vineri, 26 iunie 2009
Tumori cerebrale datorate folosirii telefoanelor mobile
Folosirea curentă a telefonului mobil implică un risc de trei ori mai mare de a face o tumoare cerebrală şi un risc de patru ori mai mare de a avea boli grave ale urechii. Experţii au prevăzut că numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale va creşte de cel puţin 10 ori în următoarea decadă, dând naştere unei veritabile „epidemii” de tumori cerebrale. În loc să se facă ceva pentru a ne proteja de acest pericol, suntem în continuare asaltaţi de superoferte ale companiilor de telefonie mobilă, care oferă sute sau mii de minute de convorbire la preţuri promoţionale, inclusiv abonamente speciale pentru copii şi tineri ce caută să îi „stimuleze” pe aceştia să vorbească cât mai mult la telefon.
În ultimii ani, a crescut dramatic numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale (de altfel, a crescut numărul persoanelor afectate de toate formele de cancer, precum şi de autism şi alte boli foarte grave). Printre motivele care stau la baza acestei situaţii îngijorătoare este poluarea electromagnetică, undele radio şi microundele în care suntem practic continuu „îmbăiaţi” şi mai ales telefonia mobilă. Copiii sunt foarte afectaţi de aceste radiaţii. Unele statistici neoficiale arată că tumorile cerebrale au devenit cauza nr. 1 a mortalităţii copiilor în SUA şi Australia şi aceasta deoarece foarte mulţi copii folosesc telefoane mobile.
Diferite studii medicale serioase au căutat să semnaleze pericolul folosirii telefoanelor mobile. În mod consecvent, ele au fost muşamalizate sau minimalizate. Mass-media corporatistă preferă să protejeze interesele marilor corporaţii decât sănătatea populaţiei. În loc să se publice adevărul despre efectele dezastruoase ale telefoniei mobile asupra sănătăţii, suntem asiguraţi că acestea nu prezintă niciun pericol. De câte ori răzbesc în presă cazuri zguduitoare sau studii despre efectele cancerigene ale folosirii telefoanelor mobile, apar şi unii „medici” plătiţi de aceste corporaţii care susţin, nici mai mult nici mai puţin, decât că telefoanele mobile nu ne pot face niciun rău!
Poate nu ştiaţi că la începutul secolului trecut, prin anii ‘20, când studiile medicale începuseră să dovedească faptul că fumatul creşte riscul de cancer pulmonar, companiile producătoare de tutun susţineau cu încăpăţânare contrariul. În reclamele la ţigări apăreau deseori imaginile unor medici care îi asigurau pe fumători că nu există nici cel mai mic pericol să se îmbolnăvească de cancer pulmonar şi că, din contră, fumatul este foarte bun pentru sănătate! În cele din urmă, deoarece a devenit evidentă incidenţa crescută a cancerului pulmonar la fumători, au dispărut acest gen de reclame. În prezent, aşa cum ştim, producătorii de tutun sunt obligaţi să afişeze pe pachetele de ţigări avertismente privind efectele nocive ale fumatului.
Acest exemplu şocant ar trebui să ne dea tuturor de gândit de câte ori mai auzim pe cineva care încearcă să ne convingă că nu există niciun fel de pericol să folosim telefoane mobile. Şi nu este singurul exemplu! În secolul trecut se folosea deseori în comerţul de încălţăminte un aparat cu raze X pentru picioare, denumit fluoroscop (foto). Ideea era de a stabili mărimea cea mai adecvată de pantofi pe baza osaturii picioarelor. Acum, când ştim că razele X sunt foarte periculoase şi cancerigene, pare de necrezut faptul că aceste aparate au fost folosite extensiv timp de peste trei decenii, doar dintr-o comoditate – practic, un moft. În anii ’50 medicii au început să avertizeze privind pericolul acestor aparate, dar ele au fost folosite în continuare. A fost nevoie de un caz evident extrem de grav – un model căruia i-a fost amputat un picior – pentru ca aceste aparate să fie scoase din uz.
Telefonia mobilă ne afectează tuturor sănătatea, chiar şi celor care nu au telefoane mobile. Turnurile şi antenele care au o putere foarte mare emit radiaţii electromagnetice. Nu există niciun fel de legislaţie care să interzică amplasarea acestora pe blocuri, lângă şcoli sau spitale. Anumite stări proaste precum dureri de cap, ameţeli, oboseală, tulburări ale vederii şi auzului, datorate radiaţiilor electromagnetice, pot să ne afecteze chiar şi în această clipă, dar să nu ştim care este adevăratul motiv. Toate aceste efecte sunt desigur mult amplificate dacă vorbiţi mult la telefon, dar este bine să ştiţi că ele apar chiar şi dacă folosiţi un „hands-free” sau dacă vă ţineţi telefonul aproape de trup (în buzunar, atârnat la gât, pe birou, lângă capul patului etc.). În cazul copiilor, deoarece oasele craniene sunt mult mai fragile până la vârsta de 14 ani, efectele sunt devastatoare.
Enrico Grani, un australian care este pe moarte din cauza unei tumori cerebrale pe care este convins că a făcut-o pentru că vorbea foarte mult la telefonul mobil, militează pentru a aduce la cunoştinţa cât mai multor oameni pericolele la care se expun zi de zi, de bunăvoie, numai pentru că li se pare că telefonul este inofesiv şi pentru că le-a devenit indispensabil. El consideră că marile corporaţii de telefonie mobilă ar trebui acuzate de genocid şi crime cu premeditare. El mai consideră şi că obişnuitele campanii publicitare ale companiilor de telefonie mobilă, care oferă avantaje şi multe convorbiri gratuite în primele luni de abonament, sunt asemenea tacticii vânzătorilor de droguri care deseori oferă primele doze pe gratis, contând pe dependenţa care va apare ulterior.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu