duminică, 26 iulie 2015
IUBIRE SI ARAT...
Pe nisipul fierbinte al inimii mele sunt gândurile tale ce țin aprinse felinarele iubirii. Fiecare sărut al tău îmi pecetluiește buzele într-un zâmbet. Te port în gând, în speranțe, în vise, iar sufletul tău îmi luminează nopțile fără lună.
Din vârful speranțelor mele de iubire eternă știu să păstrez pentru tine o bucată de suflet curat știind că nu am să pătez nicicând, cu dezamăgiri sau trădări, albul viselor noastre de iubire adevărată.
Sufletul meu alb zboară către inima ta plină de iubire. Liniștea sufletului îmi înfrumusețează chipul și știu că am făcut cea mai bună alegere. Îți mulțumesc că mi-ai dăruit înapoi lumea de vise împlinite, pictate în culorile celui mai frumos curcubeu. Am să las tristețile în seama primăverilor neîmplinite iar inima mea va râde cu a ta. Te aștept să pictăm împreună, la ceas de sărbătoare, dorințe nebune scriind în cartea vieții doar fericiri și povestea noastră de dragoste, de mare dragoste.
La începutul poveștii noastre de iubire, totul avea parfum de vis căci timpul furase destul din viața mea și a ta. În sufletul meu îndrăgostit de-o privire speram ca destinul să te aducă lângă inima mea și te-a adus. Cu dragostea ta ai reușit să-mi alungi de pe suflet toate tristețile și să-l îmbraci cu bătăile inimii tale. M-ai făcut să am lângă tine zborul cel mai înalt iar lacrimi de fericire îmi curg pe obraz și te văd în tot ce e bun. Te văd când îmi simt inima bătând nebunește. Te văd în lacrimile mele de fericire, în zâmbetele mele ți în toate emoțiile. Te văd în clipele care mă dor de cât de greu trec când ești departe. Te văd când închid ochii, te văd când îi deschid. Te văd în viitorul îndepărtat și te văd în copiii a căror tată visez să fii. Te văd în cuvintele fericire, împlinire, iubire. Te văd în toate visele și speranțele mele.
Nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc pentru iubirea ce mi-o dăruiești dar lasă-mă să te iubesc cu o dragoste sfântă ca să-mi auzi sufletul râzând și să râdem în fața vieții împreună în timp, peste timp.
Iubirea mea îți mulțumesc că exiști în toate clipele vieții mele cuibărit în sufletul meu pentru totdeauna!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu