Femeia

Hotarat lucru, atunci cand a creat femeia din coasta lui Adam sau nu stiu ce alta materie prima, Dumnezeu s-a gandit ca Eva trebuie sa se diferentieze de primul locuitor al lumii.
Femeia te duce cu gandul la multe lucruri; printre ele n-ar trebui sa se numere totusi bicepsi foarte tari, scuipatul semintelor prin periferia cavitatii bucale, indemnuri auzite indeobste prin tribunele stadioanelor, “gingasia” imprumutata de la aspiratoarele rusesti si multe alte chestii care pun semnul egal intre Mãria si Mãrin. A nu se intelege ca ignor egalitatea dintre Dan si Dana, dar aici vorbim despre Dana (Nãlbaru, in cazul nostru) careia nu-i sade bine cand isi introduce si-si indeasa in diferite locuri (la nivel declarativ) ce nu are, cand traieste cu toata fiinta simularile fotbalistice din Ghencea sau Giulesti si picura patima pe ele, cand pulpele nu i-au fost acoperite niciodata de vreo fusta.Lasand la o parte gramajoara metaforelor ajutatoare voi spune scurt:
Nu imi plac femeile – barbat.
Nu iubesc femeile care vor sa aiba muschi, femeile cu mers de cowboy, femeile care te baga si te scot in si din mamic’ta din cinci in cinci minute, femeile care pozeaza in “tipa dura”, pe cele care nu dau doi bani pe o floare (dar se dau in vant dupa garoafe si gladiole), femeile care iti amintesc atunci cand le strangi in brate de imbratisarea data in scoala generala unui coechipier ce inscria in poarta adversa.
Am inteles ca unele femei vor sa fie proprietarii unui caracter puternic, se tem de asocierea cu gingasia si fragilitatea unui fir de iarba sau ca sub platosa masculinitatii iti ascund anumite complexe. Serios ?!? N-avem oare atatea exemple de femei puternice care au reusit sa ingenuncheze (la propriu si la figurat) barbati puternici, femei care s-au impus fara a uita ca – printr-un moft al naturii – sunt femei ?
Au reusit in fusta, in rochii, machiate discret, alaturi de un partener mereu viabil, farmecul feminin. Un partener pe care multe dintre urmasele Evei il ignora, il ascund fara a incerca sa-l descopere, il schimba cu un “etern masculin” contrafacut, artificial.
Cineva mi-a reprosat odata ca nu sunt destul de maleabil, ca si “femeile - barbat” fac parte din lumea asta, ca trebuie acceptate asa cum sunt. Asa o fi.
Doar ca ar trebui sa fie cel putin neplacut pentru o femeie sa intre in acelasi timp cu un barbat pe usa pe care scrie “Toaleta barbati”, iar barbatul sa nu fie incercat de un cat de mic sentiment de jena.
Imi doresc si va doresc ca imaginea de mai sus sa se constituie in prima si ultima oara (in viata) cand am avut ocazia sa vedem gingasa asortare intre rochia neagra si hidoasa pereche de chilotzi albastri dupa care, imadiat, ma scarpin in cap si va intreb, direct:
- Cum poate o femeie (aparent de bun gust si) cu gusturi in principiu (cel putin) slefuite să vibreze deopotriva la operele lui Vivaldi la poemele lui Esenin si la vaicarelile lui Gutză pline de “intelepciune” dobandita pe cale … hai sa zic, empirica?
Accept combinatiile culinare sãsesti, accept alaturarea (inspirata) a Orchestrei Simfonice din New-York cu cei de la Metallica, imi place cand vechiul se intalneste cu noul fara a irita retina ori timpanul (citeste FARA CASTELE MEDIEVALE SI TAMPLARIE PVC sau COSTUME POPULARE SI ADIDASI!), dar credeti-ma, nu mi-o pot inchipui pe doamna Eugenia Voda, dansand din buric pe masa, pe manele. Spun “nu pot” fara niciun fel de falsitate.
Mai mult, nu inteleg cum unele “dame bine” pot fi incercate de aceleasi trairi in contact cu exprimari culturale (sa le numim generic astfel) diametral opuse, unele izvorate din adancul muntilor Austriei, altele culese de prin colbul satrelor. E un fel de identitate de imprumut, din cale afara de mobila, de flexibila, de fapt nu e nicio identitate, pana la urma. Concluzia-i simpla!
Nu iubesc femeile care joi merg la Filarmonica, iar sambata au febra musculara la abdomen din cauza dansurilor de vineri seara pe cantecele lui Romeo Fantastik, femeile care fac eforturi sa mearga pe tocuri in timp ce viseaza la pantofi sport, femeile care isi coloreaza cameleonic gusturile, nefiind in stare sa spuna “Asta nu-mi place”.
Gresesc ? Se cuvine sa incerc sa ma casatoresc cu un asemenea specimen doar pentru a intelege, cu adevarat ce inseamna progresul, diversitatea si toleranta secolului XXI ?