oare unde se duc amintirile care nu ne mai apartin? mai ales cele care nu devin uitari... uneori raman amestecate printre sentimente confuze, le simtim cum ne bantuie noptile si simtim nelinistea si teama de a nu le pierde... . oare unde se duc visele pe care nu ni le implinim? pare ca renuntam atat de usor la ele... fugim de raspunderea de a ne urma dorintele si negam tot ceea ce ar fi putut fi... . oare cine ingroapa iubirile care mor? noi suntem prea tristi ca sa le mai putem inveli cu vreun gand alb... numai din cand in cand mai cautam cu privirile pierdute in zare cate un semn, cate o cruce poate, care sa ne reaminteasca locul unde candva ne-am indragostit... . si copilaria oare unde se duce? ne instrainam de noi insine si ne privam de libertatea de a zambi fara motiv, de a ne bucura de-un fapt divers si de a ne juca cu luna... intr-un fel ne e dor sa nu conteze firmele, culoarea pielii sau ideile altora... mai regasim cateodata in ochii vreunui copil o sclipire familiara, dar ne e teama sa ne reintalnim cu noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu