Sunt singura si uneori sunt atat de singura incat tristetea devina uitata. Ma simt uneori ca un nisip intr-o clepsidra. Curg, ma pierd, clipe uitate intr-o jumatate de sticla. Si totusi cineva isi mai aduce aminte de mine. Si vine si intoarce clepsidra si o iau iar de la capat. De aceea nu ajung nicaieri. Pentru ca ma pierd in trecut, in visele mele, in momentele ce mi le doresc netraite si uitate. Traiesc in prezent, in trecut sau in viitor? Nici eu nu stiu. Poate sunt doar o aparitie a tuturor cosmarurilor mele.