Povestea din noi

Cred că ne-am obișnuit să privim în oglinzi care nu ne aparțin și să ne lovim de pereți clădiți de alții. Greșim atunci când privim prea mult în lumea celuilalt și uităm să privim în lumea noastră. În noi se află toate cheile potrivite, toate uşile şi toate ferestrele de deschis. În noi se află prietenul după care tânjim în exterior, şi acceptarea pe care o aşteptăm de la el. Definim perfecţiunea privind în celălalt, când de fapt ea nu există. Vrem mult şi repede, dar muncim puţin şi haotic. Ne-am obişnuit să căutăm toată viaţa, iar în final ne dăm seama că în viaţa asta nu trebuia decât să ne regăsim. Iar acest lucru e greu şi durează. Ne-am obişnuit să nu ne fie greu şi să nu dureze. Aici greşim. De ce ne este greu să conştientizăm cât de bogaţi suntem în interior, dar mai ales de ce ne este teamă să acceptăm lucrul ăsta? Ne-am obişnuit să căutăm în alţii ceea ce de fapt avem în noi. Analizăm vieţile celorlalţi şi uităm să o trăim pe a noastră. Uneori viaţa nu e despre toţi, ci despre fiecare în parte. Nu e vorba despre poveştile tuturor, ci despre povestea fiecăruia. E vorba despre povestea din noi.