miercuri, 10 martie 2010

RETETE DE POST



GUSTĂRI
Drob de năut cu legume şi orez

Ingrediente:
300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper
Preparare:
Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.

Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.

Se dă la cuptor 30 minute.
SALATE
Salată de ardei copţi
Ingrediente:
Alegem ardei "drepti", de orice culoare (dar rosii sau galbeni sint mai gustosi decit verzi), astfel incat sa poata veni in contact cu suprafata plitei in orice pozitie.
Instructiuni:
1 ) Punem pe plita ardeii si-i coacem pe toate partile pina cind cea mai mare parte a suprafetei lor s-a copt, iar coaja superficiala a inceput sa se desprinda.
2 ) Dupa ce s-au copt, ii punem intr-o cratita, presaram pe ei putina sare si acoperim cratita.
3 ) Peste o jumatate ora ii putem curata de coaja si-i asezam intr-un castron, punem otet ( de mere daca avem ) si sare.
Daca ardeii sunt prea mari, ii taiem longitudinal, indepartam semintele, insa lichidul din interior il punem in castron impreuna cu ardeii.
Peste ardei putem pune si putin ulei (de masline preferabil).



BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
Ingrediente:
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie

Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.

E. MÂNCĂRURI
Dovlecei cu măsline – de la Elena
Retetar : 6 dovlecei, un ardei gras, 2 rosii, o ceapa, 100gr ciuperci feliate, 100gr masline fara samburi, o legatura marar taiat marunt, un praf de cimbru, 100 gr pasta de tomate dizolvata, faina, sare, piper.
Mod de preparare : se feliaza dovleceii cam de 1 cm grosime, se trec prin faina si se prajesc in putin ulei; ardeiul gras se taie cubulete, ceapa se taie marunt si rosiile felii. Se unge tava, se asaza ardeiul, ceapa, ciupercile, maslinele peste care se adauga pasta de tomate. Se condimenteaza si se lasa 25 minute la cuptor. Cand se scoate de la cuptor, se presara mararul taiat.

DULCIURI
Tort de cafea
Pentru blat:
200 g faina,
200 g margarina,
200 g zahar,
100 g nuca macinata,
1 pachetel cu zahar vanilat.
Pentru crema:
100 g margarina,
2 linguri esenta de cafea,
150 g zahar
Glazura din serbet de cafea:
400 g zahar,
putina zeama de lamaie,
1 pahar apa,
1/3 pahar de cafea concentrata.
Se poate glasa si cu un gem acrisor.
Portii:
8
Cum preparam:
Amesteca bine zaharul cu margarina, pana obtii o crema. Adauga zaharul vanilat, nucile si, treptat, faina. Imparte aluatul obtinut in trei parti. Intinde fiecare parte de aluat si coace-le la foc potrivit pe rand, in forma de tort, in cuptorul incalzit inainte. Intinde crema de cafea (obtinuta prin amestacarea margarinei cu zaharul si cu esenta de cafea) intre foile de blat. Glaseaza tortul cu glazura de serbet de cafea sau cu un gem acrisor. Bucura-te apoi cu prietenele tale de o gustare dulce si savuroasa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu