Numai in pielea lor sa nu fii!
Unii, cei mai alesi, eroii, cum ar veni, vor sa dispara impreuna cu idolul lor si fac din asta opera vietii lor. Vorbesc fara rusine, fara sa clipeasca, spun cu zambetul pe buze ca sunt idioti si ca le face placere acest lucru, ca tot ceea ce si-au dorit este sa poata sluji adevarul acolo unde toata lumea spune ca nu exista, sa poata acuza Mafia din chiar casa Mafiei. Sunt personaje foarte triste, nesfarsit de triste, un fel de malformatii pe care le privesti de la departare, din ce in ce mai de departe, ca si cum te-ai teme sa nu cumva sa te contaminezi.
Altii, nu mai putin nefericiti, dar oarecum mai ticalosi decat primii incearca sa se salveze si descopera brusc adevarul acolo unde, pana de curand spuneau ca sta minciuna si descopera Mafia acolo unde spuneau de curand ca stau fetele mari. Ies pe sticla si se declara impotriva idolului lor, caci tot al lor ramane, caci au contribuit la idolatrizarea lui si asta nu poate fi sters de pe fetele lor, asa cum nu poate fi stearsa insemnarea cu fier inrosit in foc de pe crupa unei vaci. Zambitori sau ingrijorati, frumoase sau urati, toate aceste figurine etaleaza o tristete si mai mare, tristetea pe care o poarta pe chipuri iudele.
O a treia categorie, profitorii fara de Dumnezeu, isi calculeaza veniturile, isi minimalizeaza pierderile si trec imediat in tabara adversa pentru ca singurul lor idol este banul si atat.
Toate aceste categorii au o singura culoare : griul sobolan si put cam cum pute nefericitul cartier crestin din Cairo, acolo unde gunoiul se descarca direct in sufrageriile caselor si toata familia participa la sortarea sa.
Romania isi pune, astazi, masca pe nas, pentru ca o imensa duhoare pluteste ca o vata pasloasa si nu pare a se ivi niciun firicel de vant care ar da o cat de mica speranta de insanatosire.
Tiganii care cersesc pe strazile Parisului sau ale Romei, sau ale Madridului, sau ale oricarei capitale europene sunt o adevarata opera de arta, o simfonie enesciana, o mandrie nationala fata de mizeria morala pe care o vedem si o simtim zilnic aici, acasa, in chiar inima romanismului carpato dunarean.
De multa vreme, inca din vremea avortonului care a aratat armatelor romane drumul secret care i-a adus in chiar inima cetatii sfinte, nu a mai simtit acest pamant mirosul imputit al sobolanilor. Il avem acum, ne scaldam zilnic in nesimtirea lor pestilentiala si, trasniti parca in moalele capului de nesimtirea si jegosenia lor, ii lasam sa ne fure speranta si uitam, sau amanam momentul in care trebuie sa punem mana pe bata.
Sobolaniada merge mai departe si ciuma neagra sta sa puna stapanire pe sufletele noastre.
Noroc ca vine iarna cu frigul ei care omoara capusele si paduchii si viermii si toate gamboasele noptii din gradina noastra. Sa dea Dumnezeu sa fie o iarna cat mai geroasa si mai nemiloasa!
MIHAI MALAIMARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu