Iubirea coplesitoare (Kahlil Gibran - Profetul)

„Când iubirea copleşitoare vă facesemn, urmaţi-i îndemnul,

Chiar dacă drumurile ei sunt aparentgrele şi prăpăstioase,

Şi când vraja ei paradisiacă vă

Cuprinde cu aripile ei angelice,

Supuneţi-vă misterului ei,

Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-iv-ar putea răni.

Iar când iubirea transfiguratoarevă vorbeşte

Şi o simţiţi profundă şi divină,daţi-i crezare,

Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfarme visurile himerice,

Asemenea vântului de miazănoaptecare vă pustieşte grădinile.

Fiindcă precum iubirea vă încunună,adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,

Precum vă face să creşteţi mai repede

Şi îmbătaţi de fericire,

Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile

Şi să vă distrugă cât mai repedeRăutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică, îmbătaţi deBucurie, până la înălţimea voastră ideală,

Alintându-vă cu o dumnezeiască

Gingăşie ramurile cele mai fragile

Care freamătă în lumina soareluiInfinit al iubirii,tot la fel ea va răzbateca o miraculoasă forţă purificatoarepână în adâncul rădăcinilor voastre,zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu,

Ea vă seceră, niciodată întâmplător,

Vă treieră pentru a vă descoji,

Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,

Vă macină până la înălbirea făinii voastre

Vă frământă până ajungeţi supuşi,divini şi puri

Ca apoi să vă hărăzească focului săuşi să puteţi deveni pâinea cea sfântăa nemuririi la ospăţul divin.

Toate acestea şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea,pentru ca astfel să vă puteţi cunoaştepe deplin tainele inimii şi să deveniţi o parte din inima

Vieţii Eterne din care izvorăşte Iubirea.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism şi meschinărie, suspiciune sau teamă,veţi căuta doar tihna şi plăcereadragostei care permanent vi se dăruiefără ca voi să iubiţi,

Atunci e mai bine să vă acoperiţi,fiind înfrânţi, goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,

Spre a vă întoarce, rămânând închistaţişi singuri în lumea fără anotimpuri,unde veţi râde,dar nu cu întreaga voastră bucurie,unde veţi plânge,dar nu cu toate lacrimile voastrepe care vi le-ar fi putut smulge extazuliubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică, divină şi misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vreaniciodată să fie stăpânită de cel sau cea căruia i se dăruie.

Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare

Când iubiţi nu trebuie să spuneţi„Creatorul este în inima mea”,ci mai degrabă ”Eu sunt acum topitde iubire în inima Creatorului”,

Şi să nu credeţi că puteţi croi singur idrumul iubirii, fiindcă iubirea,dacă o meritaţi cu adevărat,vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decâtaceea de a se împlini prin totală iubire.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,fie ca acestea să fie:

Să te topeşti de iubire în tot şi să devii izvor de iubire divină ce susurul înnoapte-şi cântă;

Să cunoşti adeseori durerea prea marii duioşii;

Să fii rănit şi îmbătat de înţelegereaiubirii; Să te trezeşti în zori, cu inima mereuînaripată şi să înalţi plin de recunoştinţămulţumire pentru încă o zi de iubire;

Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;

Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului;

Şi apoi să adormi înălţând din inimă orugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să ai un cântec de laudă.”