Nu am știut niciodată

Nu am știut niciodată să pozez sub diferite măști: nu mi-a ieșit falsa modestie care prinde atât de bine; nu am reușit să fiu omul lingușitor, dimpotrivă, am preferat mereu varianta fără „photoshop” a lucrurilor-chiar dacă pentru asta am avut de pierdut. Nu am știut niciodată să-mi ofer cu rezervă sentimentele. Chiar dacă timpul și diferiți oameni m-au învățat că risc atunci când mă implic prea mult. Pentru că eu nu pot face lucrurile doar pe jumătate. Nu am știut niciodată când trebuie să-mi deschid sufletul și când trebuie să păstrez distanța; de cele mai multe ori, doar le-am încurcat. Și așa am oferit prea mult unora care nu meritau nimic, dar am ridicat barierele cât mai sus în fața unor oameni care erau doar sinceri. Nu am știut niciodată să accept un „nu” ca soluție. Am strâns din dinți până am descoperit că exista și „da” și că, dacă alții spun nu, eu sigur pot să spun da. Și asta contează. Nu știu să fiu altfel decât directă, deschisă și închisă, expansivă sau foarte melancolică, copil și adult responsabil. Asta sunt și mama alta nu mai face. Îmi place să cred că nu mă amestec în treburile altora și că știu, măcar atât, să fiu o persoană de încredere. Restul…e istorie.