Printesa Alba ca Zapada, care pana mai ieri potopea parcurile si padurile cu roiuri de stelute albe si intr-o singura noapte, construia pod peste Dunare, a murit!
Au plans-o arborii din cranguri, cu glas funebru de crengi goale si uscate...Au jelit-o vanturile de miaza-noapte si trestiile de pe balta, sub presiunea crivatului, si apoi au ingropat-o in valea plangerii!
Zilele si noptile nu mai sunt albe iar spaima cerului sobru, plumburiu si mohorat s-a topit in albastru de Voronet.
De departe, dintre portocali si mandarini, de pe tarmuri calde de Mediterana s-a reintors printesa tineretii pamantului, cu ghiocei si viorele prinse in par. A venit cu alaiul ei de pasari migratoare, vanturi calde si stropi de ploaie si este hotarata sa-si intinda domnia peste toate tinuturile zonei temperate.
Cat este de frumoasa!
Sub stralucirea ei de verde crud, se ascunde o taina...Taina renasterii din propria cenusa, taina revenirii la viata sau taina tineretii vesnice.
In vraja farmecului acesta bland de primavara, parca am uitat cat am suferit si cat de trist mi-a fost sufletul in zilele intunecate, in care soarele parea ca nu se va mai intoarce niciodata cu fata spre pamant . Am uitat pacea de mormant a iernii si parca inima s-a dezmortit ca dupa un somn lung de hibernare iar gandurile au inceput sa rasara spre fiinta o data cu primele fire de iarba...O, Doamne!...Ce bine ca inca nu mi-a incremenit sufletul! Undeva...intr-un district al lui, staruie mistuitoarea si clocotitoarea intrebare:

Oare cati stiu sa se bucure de revenirea primaverii? Oare cati iubesc verdele sperantei si cati au reusit sa iasa cu inimi calde din vraja inghetatei ierni?
E din nou primavara!...S-a reintors muza...
Asa ca ma las si eu, ca si tine, purtat de alaiul printesei cu straie verzi si ochi albastri si ma intreb: oare cate primaveri va trebui sa mai trimita Dumnezeu peste noi, ca sa putem intelege miracolul vietii, miracolul „nasterii din nou” si secretul vietii vesnice?