Tu, toamnă, adu soarele înapoi, adu la viaţă cerul ce uşor adoarme peste noi. Fă ca florile să nască din propria lor cenuşă, adună frunzele şi pune-le una lângă alta pe crengi, adu zâmbetele de mult uitate pe chipurile oamenilor, aduc căldură în suflete. Nu eşti supărată, tu, dragă toamnă?Iarna vine, toată lumea o aşteaptă, dar pe tine toată lumea te aşteaptă să pleci, din tine nu mai rămâne decât potrivirea de culori melancolice şi tristeţea. Pe când iarna, în răceala ei, aduce căldura mult aşteptată de către toţi. Of, toamnă...ştiu ce simţi, eşti mereu singuratică, tristă. melancolică, nedorită de nimeni. Tu îţi asumi soarta şi mereu te întorci la noi, deşi mereu eşti tristă. De-as putea, dulcea mea toamnă, un zâmbet ţi-aş aduce pe chip, să-ţi fie mai dulce adierea, să nu mai fii prietenă cu ploaia rece, soarele să îţi fie frate, inima ta să zâmbească.
Nicăieri în lume nu am să mai găsesc o aşa toamnă ca tine, tu îţi trăieşti tristeţea atât de profund, atât de pur, de inocent, lacrimile tale sunt lacrimile tuturor, tu exprimi singurătatea şi suferinţa noastră, a tuturor, fără să te plângi.
Azi m-am oprit în loc, şi te-am privit aşa cum nu am avut timp niciodată să o fac. Şi te-am admirat, printre picăturile de ploaie, după care încerci să te ascunzi...Eşti asa frumoasă, nu lăsa ploaia să te eclipseze, eşti de o mie de ori mai frumoasă! Eşti aşa tăcută şi sublimă, precum o nimfă. Şi da, îmi va fi dor de tine, şi te aştept şi la anul să vii să mă bucur de sublimul tău.
Acum toamnă, fugi către alte tărâmuri amare, arată-le puterea ta, fă-i să se oprească în loc să te privească, aşa cum am făcut şi eu!
Toamna mea drum bun, te aştept cu sufletul deschis!