Azi, oamenii nu mai au puterea sa viseze. Asta se intampla pentru ca nu stiu cum sa viseze, iar micile placeri ale vietii par niste prostioare pentru adolsecenti. Nu, acum esential este sa faci bani, sa ai masini, case si banul gros in buzunare, chiar daca procesul de obtinere a acestor hartiute te exploateaza atat fizic cat si psihic. Nu e nimic, doar avem bani sa ne facem toate placerile. As fi ipocrita sa spun ca nu este nevoie de bani,deseori am fost in imposibilitatea de a face anumite lucruri tocmai din lipsa de bani. Insa ma sperie gandul ca m-as putea rezuma numai la atat, fara sa descopar cine sunt eu cu adevarat.
Imi pare ca tot ceea ce este uman devine robotizat de societate. Parca uneori, suntem atat de avizi dupa supeficialitate, plastic, fake, usor, deloc profund, material. Ne lipeste acel simt al profunzimii, al umanului, al poeticului. Nu mai avem nimic poetic in noi, totul trebuie sa fie pragmatic, simplu, programat, conventional, acceptat, superficial. Sa nu ne chinuim prea mult.
Poate trebuia sa ma nasc in alte timpuri, cu alte reguli ale societatii, cu alt vis, cu alt suflet. Poate ca lumea in care traim este atat de complexa, incat pentru un omulet ce incepe sa isi faca singur drumul, este de neinteles. Dar daca nu mai stim la ce sa visam, ce ne dorim, ce tel avem, cum stim pe ce drum sa apucam si spre ce sa ne indreptam?
Voi la ce mai visati azi?
bine punctat! eu visez la o liniste interioara din care sa pot privi fericita la un fir de iarba jucaus... :)
RăspundețiȘtergere