau tot mai mult. Creaturile mazgalite in josul paginii erau tot mai stridente si mai ticaloase, iar Cub si Cerc si-au dat seama ca nu pot rezista asa. Si, intr-o zi cand se prefaceau ca dorm ca sa-si vada si mazgaliturile de viata lor, au decis sa fuga, ca sa-si apere iubirea. Sa se deghizeze chiar si intr-o caricatura, numai sa plece de langa mazgalelile acelea, ca sa-si traiasca linistiti, milimetric, povestea de iubire. Cub a desfacut patru linii pe furis si cu una a luat-o pe Cerc de mana, din cealalta i-a facut o sarma, ca sa treaca pe pagina lui, cu inca una s-a agatat de o margine de caiet si din ultima si-a facut o sabie, pentru ce avea sa urmeze, daca avea sa li se impotriveasca si altcineva. Cerc a plecat cu inima sfasiata nu de dorul paginii pe care se nascuse, ci pentru ca a vazut cu ochii ei cum Cub s-a automutilat pentru iubirea lor, cum si-a pierdut intr-o clipa perfectiunea de dragul ei.

IUBIRE SI ARAT...

Pe nisipul fierbinte al inimii mele sunt gândurile tale ce țin aprinse felinarele iubirii. Fiecare sărut al tău îmi pecetluiește buzele într-un zâmbet. Te port în gând, în speranțe, în vise, iar sufletul tău îmi luminează nopțile fără lună. Din vârful speranțelor mele de iubire eternă știu să păstrez pentru tine o bucată de suflet curat știind că nu am să pătez nicicând, cu dezamăgiri sau trădări, albul viselor noastre de iubire adevărată. Sufletul meu alb zboară către inima ta plină de iubire. Liniștea sufletului îmi înfrumusețează chipul și știu că am făcut cea mai bună alegere. Îți mulțumesc că mi-ai dăruit înapoi lumea de vise împlinite, pictate în culorile celui mai frumos curcubeu. Am să las tristețile în seama primăverilor neîmplinite iar inima mea va râde cu a ta. Te aștept să pictăm împreună, la ceas de sărbătoare, dorințe nebune scriind în cartea vieții doar fericiri și povestea noastră de dragoste, de mare dragoste. La începutul poveștii noastre de iubire, totul avea parfum de vis căci timpul furase destul din viața mea și a ta. În sufletul meu îndrăgostit de-o privire speram ca destinul să te aducă lângă inima mea și te-a adus. Cu dragostea ta ai reușit să-mi alungi de pe suflet toate tristețile și să-l îmbraci cu bătăile inimii tale. M-ai făcut să am lângă tine zborul cel mai înalt iar lacrimi de fericire îmi curg pe obraz și te văd în tot ce e bun. Te văd când îmi simt inima bătând nebunește. Te văd în lacrimile mele de fericire, în zâmbetele mele ți în toate emoțiile. Te văd în clipele care mă dor de cât de greu trec când ești departe. Te văd când închid ochii, te văd când îi deschid. Te văd în viitorul îndepărtat și te văd în copiii a căror tată visez să fii. Te văd în cuvintele fericire, împlinire, iubire. Te văd în toate visele și speranțele mele. Nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc pentru iubirea ce mi-o dăruiești dar lasă-mă să te iubesc cu o dragoste sfântă ca să-mi auzi sufletul râzând și să râdem în fața vieții împreună în timp, peste timp. Iubirea mea îți mulțumesc că exiști în toate clipele vieții mele cuibărit în sufletul meu pentru totdeauna!

sâmbătă, 15 februarie 2014

VIATA

Vreau ca astazi sa privesc viata ca pe un lan cu flori. Nu stiu unde incepe, nici unde se sfarseste, nu stiu ce culoare va fi urmatoarea floare culeasa; nu stiu nici macar cand va inflori sau unde se afla. Dar nici n-as vrea sa stiu ! Vreau doar sa privesc lanul cu zambetul pe buze, sa ma avant spre necunoscut, sa ma impiedic, poate chiar sa cad uneori; dar sa merg mai departe, sa-mi continui drumul labirintic prin viata. Uneori, o sa stropesc florile cu propriile lacrimi, o sa le ajut sa se dezvolte armonios, o sa le vorbesc cu drag. Nu stiu daca o sa ma asculte, dar macar voi incerca... Nu vreau sa raman cu regrete, nu trebuie ! O sa trec zambind peste fiecare obstacol, o sa urc treptele vietii cu pasi siguri, o sa le intind o mana de ajutor tuturor celor ce au nevoie, o sa invat zi de zi cate ceva , o sa apreciez lumea, poate o sa reusesc cred in miracole, o sa deschid usi ferecate... o sa traiesc si o sa iubesc ! Imi va ramane din acest lan cu flori un manunchi de amintiri pe care il voi pastra undeva, int-un colt al inimii mele... Amintirile ma vor ajuta sa nu uit niciodata unde si cum a inceput drumul meu.

IMI PLACE

Imi place să dau liber imaginaţiei...îmi place să scot din gândurile mele tot ce mă frământă, tot ce cred că este de scos, îmi place să combin realul cu irealul! Cine ştie? Poate îmi e de folos! Asta numai dacă sunt suficient de sinceră cu mine, dacă vreau ca eu să fiu tot EU...dar îmbrăcată în ceea ce interiorul deţine! Oricum ar fi, mie o să-mi placă...pentru că e viaţa mea...sunt trăirile mele...este sufletul meu...Eu am ales acest drum...eu am mers pe el...eu m-am lovit de tot şi de toate...eu le-am depăşit mai greu sau mai uşor...Dar de un lucru sunt sigură...! Eu...voi fi tot eu...voi fi mult mai bogată...mult mai încărcată sufleteşte şi cu mai mult optimism în mine.

luni, 10 februarie 2014

MI-E DOR...

Mi-e dor de inceput, cand eram juna, frumoasa, naiva si mai mereu indragostita de cate un baiat… Mi-e dor de oamenii dragi din viata mea care nu mai sunt… Mi-e dor de o plimbare prin parc... Mi-e dor de o declaratie de dragoste… Mi-e dor sa nu mai fiu folosita… Mi-e dor de o calatorie undeva, departe, tare departe… Mi-e dor de ce iti este si tie dor… Mi-e dor de liniste in viata mea… Mi-e dor de frumos, de bunatate si de iubire… Mi-e dor de o mana intinsa fara nimic la schimb… Mi-e dor de faleza de la Eforie Nord, dimineata la cinci… Mi-e dor de un rasarit de soare ca in filmele cu happy end… Mi-e dor de zambetul copilului meu atunci cand imi spune “mami, tu esti steaua mea norocoasa” Mi-e dor de un multumesc… Mi-e dor de filmul meu preferat… Mi-e dor de o inghetata cu frisca si multa ciocolata… Mi-e dor sa fiu tinuta in brate toata noaptea… Mi-e dor sa pot sa plang pana uit de tot ce este urat, rau, apasator… Mi-e dor sa am prieteni…

OMUL CARE SUNT

Se spune că până nu te cunoşti pe tine, îţi va fi foarte greu să îi descoperi pe cei din jur şi lumea în care trăieşti. Toţi avem defecte, ticuri, pitici pe creieri de care nu putem să scăpăm. M-am gândit de multe ori care sunt "relele" mele. Răbdarea este o mare calitate, răbdarea se învaţă, ea nu vine aşa uşor cum ne-am aştepta, din păcate. Eu una nu am învăţat, încă. Nu prea ştiu să aştept, sunt cam grăbită de fel, ceea ce nu e bine. Nu suport să stau "in the waiting line", ca să îmi irosesc timpul. Nu suport să ştiu că am o grămadă de timp de aşteptat până se întâmplă ceva ce îmi doresc. Din nefericire, nu toate se întâmplă aşa cum aş vrea eu. Calitatea asta îmi lipseşte cu desăvârşire. Şi deşi sunt conştientă de acest lucru, mi-este foarte greu să îl corectez, poate cel mai greu dintre toate lucrurile pe care aş vrea să le corectez. Dar ştiu că viaţa mă va învăţa să am răbdare, inevitabil voi deveni o persoană extrem de răbdătoare. Cel puţin, aşa sper . Impulsivitatea. Da, aici am atins un punct sensibil. Deşi de cele mai multe ori, are efecte negative, încă nu ştiu dacă este cu totul un defect, pentru că uneori primele instincte sunt binevenite, iar spontaneitatea este o calitate. E drept că, de cele mai multe ori când am acţionat impulsiv lucrurile nu au ieşit aşa cum mi-am dorit, ci din contră, am obţinut efectul invers. So,iată încă un defect. Recunosc că sunt o fire impulsivă,poate asta mă face să simt că îmi curge sângele prin vene, si poate că tocmai prin aceste acte, reuşesc să mai învăţ câte ceva despre viaţă. Nervozitatea. Păi, ce să mai zic? Mă "atac" destul de repede, mă enervez uşor,dar îmi trec toate şi mai repede. Poate asta e o calitate. Mulţi îmi zic, "nu mai fii aşa nervoasă, fii mai calmă". Da, dar asta este firea mea, mă aprind repede, dar niciodată nu ajung la gesturi extreme. Evident, încerc să fiu mai ponderată şi mai calmă. Nu îmi reuşeşte întodeauna. Uneori am "gura prea mare", adică trebuie eu să comentez mereu, să mă apăr într-un mod stupid de ceva ce nu este real, adică nu mă afectează, doar mintea mea îşi închipuie aşa ceva. Am talentul de a întoarce orice replică, dar de multe ori,acest gest mi-a adus mai multe lucuri negatibe. În meseria pe care doresc să o fac, e bine să fii vorbăreaţă,deschisă, să fii pregătită cu o replică pentru orice, dar la fel de uşor poţi dezechilibra balanţa în defavoarea ta. Aici, eu trebuie să învăţ să obţin echilibru. De fapt,cred că asta e marea mea problemă, echilibrul. Ok, sunt şi voi fi mereu o persoană colerică, dar uneori trebuie să faci tu ca balanţa să fie egală. Este vital în viaţă să reuşeşti să aduci echilibrul în viaţa ta, pentru a-ţi hrăni sufeltul. Sunt sigură că mai sunt şi altele de adăugat, dar cred în acelaşi timp că defectele sunt binevenite pentru a te autoperfecţiona şi cunoaşte pe tine însuţi. Nimeni nu e perfect, defectele îşi au farmecul şi rostul lor. Important e să îţi vezi si să îţi dezvolţi potenţialul pe care îl ai în interiorul tău. Iar atunci când te uiţi în sufletul tău şi în oglindă la tine, să spui"da, sunt multumit/ă de omul care sunt".

IMI DORESC

-Imi doresc sa am o familie fericita! -Imi doresc sa inchid ochii si cand ii voi deschide sa fiu intr-un alt loc...intr-un loc in care oamenii sa fie buni si luminosi, iar scopul vietii lor sa fie acela de a darui. . -Sa fiu intr-un loc in care oamenii sa nu aiba nici un ban in buzunar (si nici in banca) si totusi sa traiasca in abundenta. -Un loc in care oamenii sa munceasca si sa dea tot ce au ei mai bun, cu bucurie, pentru a darui altora. E clar ca in cazul acesta, nimeni nu va produce nimic inutil sau mediocru in acelasi timp, toti vor consuma numai ceea ce au intr-adevar nevoie. . -Sa mergi la serviciu cu bucurie, fara sa fii platit, ci doar pentru a-ti indeplini misiunea personala, stiind ca ceea ce faci tu, va ajuta alti oameni. -Sa poti sa intri in orice magazin si sa iei de acolo lucrurile de care ai nevoie, gratis (si in acelasi timp cu responsabilitate). . -Sa ajung in locul unde este abundenta, creata mai intai in mintile oamenilor si apoi in planul fizic, pentru ca acolo oamenii n-au auzit niciodata minciuna care ni s-a spus noua, cum ca resursele sunt limitate. . -Oamenii sa doarma si sa manance foarte putin, in special vegetale, si sa nu aiba nevoie de mai mult, pentru ca isi extrag energia din alta parte. -Sa fie sanatosi si frumosi pentru ca respecta legile naturii. -Sa aiba locuinte simple, cu foarte putine obiecte, aproape goale, dar in acelasi timp, pline de bucurie. Avand nevoie de putine lucruri, oamenii vor si lucra mai putin, avand astfel timp mai mult pentru ei insisi, familie si prieteni. . -Sa merg pe strazi si sa nu vad banci, farmacii, spitale, tribunale; sa nu existe politie, armata, Garda financiara, alegeri si impozite...toate acestea sunt nascute din Frica si servesc Fricii. . -Stiu o tehnica foarte puternica prin care poti sa-ti indeplinesti visele...daca vrei, ti-o impartasesc cu bucurie: gandeste-te care este primul lucru pe care il vei face dupa ce iti vei vedea obiectivul indeplinit...si FA-L!...de exemplu, daca ti-ai propus sa iei un examen si primul lucru pe care il vei face dupa ce vei vedea nota de trecere este sa-ti cumperi o ciocolata si s-o mananci, ei bine, cumpara ciocolata si mananc-o, ca si cum deja ai trecut examenul! -In felul acesta ai facut o comanda ferma Universului si ai semnat contractul! . Va doresc in aceasta luna sa fiti plini de inspiratie, bucurie...sa fiti sanatosi si luminati, incarcati pozitiv si sa iubiti mult!