Dacă facem un calcul simplu, putem constata că România secolului XX a numărat 51 de ani de dictatură şi 49 de democraţie. Victorie la limită, dar semnificativă a dictaturii. Întrebarea viitorului vine de la sine: a scăpat România pentru totdeauna de blestemul dictaturii? Judecând după datele de astăzi, când democraţia pare a se consolida, când România a intrat în aranjamentul democratic al Uniunii Europene şi sub protecţia unei alianţe militare puternice precum NATO, am răspunde repede şi tonic: „Da!“. Nu este însă aşa de sigur. Democraţia românească triumfală în vremea jubileului monarhiei din 1906 nici nu bănuia ce avea să-i aducă viitorul apropiat: răscoala de un an mai târziu, atentatele şi asasinatele politice din anii următori, decăderea parlamentarismului şi a partidelor politice în perioada interbelică, ascensiunea extremei drepte şi a extremei stângi, participarea la Holocaust şi intrarea în negura comunistă. Să nu uităm că după instalarea democraţiei, în 1989, au existat mişcări antisistem foarte serioase. Ultima mineriadă a fost acum mai puţin de zece ani. Partidele populiste cu mesaj nedemocratic deţin o pondere electorală importantă, care variază între 10 şi 20%. Sondajele trădează încă fascinaţie faţă de personalităţi autoritare precum Antonescu sau Ceauşescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali, precum şi faţă de politici autoritare. Resentimentele xenofobe sunt în continuare la cote alarmante şi există oricând posibilitatea izbucnirii unor violenţe cu caracter etnic de amploare, în special care ar putea viza populaţia romă. După tipologia Almond/Verba, cultura politică românească ar intra în categoria dependent-participativă, care este eminamente tranzitorie, instabilă. Mediul participativ este încă slab dezvoltat. La fel sunt instituţiile publice intermediare dintre stat şi cetăţean. Corupţia face în continuare ravagii. Birocraţia nu a căpătat dimensiunea predictibilă, impersonală şi transparentă tipică unei birocraţii performante. Scenariul pozitiv spune că democraţia românească se poate consolida dacă are parte de câteva decenii de stabilitate, răgaz în care s-ar crea mecanisme şi obişnuinţe democratice, instituţii şi partide puternice şi o masă critică de electorat cu o solidă cultură civică. Scenariul negativ spune că acest echilibru fragil poate fi uşor destabilizat de o criză politică sau economică majoră, naţională sau internaţională, de o derivă a electoratului spre un „lider providenţial“, de răspândirea corupţiei şi a altor practici informale sau de schimbarea bruscă a cadrului instituţional internaţional care ne favorizează în prezent. Conform datelor de acum, scenariul cel mai probabil este unul intermediar. România pare să se îndrepte către o democraţie cu defect, de tip sud-american - adică slab instituţionalizată, superficială, neliberală, neparticipativă. Deo-camdată nu par a exista, la un nivel hotărâtor, forţe politice, civice şi sociale care să ne asigure că ne îndreptăm spre un model pur de democraţie consolidată. Trăim un moment prost în ce priveşte conducerea naţiunilor. Marii lideri politici, vizionarii, înţelepţii au fost substituiţi de o generaţie de clovni. Era inevitabil să ajungem aici, din moment ce sistemul de promovare în politică se bazează pe tehnici împrumutate din bâlci: în America, Barack Obama îi face semne obscene lui Hillary Clinton, la noi, lumea e sedusă cu mititei, băuturi până la intrarea în comă alcoolică şi limbaj de birjar. În cele din urmă, nu politicianul trebuie blamat. El pare să fi înţeles regula jocului şi răspunde unor aşteptări. Dar votantul? Cum acceptă oameni în toată firea să-şi pună destinul în mâinile cuiva care, neruşinat, se oferă să-i cumpere cu o plasă de castraveţi şi-un tricou din material sintetic? Ce fel de conştiinţă au zecile de mii de indivizi ce se bulucesc la icrele cu fasole ale lui Vanghelie sau la berea în pahare de carton? Astfel de creaturi iau bacşiş o dată la patru ani, dar sunt înşelate pe tot parcursul mandatului. Trăim un moment prost în ce priveşte conducerea naţiunilor. Marii lideri politici, vizionarii, înţelepţii au fost substituiţi de o generaţie de clovni. Era inevitabil să ajungem aici, din moment ce sistemul de promovare în politică se bazează pe tehnici împrumutate din bâlci: în America, Barack Obama îi face semne obscene lui Hillary Clinton, la noi, lumea e sedusă cu mititei, băuturi până la intrarea în comă alcoolică şi limbaj de birjar. Daca intr-un moment de sinceritate cu noi insine am privi cu luciditate in jur, am recunoaste ca nimic din tot ce ne inconjoara nu are legatura cu democratia, cel putin asa cum este aceasta inteleasa la nivelul opiniei publice. Institutiile statului exista de jure, dar nu exista de facto, autoritatea statului este luata in bataie de joc de oricine se stie destul de puternic sa faca asta, serviciile de ordine si paza sunt inrudite cu clanurile mafiote, iar coruptia si traficul de influenta s-au generalizat la nivelul intregii societati. Toate acestea au fost spuse de nenumarate ori. Toata lumea o stie, dar nimic nu se schimba. In Romania este precum in Evanghelia dupa Pavel: toata lumea vede binele, dar nu face decat raul. Daca ne ridicam la nivelul profetiei si analizei lui Silviu Brucan din urma cu 20 de ani, poate ca nu ar trebui sa ne speriem prea mult de acest prezent sumbru si viitor incert. Ne mai trebuie ani buni pentru a invata sa luptam pentru ceea ce am aflat ca ar trebui sa fie democratia. In Romania, ca nicaieri in alta parte de altfel, democratia nu a venit livrata la pachet cu libertatea, dupa decembrie '89. In Romania exista un ceva anume, specific doar noua se pare, care te pune pe ganduri. Aici, nimic nu se termina niciodata, nimic nu se finalizeaza, nimic nu este definitiv. In Romania, totul este relativ si contextual. Astazi esti nevinovat, maine esti condamnat, pentru ca poimaine sa fii eliberat definitiv. Astazi esti numit, maine demis, iar poimaine anchetat pentru abuz de o zi in serviciu. Nu exista democratii perfecte, asa cum nu exista nici un sistem politic care sa nu includa deficiente de functionare. Insa exista democratii unde procentul coruptiei si al traficului de influenta este mai mare sau mai mic. Exista democratii in care institutiile statului functioneaza mai bine sau mai rau, unde justitia se imparte echitabil intr-o mai mica sau mai mare masura. Din nefericire, Romania face parte din randul tarilor unde toate procentele lucrurilor rele tind spre amxim. La noi, procentul coruptiei si al traficului de influenta este cel mai crescut dintre toate celelalte tari ale Uniunii Europene. Romania este locul in care institutiile statului nu functioneaza aproape deloc, ba chiar tind sa dispara, iar justitia se imparte intr-un mod asemanator haosului cosmic Ceea ce vreau să subliniez este însă că în România clasa politică se îndepărtează de la democraţie si oamenii nu se mai simt reprezentaţi nici de partide în ansamblu, si nici de politicienii individuali, asa cum sunt ei acum. Pur si simplu, clasa politică devine o altă specie, care nu mai e recunoscută de către electorat. Vor trage politicienii concluziile necesare? Dupa cum se comporta in aceste zile, slabe sperante!
Cotidianul-partial .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu