sâmbătă, 10 aprilie 2010



Ma uit in jurul meu si vad numai tristete, totusi asa sunt si eu. Ma bucur totusi ca tu esti fericit in zilele acestea, as putea spune ca niciodata nu mi-am dat seama cat de repede trece timpul insa sincera sa fiu ma gandesc la lucrul acesta cred ca din burta mamicii mele.Nu pot totusi sa accept ca lumea e grabita in jurul meu si cum fiecare trecem atat de nepasatori unul pe langa celalalt.
Atatea mii de figuri si totusi nimeni nu iti ofera nici macar un zambet .Toti trec mai departe fara sa te observe de parca nici nu ai exista, de fapt daca te gandesti putin nu esti decat o persoana dintre cele 6 miliarde si ceva, asa ca nu esti prea importanta.Vad numai suflete pustii bantuite de regrete, supuse in fiecare zi aceluiasi program, un program banal cotidian care ii impiedica sa faca ceea ce vor.Pe fetele oamenilor se citese suferinta, si putini sunt aceia care duc viata la care au visat, noi suntem niste actori pe pamant si jucam pe scena noastra personala. Bineinteles ca unii joaca in comedii altii in drame etc., dar unii chiar sunt actori prosti. Privesc si tac…tac si privesc. Mi-am faurit singura o lume care nici pe departe nu reflecta realitatea si imi place lumea mea.
Suntem insensibili fata de noi , fata de apropiati, fata de intreg universul, ce ne caracterizeaza? Poate indiferenta... eu nu vreau sa fiu indiferenta insa de multe ori nu pot sa fiu altcumva, nimic si nimeni nu poate invinge asta,de ce?Oare nu ma straduiesc indeajuns sa o elimin, sau imi place aceasta stare? Micile placeri sunt cele mai frumoase, poate insignifiante la prima vedere, dar in interiorul lor sunt adevarate clipe de viata. De ce florile infloresc? De ce soarele rasare...de ce m-am nascut?Si pt ce?---in toate intrebarile se regaseste sentimentul acela de fiinta pe care trebuie sa il savuram, ne-am nascut dintr-o poveste de dragoste si trebuie sa dam dragoste.

Aici am unele obiectii dar nu incep sa le spun ca imi place cum suna fara nimic... Stau si ma inteb...DE CE INDIFERENTA?


Printesa Alba ca Zapada, care pana mai ieri potopea parcurile si padurile cu roiuri de stelute albe si intr-o singura noapte, construia pod peste Dunare, a murit!
Au plans-o arborii din cranguri, cu glas funebru de crengi goale si uscate...Au jelit-o vanturile de miaza-noapte si trestiile de pe balta, sub presiunea crivatului, si apoi au ingropat-o in valea plangerii!
Zilele si noptile nu mai sunt albe iar spaima cerului sobru, plumburiu si mohorat s-a topit in albastru de Voronet.
De departe, dintre portocali si mandarini, de pe tarmuri calde de Mediterana s-a reintors printesa tineretii pamantului, cu ghiocei si viorele prinse in par. A venit cu alaiul ei de pasari migratoare, vanturi calde si stropi de ploaie si este hotarata sa-si intinda domnia peste toate tinuturile zonei temperate.
Cat este de frumoasa!
Sub stralucirea ei de verde crud, se ascunde o taina...Taina renasterii din propria cenusa, taina revenirii la viata sau taina tineretii vesnice.
In vraja farmecului acesta bland de primavara, parca am uitat cat am suferit si cat de trist mi-a fost sufletul in zilele intunecate, in care soarele parea ca nu se va mai intoarce niciodata cu fata spre pamant . Am uitat pacea de mormant a iernii si parca inima s-a dezmortit ca dupa un somn lung de hibernare iar gandurile au inceput sa rasara spre fiinta o data cu primele fire de iarba...O, Doamne!...Ce bine ca inca nu mi-a incremenit sufletul! Undeva...intr-un district al lui, staruie mistuitoarea si clocotitoarea intrebare:

Oare cati stiu sa se bucure de revenirea primaverii? Oare cati iubesc verdele sperantei si cati au reusit sa iasa cu inimi calde din vraja inghetatei ierni?
E din nou primavara!...S-a reintors muza...
Asa ca ma las si eu, ca si tine, purtat de alaiul printesei cu straie verzi si ochi albastri si ma intreb: oare cate primaveri va trebui sa mai trimita Dumnezeu peste noi, ca sa putem intelege miracolul vietii, miracolul „nasterii din nou” si secretul vietii vesnice?

GANDURI AIUREA...


Imi trec prin minte 1000 de ganduri, ma gandesc de unde am plecat si unde am ajuns si tot drumul de 1000 de ganduri care s-au transformat in fapte, realizari si sentimente. Gandul este motorul care mi-a suflat tot timpul in ceafa si am mers mai departe, cu forta si viteza lui am calatorit unde am vrut eu si am fost ce am vrut eu.

Gandul este intotdeuna sincer. Eu de ce as fi altfel? Oare nu suntem noi masura gandurilor noastre? E ca la zidarie; folosesti un echer de zidarie, el are laturile egale , cu o latura se masoara fapta si cu cealalta gandul. Cum sa construiesti cu caramizi inegale. Constructia nu va rezista, nici macar o zi. Masura gandului trebuie sa fie masura faptelor, iar sinceritatea construieste vise si le face sa devina realitate.

iar eu? eu sunt un gand.. si probabil e cel mai mare defect al meu….

E viata mea o trecere prin vreme?



E viata mea un vis necugetat
Scapat de sub controlul altui vis?
Sau e un joc de stele scaparat
Din labirintul unui paradis?

E viata mea o trecere prin timp
Ivita la-ntamplare dintre stele?
Sau e urmarea unui anotimp
Din nesfarsita spatiului durere?

E viata mea miracolul luminii
In universul plin de intuneric?
Sau e eroarea dulce-a ratiunii
Din mintea unui mare zeu himeric?

E viata mea o reflectare-n mare
A nesfarsitei sete de-mpliniri?
Sau e un strop absurd de alinare
Din zbaterea supremei amagiri?

E viata mea concluzia suprema
A unui gand divin de intrupare?
Sau e mereu solutia extrema
A scurgerii de clipe la-ntamplare?

E viata mea nemarginita fire
Prin care curge totu-n Univers?
Sau e un mod divin de implinire
A unui vis din struna unui vers?

Mihail Buricea

26 July 2006

Oare ce caut eu aici?



Oare ce caut eu aici?Cum unde aici?Aici,pe Pamant.Aici,in Romania.Imi pun aproape in fiecare zi intrebari la care nu reusesc sa gasesc raspuns...nici ceilalti nu stiu.Oare de ce stim atat de putine lucruri?
Ce imi doresc eu este sa-mi gasesc locul.Probabil ca ma aflu la varsta asta ciudata (pentru ca nu stiu alt cuvant care sa o defineasca mai bine) la care mi-e imposibil.Vreau sa gasesc prieteni care sa ma inteleaga.Poate ca deja ma inteleg si nu-mi dau seama.Vreau unele lucruri care par nerealizabile.Sau poate ca sunt realizabile si nu vad eu asta.
Oare nu sunt egoista?Cum de pot cere celorlalti intelegere,atunci cand eu nu o pot oferi?Incerc sa ii fac pe ceilalti sa zambeasca,incerc sa nu judec,incerc sa inteleg.Poate ca nu fac destul.Poate ca,daca as face destul,viata mea s-ar schimba.Poate ca as fi o persoana mai placuta.Sau mai sociabila.Sau mai buna.Poate ca nu m-as mai simti singura.Poate...
Sa traiesti e greu.Dar toti vrem sa traim.Ne plangem ca avem atatea griji si probleme,dar toti ne luptam pentru viata.Aproape toti...Se spune despre sinucigasi ca sunt niste lasi.Mie mi se pare ca sunt curajosi.Sau nebuni.Oare nu-ti trebuie curaj sa te hotarasti sa mori?Poate ca n-am dreptate.Dar vorbesc din perspectiva unei persoane care vrea sa traiasca.Deci e greu,asta e clar.Dar de cand ne plac noua,oamenilor,lucrurile simple sau usoare?Ar fi cu siguranta mult prea plictisitor.Poate ca ar trebui sa ma bucur de surprizele mai mult sau mai putin placute pe care mi le ofera viata.Adica...poate car ar trebui odata sa incep sa traiesc!