Adevarata fericire

O melodie veche de care am uitat cât îmi plăcea cândva, imaginea unui copil jucăuş în stradă, mirosul proaspăt al dimineţii, gustul ciocolatei preferate…mistere ce se petrec în sufletul meu cu emoţii de plăcere. Am încetat să mă plâng de neajunsuri. Adevărata fericire nu mi-o aduce o pereche de pantofi în valoare de câteva salarii. Adevarata fericire am găsit-o atunci când mi-am cumpărat, singură, flori de grădină de la o băbuţă din piaţă…fericire copilarească. Găsesc fericire într-o carte, mă enervez când nu găsesc dulciuri în casă. Savurez, oricând, plimbările prin ploaie şi după ploaie. Poftesc des la gustul laptelui dulce şi la gustări dulci…gustul copilăriei. Mă scald în visuri copilăreşti şi simt că aşa va fi întotdeauna. Sufletul meu are realitatea sa…de copil. Mă mulţumesc cu putin, cu puţinul acela care îmi umple inima…esenţialul. Sunt fericită atunci când mă dedic lucrurilor mici cu măreţie. Sunt fericită când întâlnesc oameni buni. Oamenii buni strălucesc cu zâmbetul. Ei sunt cei mai frumoşi oameni. Frumuseţea vieţii stă în a dărui cu sufletul…şi cu un zâmbet alături. Fiecare anotimp, în parte, mă face fericită. Ador mirosul şi culoarea pământului, toamna. Ador mirosul verde al primăverii. Ador mirosul valurilor mării şi arşiţa soarelui, vara. Ador mirosul alb şi rece de iarnă şi ceea ce se petrece în sufletul meu de sărbători. Fericirea nu ţi-o poate lua nimeni. Şi nici să ţi-o dea. Fericirea porneşte din tine şi e a ta. Mai ştim să dăruim sufletului nostru emoţii depline? Mai ştim să simţim intens? Mai ştim să dăruim recunoştinţă, fapte bune, compasiune, zâmbete sincere şi curate, îmbrăţişări calde? Mulţi dintre noi trăiesc în ziua de ieri sau preocupaţi cu ziua de mâine. Şi uităm să fim prezenţi în viaţa noastră. Mai ştim să petrecem timp alături de persoane dragi? Lucrurile simple care aduc fericirea nu se caută, ele se simt, sunt tot timpul în jurul nostru. Fericirea nu o vei avea dacă nu ştii să primeşti detaliile la modul intens...

Nesimtirea e un virus redutabil, cu instalare rapida si efecte demolatoare. Ea se instaleaza in aproapele anonim, dar ii afecteaza pe cei din jur. Nesimtitul devine pe zi ce trece o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit, in tren , la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in magazin sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult , fara agenda si fara orizont. Trăind în cercul nostru strâmt norocul ne petrece... Sau poate vom avea un moment de revelație pentru a înțelege la modul ideal rostul existenței noastre pe acest pământ. Învățând nu doar să apreciem, ci și să practicăm gesturi care depășesc sfera “normalității“ noastre. “Experiment“ ce se poate finaliza cu recuperarea semnificației și a valorilor ce presupun conviețuirea cu adevărat ca OAMENI…

Daca as avea puterea sa imi schimb viata...

Daca as avea puterea sa imi schimb viata...As incerca sa ma fac pe MINE fericita, sa lupt pentru MINE, sa indeplinesc visele MELE, sa traiesc viata MEA, sa ma gandesc la MINE, sa ma intreb pe MINE daca ma simt bine, ce vise, ce dorinte, ce planuri am, ce vreau sa fac maine, la ce film vreau sa ma uit, ce muzica vreau sa ascult, cat de tare vreau sa alerg, cat de incet vreau sa vorbesc, cand vreau sa dorm, cum vreau sa ma simt si ce aleg sa fac in fiecare zi.Acum imi dau seama, ca pentru toate astea… nu trebuie sa astept o minune. Pentru ca eu sunt minunea! Eu pot muta muntii din loc si pot fi tot ceea ce mi-am dorit vreodata. E nevoie sa-mi exersez vointa, ambitia si curajul. Oricat de greu ar fi, stiu ca voi reusi.

Sunt o luptătoare

Sunt o luptătoare, îmi zic. De când mă ştiu mă trezesc dimineaţa. Mi-aş dori că măcar două zile pe săptămâna să mă pot trezi când vreau eu. Să stau leneşă ca o pisică moale şi gri cuibărită în aşternutul cald şi visând la nimic. Sunt o luptătoare leneşă, îmi spun şi îmi privesc mutra în oglindă, cearcănele, părul ciufulit şi buzele palide, mă gândesc că, de fapt, nu am scopuri deosebite în viaţă, nu sunt carieristă şi nu voi lua vreodată un Nobel, nici măcar unul pentru cea-mai-bună-mamă-din-lume. Nu mă pot lăuda decat cu faptul c-am suportat durerile naşterii. Sunt miliarde de femei care au trăit acelaşi lucru. Nu sunt deosebită cu nimic. Tot ce fac este mediocru şi destul de limitat. Poate că aş fi excelat într-un domeniu, habar nu am. Nu m-am străduit şi puţin probabil să o fac în viitor. Uneori sunt crunt dezamăgită de mine. Dar nu fac nimic pentru a ieşi din cercul acestei dezamăgiri. Cred că îmi merit condiţia. Sunt o luptătoare care n-a deprins încă gustul victoriei, care urăşte competiţiile, căreia îi place să lucreze singură, o luptătoare ciudată care se uită cu admiraţie la cei sclipitori şi obsedaţi de muncă, care se străduiesc o viaţă crezând că vor realiza ceva măreţ. Unii chiar reuşesc şi mă uit la ei cu veneraţie aproape, dar pe mine mă interesează preţul acestor reuşite, la sfârşit, când aduni şi scazi tot, vreau să ştiu ce rămâne, cu ce te alegi din voluptatea succeselor şi-a zilelor nesfârşite, vreau să ştiu cât merită să lupţi, pentru ce şi dacă asta te face fericit în final, dacă te vei uita la tine şi te vei simţi special, bun, deştept şi corect şi dacă vei fi iubit...

Mi-as dori…

Mi-as dori… sa pot zbura. Sa ating cu mainile portile cerului si sa le intredeschid. Mi-as dori… sa aflu ce poate sa fie dincolo de lacatele ce pecetluiesc cararile norilor. Mi-as dori… sa pot tine Lumea in brate… si s-o strang la piept ca pe o minge. Apoi sa o arunc spre soare pentru a o prinde iar, mai plina de caldura si lumina ca oricand. Mi-as dori… sa cred ca toate basmele sunt reale, ca moartea nu este decat o gluma, ca bolile sunt doar niste farse de pitici pusi mereu pe sotii. Mi-as dori… sa nu mai existe durere… Mi-as dori… sa nu mai existe Timp; mi-as dori sa moara toate ceasornicele si toate clepsidrele care ne masoara destramarea. Mi-as dori… ca secundele sa fie flori de cires, orele sa fie stropi de ploaie, zilele sa fie pasari albe iar noptile sa fie fluturi cu aripi albastre. Mi-as dori… sa nu simt ce repede zboara timpul… Mi-as dori… sa fie mai putini oameni care sa creada ca binele lor e neaparat si binele tuturor. Mi-as dori… ce nu isi doresc si altii… Mi-as dori… un trandafir galben, auriu… cu tot soarele in el! Mi-as dori… sa nu ma mai doara sufletul. Mi-as dori… sa ating o stea. Mi-as dori… sa pot da timpul inapoi, sa pot recupera tot ceea ce am pierdut si nu am stiut sa apreciez! Mi-as dori… o seara linistita, fara nici o pala de vant, de frig… fara nici un gand sa-mi calce linistea. Fara nici o idee sa sopteasca in decor. Mi-as dori… sa pot cumpara macar o sticluta de 30ml cu esenta de parfum de fericire. Mi-as dori… sa dorm o saptamana. Mi-as dori… multa sanatate pentru cine mi-este drag. Mi-as dori… sa mi se dezghete sufletul. Mi-as dori… sa nu-mi mai fac planuri… Mi-as dori… sa am rabdare. Mi-as dori… un pestisor de aur care sa-mi indeplineasca 3 dorinte… Mi-as dori… sa fiu invizibila! Mi-as dori… sa le ofer inima mea tuturor celor care nu au asa ceva… Mi-as dori… un univers intreg de sinceritate… (un munte nu ajunge nici macar la 2 persoane..). Mi-as dori… sa dispar. Mi-as dori… sa detin secretul luminitei de la capatul tunelului. Mi-as dori… sa-mi indeplinesc fantezia! Mi-as dori… sa cunosc tainele adancurilor! Mi-as dori… un moment de tandrete… si sa nu se mai sfarseasca! Mi-as dori… o schimbare! Mi-as dori… sa fiu vazuta exact asa cum sunt! Mi-as dori… sa fiu aceeasi mereu. Mi-as dori… sa curga lacrimile mele doar de bucurie! Mi-as dori… sa fiu copil din nou. Mi-as dori… sa imi revina pofta de viata! Mi-as dori… sa vad bucurie si liniste sufleteasca la unele persoane… Mi-as dori… sa desenez inimile noastre in culori calde. (…) Mi-as dori… sa pot zbura dincolo de nori… sa pot visa in culori! Mi-as dori… sa privesc gandul in ochi. Mi-as dori… sa am oaza mea de liniste! Mi-as dori… putina seninatate. Mi-as dori… sa am aripi! Mi-as dori… sa ajung mai repede, acolo departe! Mi-as dori… sa nu existe amintiri… doar brate deschise! Mi-as dori… sa iti doresti sa ne dorim tot timpul cate ceva! Mi-as dori… cateva minute sa stau intinsa pe iarba, sa privesc cerul si nimic mai mult!

Am crezut mereu în lume, în vise, în speranţe, în bunătate şi am încercat să acaparez prin toate aceste lucruri răul ce există în jurul meu. Nu ştiu dacă am greşit când am crezut în orice gest, în orice privire caldă, că m-am agăţat de cel mai banal zâmbet şi de cel mai mediocru cuvânt spus probabil la întâmplare. Am rămas dezamăgită şi am suferit nu doar o singură dată din cauza acestei naivităţi "impuse"mie însumi din simplă concepţie că aş putea să schimb lumea în mai bine. Nu regret nimic din tot ce am făcut, din tot ce am crezut pentru că au fost şi sunt convingerile mele pe care nu le voi schimba pentru lume. Poate uneori cei din jur cred că sunt diferită pentru că ştiu să simt, să mă bucur, să iubesc, să cred că oricât de maturi am fi copilul din noi nu trebuie uitat niciodată pentru că face parte din farmecul vieţii. Îi da culoare şi o scapă de acea monotonie pe care toţi încearcă să o evite însă puţini reuşesc. Nu sunt probabil aşa cum ceilalţi şi-ar dori să fiu, sunt doar aşa cum vreau eu. Nu impun nimănui convingerile mele şi nu tind să judec pe ceilalţi. Am crezut mereu în noi începuturi pe care le privesc că fiind mereu mai bune decât cele care s-au încheiat. Am învăţat să lupt pentru ceea ce vreau până când simt că lupt de fapt cu imposibilul şi şi atunci încă mai încerc să salvez ceva din tot ce s-a pierdut. Am crezut mereu că viaţa te dezamăgeşte ca să te facă mai puternic, să te înveţe să lupţi, să câştigi dar şi şi pierzi, să plângi că mai apoi să te bucuri mai mult că zâmbeşti.În viaţă nu totul se rezumă la formalităţi, la banalităţi, la lucruri obişnuite considerându-se astfel că lucrurile ieşite din comun sunt astfel pentru cei mai puţin educaţi, maturizaţi, formaţi. Nu suntem roboţi, astfel încât uneori principiile pot fi încălcate într-o măsură a bunului simt. Nu caut perfectul, dar aranjez totul atât cât să îmi pară mie că totul e perfect. Iubesc viaţa, soarele, ploaia, marea, vântul, spontaneitatea, culorile toamnei şi căldura verii, florile de primăvară şi albul zăpezii. Am crezut mereu că totul are o rezolvare şi că toate lucrurile se întâmplă pe neaşteptate. Am învăţat să mă ridic de jos de fiecare dată şi să-i privesc zâmbind pe cei care au crezut că sunt o învinsă.

Cred ca viata e o balanța si din acest motiv am învățat sa trăiesc din momente, din clipe, nu din zile sau luni. Am învățat sa trăiesc din momente pentru ca acel moment este o certitudine. Restul…sunt doar incertitudini, iar viata are un mod foarte ciudat de a ne arata cand anumite momente devin certitudine. Sa încerci sa aștepți pana sa te schimbi e doar o pierdere de timp. Te pierzi pe tine, acel om care ești acum. Iubeste viata asa cum e ea! Si învață sa te iubești pe tine, pentru ca intr-un final ești tot ce ai!

Cine suntem

Unul din lucrurile frumoase la care ne supune viaţa este să aflăm cine suntem. Ce purtăm cu noi şi de ce suntem capabili. Pentru că doar acceptând cine suntem putem evolua. Iar eu cu mult timp în urmă am descoperit că sunt un om care ştie să dea cele mai bune sfaturi, dar când e vorba de viaţa lui e mai mereu pe butuci. Că aparent cel mai simplu cuvânt îmi lasă răni, şi deşi ştiu că nu ar trebui, mă afectează cuvintele la fel de mult ca faptele. Am descoperit că viaţa mea se învârte în jurul oamenilor pe care-i iubesc, că dacă ei sunt bine eu zâmbesc, că aş face orice pentru a le aduce un zâmbet pe buze. Că în faţa lumii eu sunt încă un copil, asta pentru că eu refuz să le arăt deseori ce port în suflet. Mi-e mai simplu să-i fac să zâmbească, mi-e bine ştiindu-i bine. Am descoperit în mine un om care ştie să aibă grijă de alţii dar care uită deseori de el. Am descoperit că sunt o carte deschisă, chiar dacă asta mi-a provocat probleme. Am descoperit că nu pot să adorm dacă sunt certată cu oamenii sufletului meu. Am descoperit în mine un om pe cât de simplu pe atât de complex. Am descoperit că am al naibii de multe defecte, dar niciodată nimeni nu m-a judecat pentru ele. Tot eu sunt cel mai aprig judecător al meu. Am descoperit în mine un om puternic deşi uneori sunt doar în faţa lumii. Că am o ambiţie de fier, dacă îmi propun ceva. Că sunt dureros de sinceră, uneori uitând să fiu diplomată. Am descoperit în mine un om credul….un om ce-şi doreşte să vadă doar frumosul în jur. Un om ce vrea să vadă bunătate în orice om, refuzând uneori să vadă oamenii aşa cum sunt. Un om care nu poate să zâmbescă dacă vede oameni trişti chiar dacă-i cunosc de o zi, de o lună, de un an, pentru mine este la fel. Am descoperit şi totuşi mai am multe de descoperit….

Am nevoie de speranță. De speranța că toate lucrurile care nu mi-au ieșit își vor găsi rezolvarea și se vor așeza cu timpul. Am nevoie de credință. Poate o să mă opresc la un moment dat din fuga mea nebună prin viață și o să îmi fac timp să vorbesc puțin și cu Dumnezeu. Am nevoie de răbdare. Răbdare să las timpul să-și facă treaba și poate să găsească el soluții în locul meu. Am nevoie de curaj. Curaj să mă lupt cu necunoscutul și cu temerile mele. Am nevoie de pace. Simt nevoia să fiu împăcată cu mine însămi. Am nevoie de pasiune. Trebuie să ies din amorțeala în care am intrat. Am nevoie de vindecare. Am nevoie de înțelegere. Am nevoie de putere. Am nevoie de mine. Iustina T.

Mereu mi-a placut

Mereu mi-a placut sa stau sa observ cum unele lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample. Mi-a placut sa ma uit in urma mea si a deciziilor luate si sa observ unde m-au dus ele si cum m-au format ca om. Mereu am crezut in destin si in ceea ce este scris sa se intample, dar in acelasi timp am crezut si in continuare cred in faptul ca fiecare hotarare si pas pe care il facem ne duce intr-o directie sau alta. Si astfel, ne putem modifica singuri traseul vietii. Mi-a placut mereu sa cred in coincidente, in acele momente sau situatii care pareau ireale, dar care aveau loc tocmai cand nu te asteptai. Si iti lasau in suflet un sentiment placut, ca acel lucru sau intamplare trebuia sa fie atunci, acolo, in acel moment din viata ta. Te simti astfel, omul potrivit la locul potrivit. Am crezut intotdeauna, de asemenea, in intuitie. In a mea intuitie.. am crezut cu tarie ca ceea ce imi spune e atat de adevarat incat nu poate fi altfel, incat daca lucrurile stau altfel decat cum imi dicteaza ea, inseamna ca lumea e cu susul in jos si ca in acel moment, ceva s-a intamplat in univers daca EA a dat gres. Da, cred ca destinul ti-l faci tu, dar in acelasi timp cred ca depinde si de o forta suprema care te pune in anumite situatii mai mult sau mai putin impevizibile, situatii in care trebuie sa alegi intre doua sau mai multe variante, sa alegi stanga sau dreapta, bine sau rau, daca sa mergi inainte si cand anume sa te opresti.

Fericirea este o alegere

Ce regretam cel mai mult? Pare atat de simplu sa traiesti viata, pentru ca merita traita, dar oare stim s-o traim? Alegerile noastre de cele mai multe ori sunt pentru ceilalti. Uitam sa ne urmam visele, sau cel putin o parte din ele. Le amanam unul cate unul sau le abandonam neputinciosi. Ne trezim plini de neimpliniri cand uneori e prea tarziu. Prea mult timp pierdut pentru lucruri marunte, prea putin timp petrecut cu noi si cei dragi, cu viata insasi. Luptam pentru lucruri si valori fara valoare cand ceea ce conteaza cu adevarat este doar sufletul nostru. Trecem sub tacere ceea ce simtim de teama sa nu ranim sau sa fim raniti. Ne dorim liniste, echilibru pana cand sufletul nostru fredoneaza doar simfonii mute de dor si iubire. Cine sa-l inteleaga cand nimeni nu-l aude? Avem atat de multe de facut si atat de putin timp, incat uitam de noi, de oameni. Ne este dor de ei cand nu-i mai avem si atunci regretele sunt prea tarzii. Mimam fericirea si ii mintim pe ceilalti ca suntem fericiti, uitand de fapt ca ne inselam doar pe noi. De teama schimbarii uitam sa fim fericiti pur, inocent, gresind omeneste. Fericirea este o alegere...

Cuburi de gheață

Uitându-mă ieri la furtunul mașinii de spălat ce se zbenguia energic în timp ce scotea apa murdară din cuvă,m-am minunat. Apoi m-am oprit la ușa acestei minunății ce ne face viața mai ușoară și am privit curios câteva secunde înăuntru. Rufele ce se găseau acolo erau întoarse cu susul în jos,apoi reveneau la poziția inițială , apoi iar cu susul în jos și tot așa. Clăbucii de detergent insistau asupra fiecărui centimetru pătrat al hainelor. Privind mai atent,am realizat că erau rufele negre,iar apa ce se evacua rapid era de un albastru foarte închis,teribil de apropiat de negru, fapt ce mi-a arătat că rufele se decolorau în tot acest timp în care erau spălate. Apoi m-a lovit! La fel se întâmplă și cu noi. Societatea actuală ne decolorează de orice nuanță care ne face unici, de orice umbră de culoare și de lucrurile ce ne definesc personalitatea. De când suntem copii și până la vârsta maturității, ușor, ușor, fără ca noi să ne dăm seama, suntem modelați asemenea unei plastiline cu care te joci și faci din dânsa ce vrei fără ca ea să aibă vreun cuvânt de spus. Haine la fel, telefoane la fel, coafuri la fel, siluete la fel, melodii la fel…Standarde impuse toate de o societate bolnăvicioasă…Standarde respectate de majoritate cu toate că nu se suprapun perfect cu dorințele lor… Când am devenit așa de banali, așa de mediocri și atât de la fel? Când ne-am pierdut culorile, farmecul și personalitatea? În curând vom ajunge toți gri, iar din sfere,cilindrii,elipse sau piramide ne vom transforma toți în cuburi..cuburi de gheață.

Stop

Stop. De multe ori mi-am dorit sa am un buton pe care sa il apas atunci cand simt ca un lucru nu e ok, ca ceva nu merge sau pur si simplu nu inteleg ce se intampla in jur. Sa apas Stop si sa se opreasca tot in jur, sa am timp sa ma uit la fiecare detaliu, om, lucru din viata mea, sa il analizez si sa pot trage o concluzie. Sa pun Stop lucrurilor care imi fac viata mai dificila (chiar daca uneori eu singura fac acele lucruri), sa pun Stop oamenilor care ma ranesc sau care imi strica ziua doar pentru placerea lor personala. Rewind. Sa apas butonul de Rewind in primul rand pentru a retrai clipele care m-au facut sa zambesc cu adevarat, pentru a retrai acele sentimente care ma fac sa ma simt vie. Sa apas Rewind pentru a intelege lucrurile care ar trebui intelese atunci pe moment, nu dupa ceva timp. Rewind pentru a face (doar) uneori altfel lucrurile, pentru a gandi si a actiona diferit, pentru a lua alta decizie si pentru a vedea alt rezultat. Restart my life. Nu stiu daca e vorba de schimbarile din viata mea, care vad ca sunt la tot pasul sau daca e vorba de anumite greseli care abia acum sunt observate si simt ca nu mai pot fi remediate si impreuna cu ele, anumite consecinte care trebuie suportate. Dar, DA, as vrea un buton pe care sa il pot apasa si sa imi dea sansa de a face din nou totul, poate cu alta gandire, alte sentimente, cu alte greseli si alte consecinte. Stiu, sunt naiva si viata ar fi prea simpla atunci si nu am mai avea de ce sa invatam din greseli si nu ne-am mai maturiza, suportand ceea ce singuri am creat. Dar asta nu inseamna ca nu imi doresc acest lucru.

Tu cât de des prinzi aripi?

Hoinărind aiurea într-o zi pe marea țeapă de socializare-facebook,am dat de o întrebare care sună așa: ^Tu cât de des prinzi aripi?^. M-am oprit din navigarea mea și am stat puțin să mă gândesc la lucrul ăsta. Cât de des prind eu aripi? Mai bine tac și nu răspund, pentru că răspunsul meu este dezamăgitor pentru visătoarea din mine. Ne-am obișnuit să ne complacem în starea noastră,care de cele mai multe ori e deplorabilă,și undeva în zgomotul asurzitor al lumii care ne înconjoară,printre blocuri gri însoțite de garajele după care ne ascundeam la v-ați-ascunselea când eram copii, printre superficialitate și falsitate ,ne-am pierdut aripile,și odată cu ele visele,speranța de mai bine. Ne interesează atât de mult ce cred ceilalți despre noi, imaginea noastră publică sau câte like-uri am mai strâns la ultima poză de profil pe care am editat-o și îngrijit-o frumos atâtea minute înainte să ne afișăm cu ea,că de,ne vede lumea. Ne axăm și canalizăm timpul ,energia atât de mult pe ce se vede în afară,încât am uitat să mai privim și înăuntru. Recunosc că de multe ori m-am regăsit și eu în goana aceasta iluzorie,iar setul meu de aripi e spitalizat de o bucată lungă de timp. Cancerul efemerității le-a afectat până și ultimul atom din care sunt formate,bietele,aripile mele. Aripile tale ce mai fac?Le-ai mai întrebat în ultimul timp dacă le lipsește vreun fulg? Gândește-te…Tu cât de des prinzi aripi, visând, zburând, țintind mai sus decât soarele?